Adrian Firica

„/ nimic și nimeni / nu m-a adus aici / sunt sigur /” pare concluzia firească după investigarea amănunțită a părții acesteia de lume în care mulți se țin de goange.
dar până să ajungă aici, autoarea ne propune un pariu, asta pentru cine vrea să rețină mai mult „...decât una sau cealaltă”, adică e pe aleselea carevasăzică: cine poate oase roade. opțiuni!?: ori cu mintea franjuri, ori în cocon cu ea. măiestria crupierei rezidă în faptul că vorbește pe limba fiecăruia, ea știind că „/ îți priește aerul slab și neputința /”, mai știind și că:„/ (tu știi că) / (libertatea e o) /”.

...
poate că e cam devreme ca textul să devină subiect de „test național la limba și literatura română”, dar nu se știe niciodată încotro vor evolua și ce întorsătură iau lucrurile.

să nu uit!: sper să mă fi ridicat, cu comentariul, la înălțimea titlului poemului-eseu.

Narcis din Fundul Lacului

Dorin,
stai cuminte, stai așa că vine poșta și te lămurește prin plic cum și în ce fel scapi de toate relele. că vorba aia ... poșta nu moare cu una cu două! ea e centrul universului.

iar dacă n-ai apă de tras acolo unde zici, păi trage vinul, ca să terminăm odată cu chestiile alea conformiste.

Nu e frate o toxină,
Ci doar o intoxicare.
Economicu-i de vină,
Deci bătaia-i mult mai mare.

Cristina,
în dimineața asta am revăzut TWELVE MONKEYS.
face toți banii filmul ăsta, fie numai și pentru cele trei sau patru calambururistrecurate prin scenariul filmului.
...
cât privește absența buzunarelor fustei nou cumpărate de tine, păi poți să fii bucuroasă:
1. ai scăpat de o grijă în plus;
2. formele tale naturale vor beneficia de o atenție sporită, atenție ce nu va mai fi distorsionată de prezența unor inutile elemente de decor (buzunarele, portofelele, eventual geanta).

Băi, n-am vrut să mă bag în gem-ul vostru ca să nu mă aleg cu copite. Am și eu orgoliul meu. Și mai am și un grad seismic ridicat. Nu e întrutotul meritul meu, pentru că am exploatat din plin concursul de împrejurări pe care mi l-au dat gratuit specialiștii. Acum stă ridicat și mă lovește cu capul în stomac. Chestiunea în sine nu mă prea încălzește, dimpotrivă, pot să spun că mă enervează și mă cutremură și mă abate de la comportamentul meu normal, așa cum i-am obișnuit pe toți să aștepte din partea mea în ultima vreme să fie el. Există, evident, și o parte bună, adică m-am înregistrat la Registrul Comerțului cu câteva clase de risc asumat. Am primit numărul de înregistrare 499 999, adică la mustață. Acum răsuflu ușurat. Sunt asigurat, adică am și eu o securitate socială maximă.
Deficitar sunt la altele, de exemplu la câștigarea oportunităților - așa cum am pățit acum trei ani, când nici măcar niște tacâmuri de gripă aviară n-am prins. Ehehei, dacă prindeam, făceam o piftie de tacâmuri de gripă aviară de intram în Cartea Recordurilor Gastronomice Categorice. Acum nu mă mai risc, vreau să prind, dacă nu o pulpă de febră porcină, măcar o bucățică de ceafă de febră porcină, pentru că e bună și asta. O fac la cuptor și o asezonez cu ceva comportament public cu celeritate pe deasupra. Sper să-mi iasă și chestia cu ratingul, asta pentru consolidarea și înzestrarea opiniei publice cu un coeficient de risc ceva mai ridicat decât media de inteligență. Totul e preventiv, astfel încât orice risc de prăbușire nemaipomenită să fie foarte aproape de hazard.

P.S.:
Sărutați-o pe Margareta din partea mea. Sper că mă mai ține minte.

\"deci\" nu-i o afirmație care să dea apă unei mori ce toacă-n pustie,D\'OandăNache, dacă e, ca să mă esprim așa, \"caragiolesc\".
chiar voiesc să vă spun ceva de bun simț, ceva de genul acesta:
IS FECIT, CUI PRODEST.

vă dau vestea, D\'OandăNache, că există \"poțiuni\", prin text, care vă puteau pune la munci mari de critică literară - dar, aceste lucruri nu vreau să le comentez, DECI!

\"deci\" vă las spațiu de \"agrementare\" copios ..., de exemplu, comentați aceste versuri:
\"ca o veste
vestea că tu
tu te multiplici și te gonflezi ...\"

tocmai am terminat de citit un text mai vechi al dumneavoastră ... de prin 2006. Borges, în ciuda tuturor antipatiilor pe care le-a iscat, a lăsat de înțeles că e suficient să clintești un fir de nisip din locul lui pentru a da naștere unor incalculabile efecte. Năzdrăvană idee și asta, a lui, hm!
În acest sens, eu \"considerez\" că autorul lui Pierre Menard, autor al lui Don Quijote de Cervantes, nu merită o invectivă la adresa plagiatului - ca să o spunem și pe aia dreaptă! -, ci să mergem cât mai sus, cât mai sus și mai aproape de noi, să ne adâncim în arta sensului.
Ce altceva sunt \"onomatopeele\" din vremea de azi, prin comparație cu altele, chiar cu acelea de pe când bănănăiam prin sălbăticie?
Sunt, sau nu sunt ele încărcate de sens?
Semnificațiile lor or fi fiind ... \"mamă-doamne\": hiper, ultra, neo, criptice, exotice, extatice, esoterice, pre, post, peste, extra, etc.
Care-i \"distanța\"?

da, ai dezlegări \"noi\".

mă grăbesc să iți aduc și nicovala, ca să completezi inventarul!

La mulți ani!

și ... bate fierul cât e cald!

prima strofa a poemului: “/ să ne întoarcem zic / habar n-am ce facem aici / la \"se zâmbește tâmp n-avem nicio treabă & grabă\" / un soi de mână-n cap pentru nebuni voioși de care / nu-i așa dumnezeu are grije / o năuceală de maximă securitate /” mă avertizează să privesc prudent la ceea ce urmează.

...
nu, nu e anchiorul-decor al unei bluze purtate de o femeie, ci un racourci în timp ... : “/ ... un șir lung nervos ... / ... aburind / undeva dincolo trebuie să fii tu - și tu / faci la fel te uiți peste umeri peste toate alea strigăte și lozinci – / și lumea asta care niciodată nu e atâta pe stradă / peste ciocolată și pâine de unde dracu au răsărit toate astea de unde au ... /”.

...
ce urmează este din alt film, un film vechi, de acum douăzeci de ani: “/ ... ah - și fugeam în lumina aia uriașă / o lumină strașnică / pentru altădată / rostogol ca o portocală într-un balamuc rusesc /”

...
după ce ai ieșit din sală stai așa, prostit! și ... te gândești, te răsgândești ...: “/ ... poate pentru acum și naiba să mă ia dacă știu / de ce acum ... /”

...
sfârșitul poemului e cum trebuie: fără comentarii!

(...)
hm! poemul mi se pare a fi o “stârnogramă” reușită, ce cuplează, frumos-reușit, isteria anomică cu percepția personală calmă a chestiei ăleia de urcat pe pereți a revoluției ale cărei dedesubturi ne fac să rămânem păgubași pereni.

Alberto, Petruț,

e periculos și incitant cu voi doi, Alberto-mi toarnă \"Water In My Gas Tank\", Petruț pune \"foc pe gaz\" ...

Pentru numele lui Dumnezeu,

Alexandru să înainteze o cerere personală Președintelui României.
Conform prerogativelor sale Președintele poate să acorde cetățenia română, sau să ridice cetățenia română unei/unor persoane.

Presupun că se va găsi o cale \"onorabilă\" prin care această cerere să ajungă în mapa Președintelui Băsescu.

Altfel nu o să cadă din cer așa ceva.

Adrian Firică, sociolog

Opinez că tema sugerată de autoare, în poemul de față, e mai veche decât tangoul, fiind ușor de plasat în epoca târzie a construirii piramidelor egiptene – epoca timpurie a construirii piramidelor fiind mai curând și mai ușor de asociat cu dansul “milonga”, precursorul tangoului. Depășite fiind confuziile, e bine să mutăm discuția pe tărâmul temei poemului Claudiei Radu.

E limpede că în plină epocă S.F.-istă Claudia face un tur de forță, ironizând gradul de pregătire al unora ce se consideră specialiști în Gigabyti și GeForce, fructificând, ea, valențele unui mai vechi joc, practicat chiar de ciobanii mioritici, care după ce beleau oile, până se zvântau acestea, se dedau cu plăcere acestui joc al hazardului, îndemânării și inteligenței. Este vorba de jocul: “De-a poarca”, sau cum mai este denumit, pe un spațiu regionalmente restrâns, “Borcănașele”. În principiu se construiește o piramidă, mai mare sau mai mică, în funcție de numărul cutiilor de conserve colectate - în perioadele de început ale istoriei jocului piramidele se construiau din “tiugi”, sau pur și simplu din pietre. Jucătorii se dotează cu câte o piatră, se stabilește prin tragere la sorți ordinea de aruncare, apoi numărul de aruncări și distanța, după care se trece la fapte. Câștigă cel care însumează cel mai mare număr de piese dizlocuite din “piramida țintă”; pentru năruirea completă a piramidei se acordă un bonus! “Bătăușul” (cel aflat pe linia de aruncare) poate beneficia de încurajări ori va fi supus unor “critici” care pot să meargă de la huiduială și miștocăreală la adresa persoanei sale, până la vorbe grele, toate acestea din urmă fiind menite să-i scadă gradul de concentrare, eventual să-i diminueze performanțele, dacă e vorba de un “bătăuș” din Liga profesioniștilor - poemul Claudiei Radu face chiar referire la forme ușoare de agresiui fizice ce pot fi aplicate “bătăușului”, doar, doar o arunca-n crăci, ba chiar se sugerează, evident edulcorat, că se poate practica mutuirea unui “bătăuș” de temut – citez întru ilustrare: “... / e cu totul altă poveste / așa că o sărut / tu prințeso zic / orăcăie ca toate visele vă rog să mă credeți / dar sunt pe linia de plutire / ...”.

Cu voia lectorilor anteriori ai poemului, cu stima necesară pentru comentatorii potențiali ai textului, atrag atenția că autoarea nu emite o opțiune pentru jocurile violente, dimpotrivă, ea spune sus și tare că Gigabytienii și GeForciștii nu redescoperă focul, nu reinventează roata, nu distrug apetitul pentru joc ci, dimpotrivă, sunt invitații săi pentru a perfecționa stilul de joc. Ilustrez ceea ce spun citând finalul poemului: “sunt pe linia de plutire / am zis”.

Straniu mi se pare faptul că autoarea folosește de două ori, în economia poemului, sintagma: “sunt pe linia de plutire”. De ce oare? Să fie o referire la reguli mai generale ale jocurilor, care depășesc competențele practicanților prinși de viciu, printre care mă număr și eu?

da Alberto, m-am senilizat, da\' tot serenic rămân. sau invers?!

dragă Claudia,
ăsta, arbitrul, e cu prietenii la o bere, evident. nu se bagă el în politicul românesc. ce să vadă? e sătul de aglomerația din trafic.
apreciez că ai o slăbiciune pentru toaletele cu miros de Crin. în cazuri extreme capacele astea pot fi utilizate pe post de aparate de respirație artificială - asta dacă există prin apropiere o asistentă pricepută.
ai un admirabil simț al observației, pot spune fără teama că e penetrant. puțini au sesizat că toți ce trei liberali (Crin, Tăriceanu și Patriciu) sunt trigemeni, mărturie fiind înclinația axei oculare și faptul că își tratează această malformație congenitală la fel, cu pungile de sub ochi. de neiertat este că l-ai trecut cu vederea pe Ludovic Orban I-ul, acest D’Artagnan al politicii liberale. viitorul îți va demonstra că pe nedrept l-ai tratat cu conuri de umbră. merita și el măcar o pungă, sau o prim-vice pungă sub ochi.

Domnule Rodean,
Iar mi-a jucat feste “condeiul”. E singurul vinovat pentru deviația umoristică a textului. Poate că sunt și eu de vină puțin, însă scuzabil pentru că am fost, și mai sunt încă, sub imperiul bulversantei inițiative liberale de a dedica un întreg congres adevăratei probleme cu care se înfruntă România. Nu e de ici de colea să adandonezi complet chestiunile doctrinare, să faci abstracție de un posibil proiect liberal destinat regenerării țării și să canalizezi toate eforturile și sclipirile mentale, a aproape cinci mii de participanți la recentul congres, pentru a concentra energiile în a promova tipul liberal de capac de toaletă în vederea achiziționării sale, cu scopul final al asanării atmosferei insuportabile din toaleta/buda aceea despre care se face atâta vorbire. Cu certitudine, liberalii sunt încă o dată deschizătorii de drum. E ușor de anticipat că toate celelalte mișcări politice (prin congresele lor!) vor călca prin aceste urme adânc inscripționate în ruta politică a țării de către acești minunați liberali. Indiscutabil!


P.S. Claudian:
- Claudia, sunt răpus de fermitatea ta – chiar dacă ești femeie, văd că nu faci apel la cutia cu farduri, ci apelezi la tratamente naturale, aplicând neiertătoarele pungi.

P.P.S. Rodean:
- Domnule, da, volumul ăla al meu e scris într-o cheie ironică – se vede de la o poștă, cu poșta l-am trimis, văd că a juns la destinație!

da\' ce bine ai surprins viața asta complet lipsită de virtuți!
am ramarcat două \"scene\":
- asta în care te coalizezi întrucâtva cu El, chiar dacă El nu e pe recepție;
- și gros-planurile cu Olguța, care e o \"formatoare de opinie\" desăvârșită.

mulțumesc pentru plăcerea de a sorbi o elegie ca de la mama ei!

da, cu aproape un an în urmă anticipam, așa încât am pus pe masă instrumentarul necesar:
\"Cal Putere, Watt, Joule, Newton
eseu [ ]
- probă eliminatorie pentru examenul la categoria: populație defavorizată –
Colecția: culture pub

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Adrian Firica [adrian_nairda ]

2008-07-03 | |\"

am lucrat cu premeditare, recunosc!

se spune că e perioada când trebuie să îți alegi orbește o babă. mi s-a făcut rușine și frică. vreau să intru-n fundul pământului – că tot spune Alice că e așa și pe dincolo Pământul: ba e lung, ba e lat.
dar cum ea le vede pe toate, ce șanse să mai am? poate doar să mă adun cu alții, să facem un fel de confrerie monahală, să emitem acolo flatulații, să ne confesăm reciproc și să ne punem poalele-n cap cu discreție maximă, să nu mai conteze mărimea, ci pioșenia.
partea proastă, aia de care mi-e frică, așa cum spuneam mai sus, e că musai a făcut și un tabel al potențelor, care o să cadă sub ochii polițiștilor când îi vor găsi geanta. atunci să te ții! să vezi fluență și cursivitate, să vezi detalii și amănunte neiertătoare – praful și pulberea se va alege de intimitatea și protejarea datelor noastre personale, fie ele descrise în cheie poetică modernă, fie feminin-vindicativă. mă gândesc să sugerez Poliției să o treacă pe Alice și ce scrie ea sub regim de supraveghere strictă, chiar interdicție, pe motivul că reprezintă un pericol public.

unde mai pui că mă mai și simt abuzat poetic ...

Ioana, Ion ...
vă mulțumesc vivaldic, in the four season!

data viitoare am să ascult și am să descriu natura ...

fix cum spui tu!
nu numai că îți filează lampa, ci îți clipocește și apa robinetului din baie.
înlocuiește garnituraaaaaaaaaaaa!

să fii metodic, rezolvă-le pe rând: constată, rezolvă; constată, rezolvă; s.a.m.d. ...