Adrian Firica

minunat!
să dea Silvia pe tv. lansarea

Alexandru,
ai văzut, și tu!, că de fiecare dată când îți pui palmele față-n față, ele te trădează, adică se-mperechează fără a te-nștiința cu privire la ce va urma...
ai dreptate, poemul e un \"decalc\"

Anni-Lorei,
m-am dat cu patine cu tine printr-o pictură de-a lui Bruegel ...

ultima dată când am ajuns în magazie, a fost de pe partea cealaltă, dar tot pe ciucurigul de sus am ajuns să intrăm...
băi, așa baie-n grâu, nimeni n-a tras.
muream sufocați, da\' tot săream în apa aia de grâu.
să vă povestesc:
eram privilegiați, fiindcă pe toată lungimea curții noastre erau două magazii, magazii în care se băga grâu.
treaba noastră era să ne aruncăm de sus în grâu.
făceam... și pe dracu-n patru ca s-ajungem
acolo ne sufocam!

ți-am spus că, de câte ori deschid burgundiile tale, o iau razna!

da!
mi te-am amintit
...
veneai la fumat, lângă stâlpul ăla unde fuma Zoe Petre Carpați fără filtru și tușea.
așa e?

de unde știi tu ce-i \"contracronometul\"?

bine-mi pare că nu călătoresc (în tinerețe am făcut-o!)

\'ntrerup legătura cu lumea
orice atingere

rămân
așa mestec neliniști
îndoieli ascunse sub strat mâlos banalitate
...
tu doar tăcând mi-e teamă că nimic nu mai contează spuneam eu
merg pe vârfurile degetelor atent treceam pe lângă o cale ferată
șine nesfârșite pline de rugină parcă
erau pete de sânge

mergeam întruna
dacă sângele nu e sânge nici durerea nu e durere

stau și mă-ntreb
ca Lermontov în Caucaz: eu când mor?

îmi cer și scuze!
copilăria mea a încetat la cinci ani.
o iubeam pe Maria... ceva de necrezut!
d-aia am dat foc closetului, de dragul ei.
pe urmă mama a plecat la Miliție.
și a mai venit după o săptămână... iar îl luaseră ăștia pe tata: ea s-a dus la Iași, iar eu și sor-mea am rămas pe mâna Foteștilor - medici de felul lor.
...
de câte ori deschid \"burgundiile\" tale mă apucă...
un fel de nostalgie și o demență certă.
desigur!

scuze,
am uitat să pun paranteza \")\" după prigoană.

\"doi nimici cântăresc drumul\"
de câte ori deschid aici, mi-aduc aminte, și mă rușinez c-am incendiat closetul văpsit cu var (chestia făcută din stinghii, și c-am mâncat ouă de ciori, și-am făcut bile de lut ca să-l omor pe milițianul care venea adesea la noi; uneori sor-mea era nemaipomenită, pentru că răsturna borcanul cu miere, iar eu primeam prigoana.

furtuna despică seara-n praf.

oameni
și-n ochi se naște lumea
furtuna despica seara-n praf
mâna când o duci la gură zice s-ai bani să-ți iei pantofi fără șiret
doi nimici cântăresc drumul important la intrarea-n oraș
bariera se ridică după precedentul de praf permis
un sat mai mare cu plajă din literatură
un nimic furtuna de azi
apocaliptică
o mamă
mamă

ei lasă, lasă... Anni-Lorei, că acu\' șaișpe ani, Clapton \"o făcu!\" cu Page, Beck și alți \"immediate all-stars\" & \"and friends\" de oaie... într-un \"Strictly the blues\" ca pe mână.
tema fu una mai veche: Yardbirds
în piesa a șasea Hooker face... \"pictează\" femei, uau!; mai face, el, \"un număr\" într-a noua piesă... \"pe coarde\"
ascultând piesa \"13\", o să afli de ce se spune despre Clapton că-i un \"labagiu\", pentru ca, după ce asculți a paișpea piesă, să te convingi că basiștii sunt greu de convins.
într-a cinșpea piesă te lămurești că fără blues făceam umbră degeaba Pământului, indiferent de culoarea pielii.

...
după blues nu se trage cortina...

\'nainte “să crape!”, Hieronymus Bosch făcu tabloul “Purtarea crucii”.
\'n dreapta, jos, apar trei personaje ce... se scuipă cu osârdie – distanța dintre ele-i “distanța optimă”!
păi, nu ne rămâne decât să calculăm această distanță: 4,5 cm. anuali : 12 luni/an = 0,375 cm./lunar; asta-nseamnă că distanța dintre Iliescu și Nicolaescu este acum de: 0,375 cm. lunari x 80 ani = 30 cm.
adică... \"distanța optimă!\", după cum am spus mai sus.

pe de altă parte, Gorbaciov e “cam fix” cu un an mai tânăr decât fiecare dintre eroii noștri; faceți calculele și... vă lămuriți cum 2,4 metri distanță... pot costa un milion de Euro.

am aflat că Luna - presupun că printr-un act premeditat de auto-protecție - se-ndepărtează, anual, de pământ cu 4,5 centimetri.

...
da, sigur că aia cu rochiile a fost o diversiune; însă a fost una \"culantă\"!

greu de luat o horărâre!
un dejun cu Capote la Tiffany!?
un periplu prin Trivale...!?
(tre\' să-i cer lui Silișteanu să-mi ridice interdicția de pătrundere-n Pitești)

da\' ce ce vrei, domnia ta: numai raiuri și pamblici,
numai paturi și gagici, numai \"poeieți\" mari și mici,
avioane și motoare, glonți și gloanțe și senzații... ca-n filmele \"cele mai tare\"
...
unii, mor mușcați de șarpe-n viața
ca să zic așa, mai e și moarte, nu numai viață,
fiindcă \"astea este\"!
(concede-mi că nu le-am pluralizat!)

dincolo de ironia soartei...
Matei (fiul meu) a fost îmbrâncit de mine-n soarta-i cam acum opșpe ani!

doamnă,
tocmai îmi toceam coatele cu De Coster, cu Thyl Uilenspiegel și armatele de beau-jolais, bour-gogne, burg-undy...
și...
m-au prins în \"cămașa goală\", pe cuvânt de onoare!, cuvintele dumneavoastră, dar tot am să mă bat pentru batista dumneavoastră princiară

zilele oamenilor pe care-i ating lasă urme de cântec
pe degete umerii lor sunt o scară sprijinită de cer
știu că-n mijlocul drumului sunt aceeași femeie
\'n zile-n care tăcerea e pergamentul prețios
aș porni să te caut cu ochii închiși
printr-o mie de răni
strigându-mă

\"oțet cam trei cotili și un burete cu totul preț de cinci sesterți\"

ghiavolul te pune să contabilizezi?

o galilee vopsită e greu de închipuit, câtă vreme ea există oribil în lumea afacerilor, și-n altele...

Dintr-o discuție cu Bouvard et Pécuchet – ceva la limita unei bârfe elevate și schimbul unor replici civilizate, în pauza de cafea a unei distinse întruniri de savanți – am aflat că în “Cronicae Nissippae” scrie limpede că Picasso, în afara câinelui a mai avut un animal, o pasăre de data asta, anume: Paloma. Cronica face, totuși, o distincție clară: nu Picasso își iubea animalele, ci invers, animalele îl iubeau pe el: câinele l-a iubit necondiționat, până s-a sfârșit; iar Paloma l-a iubit pe Picasso ca o fiică, însă l-a iubit într-un mod interesat, de data asta până s-a sfârșit Picasso.
În cronică se mai precizează că Picasso iubea femeile – câte două-trei deodată! Fără să menajeze reputația lui Picasso, cronica lasă de înțeles că marele pictor era leșinat după burțile femeilor trupeșe, și că nu se sfia să le deseneze burțile, stând pe plajă, fără să le ceară îngăduința, pentru ca mai apoi să se laude și să arate prietenilor săi, comentând copios, acele burți nevinovate.
În capitolul dedicat “tehnicii interpretative”, din cronică, se spune negru pe alb că: desenul care este îndeobște considerat a reprezenta o cămilă, nu este altceva decât un croquis care prezintă o femeie într-o poziție obscenă.

- !?
- O cafea, neagră!
- Doamna!?
- Substantivele cârlig, vârtețniță, brazdă, rumeguș, și verbul “ară”!
(...)
- Nu-i de-ajuns...
- Femeia-i un sturion?
- Care nu face piruete.
- Asta, Shemekia Copeland, \'ce că-i măritată cu Blues. Știi ceva?
- !?