Sunt blestemat să te iubesc numai pe tine.
Blestemu-mi vine, fără îndoială, de dincolo de veacuri
Din negura ființei, fiorul mă îndeamnă
La suferință.
Din început de lume simt că tu mi-ai
Starea mea obișnuită se numește
Stare de lacrimă.
Nu-mi plâng nefericirea,
Sunt bucuros că macar am lângă cine s-o trăiesc.
Nu-mi plâng permanenta frică că ar putea să plece,
Sunt mulțumit că
M-am trezit dimineață
Cu un dor teribil de a fi iubit,
Simțeam că nu pot respira,
Că n-aș putea să-mi găsesc nordul
Dacă până la prânz nu mi-aș putea aminti
Cum e să fii iubit.
Ce-o fi cu
Întâmplarea face să mă-ndrăgostesc,
în fiecare zi din nou de tine.
E-adevărat că adorm în fiecare seară
cu tine în gând,
E-adevărat că zilele mi le duc
cu gândul la ochii tăi,
că mâinile
Mi-s mâinile căuș și sufletul deschis,
după-al tău chip mă caut chiar și-n vis.
Mi-i viața grea și inima amară,
Mă plâng pe mine și pe tine deoseamă.
Mi-s împietrit într-un tablou pieziș,
Mă topesc ca un răsărit de soare,
inima îmi plânge, sufletul mă doare;
mi se pare că voiești întins
să-mi cioplești din suflet înadins,
după dulcea ta asemănare, folosind aievea
un cuțit prea
