Adrian Georgescu

pe ea am scos-o din poemul meu definitiv irevocabil și trist ca și cum mi-aș fi deratizat sufletul dar doar ca și cum ea n-a căzut prea mult sau poate chiar deloc oricum eu n-am știut nici

bătrânul se hotărî să plece într-o noapte ca oricare alta își luă penele în spate și câteva lacuri în tolbă perna, oglinda și coșmarul lui preferat apoi zbură în apă zăceau tot felul de

mi-ar plăcea să știu cum se începe un poem dar în definitiv nu mai e vorba de mine îmi spuneai grăbită pe când îți treceau cartușele negre prin păr o să fie o nouă stare în noi uită tot ce

priveliște cu pomi și becuri de doi bani monstrul se odihnește la amiază cu picioarele bine înfipte în asfalt și cu veșnicii ochelari de întuneric pe ceafă e cald după cum se vede trenurile lasă

zidurile s-au prăbușit de-acum camera e numai în mințile noastre ea stă ca pe cruce înfiptă în pupilele noastre își trage limfa din sângele nostru abject / cu fiecare clipă

pe coridorul ars am uitat să aruncăm chiștoace din vorbele de ieri tăiate strâmb din ochii fratelui mai mare cel nedumerit să ne întoarcem în cochilie în seceta asta de gânduri în care nimeni nu

am urcat apoi pe scările de deasupra cu creierul învârtit ca o bilă de pierce pasărea cu aripa de pământ se târa cu mine de mână uitasem aproape că a sparge oglinzi era tabu (și a scrie fusese

...și tu n-aveai voie să zimbești căci părul ți-ar fi atins stelele mâinile ți-ar fi ajuns mai lungi mai lungi decat cablurile de la metrou în rănile mele aveai un loc cu totul special te țineam

Mă dor gândurile... Da, mă dor mai tare în ultima vreme căci îmi tot falsific visele și ți le vând. Habar n-am la ce-ți folosesc și parcă te și văd cu o întrega colecție râzând(de

Am febră. Da, băiete, am febră și nu-i nici o farmacie prin zonă. M-au îmbolnăvit cuvintele pe care le tot virusează oamenii ăștia de bucătărie. Da, am febră,băiete. Nu-i vreo

din autobuz lumea / se vede mai mică îmi beau fanta la geam copiii fac cu mâna oricărui trecător pe scaunul din spate două fete / mă întreabă când ajungem la patinoar le

priveliște cu blocuri și săli închise de cinema crăpate la colțuri e deja toamnă înăuntru și tot ce-mi doresc e să fugim din noi numai că eu nu mă pot ascunde decât în tine între degetele tale

dezleagă-mă la ochi m-am săturat să-mi tot imaginez culoarea pantofilor tăi și blestematele astea de mașini trecând categoric prin urechile și coloana mea vertebrală tu nu știai nimic la început

becuri explodează-n pereți ochii mei ațintiți ilegal ochii mei ficși șiroind ca o rană deschisă încerc să respir tu știi asta departe în câmpuri de execuție oasele scrâșnesc regulat eu

se făcuse liniște pentru prima dată cu ochii acoperiți ne răsuceam trupurile cât să zburăm ca niște arcuri îndoiți de tensiunea interioară tu nu vedeai cioburile deasupra urmelor roase de