Adrian Lazarescu

Inocentul întinse o mână.. aceasta e mâna ta trudită de trupurile fragile, albe, ale progeniturilor.. Tot cu aceiași mână ai să mângâi un animal, o fiară cu blana aspră și cu trup pleoștit,

Știi.. Între lumile noastre n-ar exista nicio deosebire. Doar acea înseninare a frunții, cu care apari mereu înaintea pașilor mei - căutând, fără odihnă, ieșirea din labirintul celor care nu

Mi-amintesc că eu însumi, stând de unul singur, dezolat peste măsură, concepusem calea de-a produce o durere cumplită, doar numind-o drept o durere-n sine de dragul de a o îndura, mulți

Deșertăciunile se făcură o noapte infinită și-mi întind această încă tânără mână, cea plină de toate însemnele păcatului desenate precum o potecă în chip de călăuză pentru orbi.. ajungând

Zorii se întind între tăcerile noastre încuviințate parcă, până și de Dumnezeu, într-un târziu... când nimeni nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt, străbătând fiordurile sentimentelor

De mai bine de două mii de ani urcăm pe acest munte, iar cele de jos aproape că și-au pierdut orice formă - sub Cer... - Ce căutăm? O pribegie rotundă peste milenii? Zorii se nasc pentru a

Iată încă o zi, începând cu o dimineață – sfârșind probabil cu o seară, din multele spulberate-n vânturi acre, și totuși părând atât de umană, pe care mi-o petrec într-un fotoliu confortabil,

Din pământ te-ai născut, fără să știi c-ai să devii floare și cerurile or să plângă, într-un târziu, după frumusețea ta.. (21 Aprilie 2016, A.L.)