Adrian Firica

Stimată Doamnă,
Am pus eu mâna pe ceva din bazar? Am luat eu fixativ și n-am plătit?
Am și eu câteva întrebări să vă pun, însă nu aici, ci la piață. Nu-mi place să rămân dator și nici să vă răpesc de la îndeletnicirile curente.

Lavinia,
am toate viciile posibile, iar pe deasupra am și conștiința sumei lor. Nu este o povară. Nu mă străduiesc să mă ascund. Nu se găsesc frunze atât de mari pe Pământ. La ce bun să mă pierd cu firea? Stilul este omul, el însuși. E prea de dimineață pentru a articula în franțuzește vorbele astea de duh. Știi, de regulă dimineața mai rostești și \"alt fel\" de vorbe de duh și le articulezi în limba pe care o ai la îndemână - în cazul meu în limba română ...

plângi.
nici cu bocetul nu stai rău.
înjuri.

Nu-mi place suferința. N-o doresc nimănui.
E izbutită transpunerea.

Am spus eu mai demult, Geta, că ne înțelegem foarte bine. Noi suntem ca acele. Ne intră vorbele rele pe o ureche și ne ies pe cealaltă. Pică de de jur împrejur bârfitorii ca muștele. Noi ne oglindim în sandalele noastre geto-romane (ale tale), daco-romane (ale mele).
Ne uităm spre ele, mișcăm din degete, repetăm câteva aforisme și râdem.

Eu mă \"la\".
Când te \"la\", nu umbli cu lăutarii după tine. După, te privește ce faci, poți lălăi cât vrei.

Vaiiiiiiiiiiii!, ce material frumos cu bouline. Numai în societate mai găsești astfel de tipuri de materiale imprimate și o astfel de înmulțire a boulinelor.
O societate poate fi formată, deformată și apoi înmulțită, numai și neapărat, de două persoane de sex opus - asta la oameni, că la ne-oameni nu știu cum se petrece ...
Dacă facem o verticalizare de bouline, asta ca exercițiu de geometrie în spațiu, obținem cuburi. Nu?
De aci încolo, fiecare merge pe contul său, nu mai merge \"cu\", la grămadă cu ceilalți, ci merge pe drumul său de Bulă.
Bula este deja un lucru teribil de serios, pentru că unii cred, sau se încred în ea, indiferent unde o găsesc: pe perete, pe stâlp, ori purtată de curenții de aer. Uneori pot fi descoperite mai multe astfel de Bule, un fel de colonii, care cu siguranța că vor fi numite Coduri. Nu cunosc, de ce?. Mă și enervează coloniile de acest fel. Totuși, Coloniile miros frumos.
Unele colonii sunt francofone, altele amestecate, ceea ce produce confuzie, adică bulibășeală. Se mai întâmplă!
...

Ei, dacă m-ar fi făcut și pe mine mama beninez ...

Pornisem comentariul cum nu se poate mai bine, însă m-am blocat în dreptul jucăriilor interzise copiiilor de o anumită vârstă. Oare preconizați să înființați o \"autoritate\" de protecție a cititorului de poezie? Mi se face teamă!
În altă ordine de idei, de data asta practică, n-am mai văzut birje pe lângă Gara de Nord, iar taximetriștii abia așteaptă să le ceri o cursă spiralată, sau nu, în jurul lumii. Ar fi în stare de orice. Ar putea înlătura și zăpezile din locul lor dinainte stabilit, totuși sezonier în zona temperată.
În și mai \"altă\" ordine a ideilor, domnul avocat din Mizil, acela care umbla cu explicațiile despre rotunjimea Pământului, le plătea birjarilor pentru că îl ascultau. Faptul ca glonțul i-a nimerit capul este fie un eveniment neprevăzut, fie o pagină desprinsă din manuscrisele sale, pentru că era scriitor de texte absurde.
Nu vreau să cred, în calitatea ce o aveți, de avocată și posibilă doctorantă, că vă trece prin pagini ideea să vă împotriviți gloanțelor. E pace decamdată, dar ar fi bine să mâncați lucruri mai puțin ciudate, cum ar fi de-o pildă: fripturi asezonate cu sos caramel și tulpini de iris japonez. Că iar vine vara și iar o să blocați circulația pe drumurile publice.
Nici cu pisicile nu mi se pare a fi în regulă. Cafea fără o tărie, parcă nu se face. Nu se încheagă și nu se \"amplifică discuția. comentariile sunt seci. Lapidare.
Vă doresc o zi bună și vă îmbrățișez - dacă îmi îngăduiți.

La țară nu mă complic cu barca. Mă mulțumesc cu cuvintele pe care le știu pe dinafară.
La țară am o baracă, simplă, dar simpatică. Adică se poartă frumos cu mine și nu mă face de ocară. Aici îmi țin eu toate promisiunile, în baracă.
La țară am o singură față. Nu umblu cu dedesubturi. Am cu mine numai fața aia zglobie cu clopoței radioși. Mă aud de departe. Mă aud oamenii și mă aud și eu. Îmi trag singur clopoțeii. Sun ceva mai bine decât zece clopote de la zece biserici.
Dacă auzi așa ceva, să știi că sunt pe aproape.

Și eu mă tem. Îngrozitor. Numai când mă gândesc ce va spune lumea. Noi doi cu calul. Noi doi la modă. O să moară de invidie Monica Bârlădeanu. Vom primi milioane de scrisori.Însă cel mai tare e că ne vor arăta cu toții cu degetul. Ne vor urmării degetele lor peste tot. Coșmarele nu vor mai fi coșmare, ci niște coșuri ridicole, mici pe fețele noastre și niște pete mici pe fețele noastre de masă - niște pătuțe, acolo.

Auzi, când plimbăm calu\' avem voie să ne sărutăm iubitele?

Uite ce îți lipsește ție Tudore:
- Potrei avere un\'aspirina? Mi sta venendo un po\' di mal di testa.
- Le aspirine le ho finite. Vuoi un Darvon?
- Sì, va bene. Anzi, una volta il mio analista me l\'ha consigliato contro l\'emicrania.
- Anch\'io soffrivo di emicranie, ma il mio analista mi ha guarito. Adesso, mi vengono tremendi raffreddori.
- Io ne soffro ancora. Emicranie pazzesche – da tensione nervosa.
- Io non credo che l\'analisi possa aiutarmi. Mi ci vorrebbe una lobotomia.
- Quando il mio analista va in vacanza, mi sento paralizzata.
- Vi dovreste sposare, voi due, e traslocare in un ospedale.
- Ci vuoi acqua minerale, con il Darvon?
- Se non hai succo di mele…
- Oh, succo di mele e Darvon sono fantastici insieme.
- Hai mai preso il Librium con succo di pomodoro?
- Personalmente, no. Ma un mio amico nevrotico m\'ha detto che sono la fine del mondo.

La vară, sigur, a ta va fi neprețuita mea lavalieră.
Vezi că miroase a tabac. Dacă nu te deranjează, putem să fumăm până la asfințitul soarelui și chiar și după aceea.
Ca niște oameni lipsiți de prejudecăți ce ne aflăm.

Pari destul de hotărâtă să pui ordine prin lucruri. Le și numeri, numai că nu ești de acord cu instrumentarul.
Folosește și tu altele, vagi, cum ar fi de exemplu: \"multe\", \"puține\", \"nimic\".
...
Nuuuu!, exclus să fie fermoarul marea descoperire. După experiențele mele de viață am ajuns să cred că minunea invențiilor sunt găurile nasturilor. Ce să faci cu un nasture fără găuri? Pe unde trece acul?
Gaura este un fel de \"0\", acul este un fel de \"1\".
Unii nasturi au numai \"sensuri\" decorative, precum au și unele fermoare care nu se mai închid. Îți pierzi conținutul, dar rămâne forma - a fermoarului.

Ce fel de ordine era în discuție, până la urmă?!
Cardinală? Ordinală?

Cu vorbele stai f.f.f. bine la mahmureală. Era să te confund.
Norocul tău că ți-am văzut colierul de perle, pentru că era să dau drumul unor cuvinte de genul celălalt.
Le-ai înșirat înainte, sau după beție?
Te prind. Îți vin: de minune!

Norocul Justiției e că e făcută să fie oarbă. Parcă nici nu mai contează că mai are și alte schilodeli. O fi țara ca o sită din pricina găuricilor pe care le tot arătăm/dăm care când ne apucă, sau sunt alții cu ceva mai mare spor și îndemânare la datul găuroaielor?
Mă întreb, nu voiesc să supăr pe nimeni, iar la datul găurilor nu mă pricep.

Uite că dai primele semne de primăvară.
Eu unul, te ridic la rangul de primă-vară.
Mă privește!
S-ar putea să-ți iasă săritura din viața asta.
Fixează, numai, mai bine prada.
Restul va rămâne o simplă întrevedere.

M-a surprins \"superemigrația\" asta, de la concret la abstract, de la senzorial la sentimental.
N-am avut timp să cresc mare, să înțeleg mai bine ce se întâmplă ... pe ici pe colo.

Îhî!, Geta
... dar tu vei juca rolul lui Adam - vedem noi cum o facem, și o dregem, cu travesteala. Să vadă și Liviu cum e când îi aruncă unul în față cojile de semințe, în loc să-și scape mănușa sau o invitație ... parfumată.

Eh,
Cari-ale mele bre? Mă știi că mă-ncurc eu cu zahăr ars? Jinars, domnule! Jinars plin de parfum.
Cât privește „chanel”-ul, apăi să știți că prefer să mă dau cu/după charm-ul prietenelor, că mă face mai ..., mai așa și pe dincolo, mai bărbat, ca-n reclame.
Pe de altă parte, mă face și „mai tare”, chestia asta. Mă face să le țin piept mai lesne reclamagiilor, contestatarilor, adică îmi dă apă la moara mea de bărbat, ce mai încolo și-ncoace.
În fine, din motivele mai sus enumerate, nu-mi mai rămâne timp, neam!, să mai mănânc semințe. Poa’ când m-oi pensiona, de la cele treburi/socoteli bărbătești, să mă dedau iară plăcerilor spartului cojilor. Numai de s-o păstra sămânța, că nu se poate ști niciodată!

Eu una sunt de acord cu prietena mea Geta. Animalule! Iar ai cotrobăit prin cele mai intime lucruri/locuri ale lor, lăsându-ți \"urmele\" de lavandă. Cum să mai iasă fetele pe stradă mirosind a lavandă? Se va spune că vin de la bărbați.
Tu, să-ți iei gândul, nu voi mai mânca semințel tale
Asta voiam să-ți spun, în cele din urmă.
O să-mi caut un prieten care să-mi scrie ode la metru, să mă satur de frumos&estetic. Vom mânca praline. Ete-așa!

În versul 13 lipsește ceva.
L-ai uitat în frigider?