Adrian Firica

petale
frunze
vântu-n așchii de fier prăjesc
vise-n ulei de măsline bag la cuptor
garnitură o bibliotecă-ntreagă-n drept

măria ta
poftă bună


picior peste picior cu pletele furtună
aștept să râgâi fum și scrum
mă-ntorc în pahare
cu zâmbet de orb
pot uita reluări
sub frunte
tutun

casa noastră se vâră mai tare-n somn ascuns la subțiori ferestrele obosite de atâta privit spre jarul de pe cer se acoperă cu ape-nvolburate pe margini


ecouri

solzi

solzii șerpilor
pic
pic
ploaie spartă-n grădina răvășirii

Abel,
mă dezamăgești: unde-i rubrica Sport?
fără a acorda un minimum de 30%, din spațiul emisiunilor tale, știrilor sportive, ești pierdut. salvează ce se mai poate salva!
uite o mână de ajutor:
\"Mutu s-a specializat și în goluri la cap, ceea ce face să fie intens curtat\" - Realitatea Tv.

Emilia,
ca să dau curs cererii tale, trebuie să-mi angajez o echipă de monitorizare.
după ce trece criza asta, să știi că prima investiție în Antene o fac.

a, nu Alberto, nu m-am plictisit. am hipermetropie atenopială de 45 de ani și tot nu m-am plictisit de ea.
tocmai mă uitam la un film, acum: FNI. superproducție, ce să mai vorbim!
se pare că este filmul cu al doilea buget ca mărime din lume.
eu sunt foarte mândru că e un film românesc, cu un producător român și cu actori români. și publicul tot așa, e un public serios, dedicat aș spune.

Adriana Lisandru apare, după mai bine de două luni de absență, cu o “promoție de sezon” care la-nfățișare este cârmită cu 180 de grade față de formula expresivă cu care ne obișnuise autoarea mai-nainte.
Nu mai vorbesc de teme: par să fie filmate nu prin saloanele de inocență și frumusețe, ci în direct, prin sălile de recepție ale unui spital de urgență.

Îmi îngădui o întrebare, către autoarea textului: fierul de călcat e cu touchscreen?

Îmi îngădui și a doua întrebare: fierul de călcat (cu, sau fără touchscreen) e programat să facă distincția dintre un act de petiționare și unul de simplă informare?

Mulțumesc!... revin mai târziu.

Agenția pentru Strategii Guvernamentale a definitivat proiectul: \"Groapa comunelor\".
Este un proiect amplu, care urmează să pună capăt eternelor probleme ale mersului în marșalier al vieții noastre rurale. Scopul este să se ajungă la fundul \"gropii comunelor\".
U.E. și C.E. s-au arătat dispuse să finanțeze generos proiectul, printr-un fond peren și nerambursabil.
Un grup de experți și consilieri avizați se va ocupa de identificarea formei și conținutului plăcii memoriale.

citind poemul, mi-am adus aminte că am reputația unui răstălmăcitor incurabil - prea puțin contează acum dacă răstălmăcesc bine sau aiurea!
și ce-i cu asta? vei spune.

păi să-ți aduc la cunoștință răstălmăceala mea:
cică dă moartea năvală la tine-n casă și te găsește cu libertatea, grămadă, peste tine și te întreabă ce-ți face ție libertatea.
iar tu răspunzi că libertatea face minuni și că amândouă, de fapt, vă faceți de cap.

textul este extrem de stufos. abundă explicitările.
un dram de rigoare s-ar fi impus.
dacă autorul ar fi procedat așa, atunci textul câștiga în expresivitate.
opțiunile îi aparțin: ori rămâne cu \"asta\", ori accentuează cu \"e\".

o reeditare ar fi necesară.

dacă mă iau după numărul versurilor e un sonet... contrafăcut.
dacă mă iau după indicații e psalm:
\"Către mai marele cântăreților. De cântat pe instrumente cu coarde. Un psalm al lui David.\" (Psalmul. 4.)\";
...
\"Către mai marele cântăreților. De cântat cu flaute. Un psalm al lui David.\" (Psalmul. 5.)\";
...
\"Către mai marele cântăreților. De cântat pe instrumente cu coarde. Pe arfa cu opt coarde. Un psalm al lui David.\" (Psalmul. 6.)\";
...
\"Către mai marele cântăreților. Se cântă ca și \"Mori pentru fiul\". Un psalm al lui David.\" (Psalmul. 9.)\";
...
\"Către mai marele cântăreților. Făcut de David.\" (Psalmul. 11.)\"

ei, hai că-i bună: \"mâinile firave apucă moartea și o trage la fund!
adică: eu o trage, tu o trage, el/ea o trage, noi o trage, voi o trage, ei/ele (mâinile!) o trag.

a fost greu, dar i-am tras-o până la urmă!

DESPRE CEEA CE ESTE ÎN SUCCESIUNEA PRIMULUI ȘI DESPRE UNU
7.V.4

1. Dacă există ceva după Primul, este necesar ca acesta să-i urmeze Primului, fie nemijlocit, fie că suișul către El trebuie să presupună intermediari; și trebuie să existe un rang al existențelor de ordinul doi și trei —, al Doilea reîntorcîndu-se la Primul, iar al Treilea — la al Doilea.1
Căci e necesar să existe ceva simplu înaintea tuturor existențelor, iar Acesta trebuie să fie diferit de toate realitățile care vin după el, fiind în sine, neamestecat cu cele ce provin din sine. Și iarăși, într-alt fel, e obligatoriu ca El să poată fi prezent pentru toate celelalte lucruri, fiind în mod esențial Unu, și nu altceva /de-cît Unu/, și apoi iarăși Unu.2
Apoi, în legătură cu Unu este fals /a se spune/ chiar și că „Unul este /ceva/\", dat fiind că despre el „nu există discurs rațional și nu există știință\"

Opere/ Plotin; trad.: Andrei Cornea. - București: Humanitas, 2003
3 vol. - (Paradigme)
ISBN 973-50-0365-l
Vol. 1. - 2003. - Bibliogr. - ISBN 973-50-0366-X I. Cornea, Andrei (trad.) 821.14\'02-96=135.1
© HUMANITAS, 2002, pentru prezenta versiune românească ISBN: 973-50-0365-l ISBN : 973-50-0366-X

/.../ \"This is the life of gods and of the godlike and blessed among men,
liberation from the alien that besets us here, a life taking no
pleasure in the things of earth, the passing of solitary to solitary.


THE END\"

(THE ENNEADS
by Plotinus
translated by Stephen MacKenna and B. S. Page
THE FIRST ENNEAD.)

...
FIRST TRACTATE.

THE ANIMATE AND THE MAN.

1. Pleasure and distress, fear and courage, desire and aversion,
where have these affections and experiences their seat?
Clearly, either in the Soul alone, or in the Soul as employing the
body, or in some third entity deriving from both. And for this third
entity, again, there are two possible modes: it might be either a
blend or a distinct form due to the blending.
And what applies to the affections applies also to whatsoever
acts, physical or mental, spring from them.
We have, therefore, to examine discursive-reason and the
ordinary mental action upon objects of sense, and enquire whether
these have the one seat with the affections and experiences, or
perhaps sometimes the one seat, sometimes another.
And we must consider also our acts of Intellection, their mode and
their seat.
And this very examining principle, which investigates and
decides in these matters, must be brought to light.
Firstly, what is the seat of Sense-Perception? This is the obvious
beginning since the affections and experiences either are sensations
of some kind or at least never occur apart from sensation.
2. This first enquiry obliges us to consider at the outset the
nature of the Soul- that is whether a distinction is to be made
between Soul and Essential Soul [between an individual Soul and the
Soul-Kind in itself]. *

* All matter shown in brackets is added by the translator for
clearness\' sake and, therefore, is not canonical. S.M.

If such a distinction holds, then the Soul [in man] is some sort
of a composite and at once we may agree that it is a recipient and- if
only reason allows- that all the affections and experiences really
have their seat in the Soul, and with the affections every state and
mood, good and bad alike.
But if Soul [in man] and Essential Soul are one and the same, then
the Soul will be an Ideal-Form unreceptive of all those activities
which it imparts to another Kind but possessing within itself that
native Act of its own which Reason manifests.
If this be so, then, indeed, we may think of the Soul as an
immortal- if the immortal, the imperishable, must be impassive, giving
out something of itself but itself taking nothing from without
except for what it receives from the Existents prior to itself from
which Existents, in that they are the nobler, it cannot be sundered.
Now what could bring fear to a nature thus unreceptive of all
the outer? Fear demands feeling. Nor is there place for courage:
courage implies the presence of danger. And such desires as are
satisfied by the filling or voiding of the body, must be proper to
something very different from the Soul, to that only which admits of
replenishment and voidance.
And how could the Soul lend itself to any admixture? An
essential is not mixed. Or of the intrusion of anything alien? If it
did, it would be seeking the destruction of its own nature. Pain
must be equally far from it. And Grief- how or for what could it
grieve? Whatever possesses Existence is supremely free, dwelling,
unchangeable, within its own peculiar nature. And can any increase
bring joy, where nothing, not even anything good, can accrue? What
such an Existent is, it is unchangeably.
Thus assuredly Sense-Perception, Discursive-Reasoning; and all our
ordinary mentation are foreign to the Soul: for sensation is a
receiving- whether of an Ideal-Form or of an impassive body- and
reasoning and all ordinary mental action deal with sensation.
The question still remains to be examined in the matter of the
intellections- whether these are to be assigned to the Soul- and as to
Pure-Pleasure, whether this belongs to the Soul in its solitary state.
3. We may treat of the Soul as in the body- whether it be set
above it or actually within it- since the association of the two
constitutes the one thing called the living organism, the Animate.
Now from this relation, from the Soul using the body as an
instrument, it does not follow that the Soul must share the body\'s
experiences: a man does not himself feel all the experiences of the
tools with which he is working.
It may be objected that the Soul must however, have
Sense-Perception since its use of its instrument must acquaint it with
the external conditions, and such knowledge comes by way of sense.
Thus, it will be argued, the eyes are the instrument of seeing, and
seeing may bring distress to the soul: hence the Soul may feel
sorrow and pain and every other affection that belongs to the body;
and from this again will spring desire, the Soul seeking the mending
of its instrument.
But, we ask, how, possibly, can these affections pass from body to
Soul? Body may communicate qualities or conditions to another body:
but- body to Soul? Something happens to A; does that make it happen to
B? As long as we have agent and instrument, there are two distinct
entities; if the Soul uses the body it is separate from it.
But apart from the philosophical separation how does Soul stand to
body?
Clearly there is a combination. And for this several modes are
possible. There might be a complete coalescence: Soul might be
interwoven through the body: or it might be an Ideal-Form detached
or an Ideal-Form in governing contact like a pilot: or there might
be part of the Soul detached and another part in contact, the
disjoined part being the agent or user, the conjoined part ranking
with the instrument or thing used.
In this last case it will be the double task of philosophy to
direct this lower Soul towards the higher, the agent, and except in so
far as the conjunction is absolutely necessary, to sever the agent
from the instrument, the body, so that it need not forever have its
Act upon or through this inferior.

/.../

ei, ce să fac și eu Claudia...
m-am trezit că-mi puseră \"profetele\" televiziunilor profețiile anului ce vine capră.

le-am urat... tot ce li se cuvine - n-am avut încotro!

...
mă bucur că te-am bine-dispus.

dacă nu-i cu supărare, mi-am imaginat următorul schimb de replici:

Regina: Nebunule drag, până mă-ntorc eu, să muți magnolia de la stradă, în ușă.

Nebunul: Regina mea, dacă dau curs poruncii tale, îmi pierd identitatea.

spun, cu mâna pe inimă:
Crăciun e fericit, fiindcă și-a-nhămat, de bine de rău, renii la sanie;
eu nu-mi găsesc boii acasă;
alții se vaetă că nu-și pot pune caii la bicicletă.


Notă
se vede asta din cele de mai jos:


- Despre împărțirea numelor și a termenilor în echivoci, univoci și paronimi, și ce anume este echivocul și în câte feluri se rostește

După cele spuse anterior, urmează să tratăm despre împărțirea termenilor instituiți arbitrar în echivoci, univoci și paronimi. Deși Aristotel tratează în Categorii despre echivoci, univoci și paronimi, totuși aici doresc să mă refer numai la cei univoci și echivoci, deoarece despre paronime s-a vorbit mai sus.
Însă mai întâi trebuie cunoscut că numai sunetul sau vreun alt semn instituit arbitrar este echivoc sau univoc, iar de aceea intenția sufletului sau conceptul nu este propriu-zis nici echivoc și nici univoc.
Dar sunetul care, semnificând mai multe lucruri, nu este un semn subordonat unui concept, ci este un semn subor¬donat mai multor concepte sau intenții ale sufletului este echivoc. Iar aceasta vrea Aristotel când spune că numele este comun, dar rațiunea substanțială este diversă, altfel spus conceptul sau intențiile sufletului, cărora le revin astfel descripții și definiții și chiar conceptele simple, sunt diverse, deși sunetul este același. Acest lucru reiese evident din rostirea diverselor limbi, căci într-o limbă se instituie pentru a semnifica ceva identic cu ceea ce se semnifică printr-un anume concept, iar într-o altă se instituie pentru a semnifica ceva identic cu ceea ce se semnifică printr-un alt concept, și astfel prin mai multe concepte sau pasiuni ale sufletului se realizează subordonarea în semnificație. (William Ockham – Summa Logicae Pars I, cap. 13-l9).


...
Primele au ca temă Sufletul, a cincea pe cele care au ca temă Intelectul, în a șasea Enneadă pe cele care se referă în mod precumpănitor I (Unul) – Porfir mai spune că în cuprinsul fiecărei Enneade a încercat să plaseze pe primele locuri textele mai simple și a lăsat la urmă textele mai dificile, ceea ce nu se verifică în mod necesar.
De exemplu: “... dar el nu este totuși Unul însuși. Căci Sufletul este /desigur/ o unitate, dar unitatea /sa/ este cumva o proprietate adăugată... (Despre Bine sau Unu – I, Plotin — Opere).


până la urmă, toți sunt credibili!

Note:
1. peste tot dau numai de note introductive – e plin de note introductive!: Lindt; Excelence; 85% cocoa; DARK; extra fine...

2. îmi țin coada pe sus și zic: nu-s satanic, ci numai solitar, nu și solidar!

3. am selectat „Câteva pagini din jurnalul dedicat femeii”, însă nu m-am hotărât să le fac scăpate din mână.

zic să stau liniștit: în sfârșit, sunt și eu cu nervii la pământ.
îmi dorisem atât de mult să-mi aduc reticulara în halul ăsta.
asta da, hal de stare!
să știi că nu mă supăr dacă-mi mai torni puțin – sunt în starea aia de euforie totală, așa că poți să exagerezi și să torni și peste margini.

astea-s vremuri numai bune de scos perii albi, de pensat sprâncenele fără să ai regrete, de luat caimacul culorilor... și mă opresc aici, ca să nu intru la idei!

știe cineva când apare \"Statul trenurilor\"?

da, se poate să ai dreptate.

am prins azi, la piață, o expresie de milioane: are față, fa! frumoasăăă, că ca față l-am votat.
dar eu altceva am vrut să spun!
fă-mi hatârul și mai citește încă o dată titlul, că nu îți ia mult timp, însă o să-l ții minte mult și bine.

uite, vreau să-ți spun una: să știi că dacă eu mă iau cu mâinile de cap, boala asta nu se ia!
și încă una: vreo cinci mii de medici specialiști și cercetători ai SIDA/HIV au semnat o notificare în care spun că toată teroarea în care trăim de 30 de ani, cum că o să ne mănânce boala asta, este o minciună gogonată. unul dintre ei chiar s-a injectat cu o doză de sânge de la un pacient și n-a pățit nici pe dracu. mai mult: până în momentul de față nu s-a descoperit că ar exista un virus anume care ar genera boala asta.