Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Flic-flack

2 min lectură·
Mediu
priveliște cu blocuri și săli închise de cinema
crăpate la colțuri e deja toamnă înăuntru
și tot ce-mi doresc e să fugim din noi
numai că eu nu mă pot ascunde decât în tine
între degetele tale mici și umflate aducând a cadavru
sau poate ar fi mai ușor să nu plecăm nicăieri
aici e un oraș gol fermentează singurătatea la soare
oamenii sunt plecați definitiv din cuștile lor
îmi spuneai că n-o să uiți nimic e doar un pas lateral
de parcă în dragoste ar fi nevoie de exercițiu
mie îmi trebuiau lobotomii consecutive ca să înțeleg ceva
oricum imaginea nu se răsturna suficient
și eu trăisem cu capul în jos prea multă vreme
dar vremea urma să se schimbe
nori de moloz rupți alungindu-se în spasme
deasupra feței lui stoluri de cuțite perfect aprinse
tu îți simțiseși zborul în tălpi
cartușe de libertate aruncate pe geam
nu mă mai auzeai strigam înecat de furtună
pielea se desprindea
de trupul hidos abia atins în atins în tăișul lamelor
el era încă în spate tu alergai ținându-ți respirația
celulele ți se descompuneau prinse în fluxul electric
se făcuse aproape noaptea zăceai invizibilă pe podea
rictusul lui metalic ocupa deja tot ecranul
și acum încercam să mă ascund de mine
nu era decât o stare îmi spuneam retezându-mi câte un deget
ochii mei în intervale egale
palmele tale tocite până la os
003.395
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
231
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Georgescu. “Flic-flack.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-georgescu/poezie/137885/flic-flack

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.