Cum să câștigăm înfrângerea de partea noastră

Nu! nu am scris titlul înainte să mă gândesc mult și bine, iar dacă îl recitesc, așa pare să fie: adică e, dar, pe de altă parte nu are cum să fie o tâmpenie. Totuși, bine că nu sunt președinte al PSD-ului ori al PNL-ului, că asta-mi mai trebuia, fiindcă m-aș fi declarat majoritate, mă desemnam premier, adică m-alegeam de s-alegea prafu’ și pulberea de victoria consemnată a oricui altuia. Cu alte cuvinte, concluziile nu le trăgeam de pe urma unor faptele consumate, ci trag concluziile numai când apare o propunere. Până la urmă, nici măcar nu-i vorba de ceva original. Chestii de felul ăsta se întâmplă peste tot în lume. Summit-ul de la Copenhaga, sau “sindrofia”, a produs deja o cantitate de 41 000 de tone de CO2, echivalentă cu aceea generată de o țară africană. Conform spuselor lui Arnold Schwarzenegger: “conferința este un eșec uriaș cu un succes formidabil”. Costurile organizatorice, pentru a se ajunge să fie emisă o astfel de maximă cugetare! sunt de 250 de milioane de Euro, deși cercetătorii din lumea largă, care se ocupă de treaba asta, încă nu au convenit dacă putem spune că e vorba de o încălzeală globală, ori de o răceală globală și dacă, fie că-i una, fie că-i alta, e vorba de un “produs natural” ori de un produs al “indisciplinei umane”. În ceea ce mă privește, eu unul sunt și rămân de partea cercetătorilor britanici – cei mai nostimi dintre toți cercetătorii științifici ai lumii și ai tuturor timpurilor, de data asta fiind vorba de cei ai Institutului național de fizică! –, oameni care au produs, în condiții de laborator, cel mai mic om de zăpadă, despre care se spune că are 0,01 milimetri. Nu câștigă ei, savanții ăștia, cine știe ce bătălii politice sau ecologiste mondiale, dar un dram maximum de simpatie, din partea mea, tot au câștigat. A! dar de ce să nu ne amuzăm și cu privire la intervențiile politice, ca de fiecare dată “semnificative în vederea soluționării oricărei probleme controversate”? Bunăoară, la summitul precedent cu temă ecologică, Angela Dorothea Merkel (cea mai puternică femeie din lume!), care era și organizatoare, din rațiuni de securitate informațională a alergat cu niște șalupe, care au emis câteva tone bune de CO2, niște protestatari ecologiști, totul pentru, și numai pentru, a-i răsturna, pe aceștia, în apele Mării Nordului, cu scopul evident de a-i face pe aceștia să se poată edifica asupra stării de sănătate a apelor respectivei mări.