ADRIAN ANGHELESCU

Lăcătușul de vagoane Ne vorbea dintre tampoane Că-i leat cu Mihai Viteazu Deși nu cred c-ar fi cazu' Astăzi omul trei din Stat Entuziast și montat Să-și dea arama pe

Unul mi-a spus cândva cam revoltat Că nu prea spun nimic prin versul meu Că-mperechez cuvintele forțat Și că nu sunt deloc pe placul său În sinea lui omul avea

Ne-a bătut ungurimea inc-o dată Când s-au strâns astăzi peste două mii Iar națiunea noastră dezbinată E plină numai de palavragii N-avem curaj nici solidaritate Așa cum

Să crești fără de griji și de nevoi Să fi ca o lumină-n ochii lor Și să-i vezi cum se bucură-amândoi Că au și ei la casă un fecior Să fi doar alintat cu vorbe

„O să lucrăm la toate” spunea cam năucit Cel ce-avea o față ca cea de habarnist Înghesuit de „chelul” care l-a mirosit Că n-ar prea avea omul fler de economist În

Îmi place apa limpede și clară În care chipul mi-l mai oglindesc Ca să mai scap de-a timpului povară Și poate-așa să mai întineresc Că susurul cu care mă îmbie E

Atâția ani au despărțit Carpații Pe cei ce populează-această glie , Pe cei care de-atâtea generații Au trăit într-o cruntă iobăgie Atâția ani imperiul și-a tras seva Din

Am luat luna de pe cer Și-am ascuns-o în toiul nopții Să fie mai mult mister Pe când merg la furat hoții Am ascuns stele-n nori Bezna să fie deplină De cu seară

"Delir grandomaniacal" băsist De la tribuna unui parlament A unui securisto-comunist Care mă minte iarăși în prezent Numai că cei care plătesc minciuna Sunt ca și mine,

Așa cum zorile Mângâie florile Ca să le descrețească Și ele să zâmbească, Noi doi când ne-ntâlnim Instantaneu zâmbim, Mereu, de-atâtea ori, Deși nu suntem flori Numai

Ia un par de mă omoară Decât să mă fraierești Cum ai fraierit o țară Cu minciuni și cu povești Ia parul și mă îndoaie Cum și alții mă-ndoiră Fiindcă omul

Avem acum în mâna noastră votul Care-i un drept constituțional Cu care noi putem s-alegem totul Să hotărâm pe plan național Și suntem toți chemați ca să votăm Cu "da"

De-așa reponsabilitate Și după-atâta competență Era mai ,mai \"să dau pe spate\" De-a \"chiorului\" impertineță Zicea atunci în miez de noapte Un smiorcăilă reales Că fără

Fiecare dintre noi poartă-n suflet năzuințe Vise, țeluri, ideal ce se cuibăresc în minte Iar unele dintre ele sunt puternice dorințe Ce ne călăuzesc pașii către mâine,

Când se vorbește de independență Într-o justiție prea mult „blamată” Eu cred că este-o mare imprudență Și-o definiție mistificată Pentru că dintr-un turn cotrocenean Se

Democrația este un eșec Pe care-l îndurăm de bunăvoie Deși suntem aproape de înec Dar nu lângă corabia lui Noe Am tot ales din rău ce-a fost mai rău Ghidându-ne mereu

Oglinda sufletului cea din cer Ascunsă printre nori și printre stele Are în spate atât de mult mister Și-adăpostește multe doruri grele Că orice om își are câte-o

Tarabele sunt pline de-atâtea , de tot felul Și-n jurul lor sunt roiuri în veșnică mișcare Sfârâie fleica, puiul, costița, mititelul Berea din dozatoare țâsnește în

Dragii mei compatrioți Care prin frig protestați Le cam dați lecții la toți Care-s „dezinteresați” Și care la căldurică Stau comozi și liniștiți În timp ce voi fără

Și azi mi-aduc aminte de vorba ei duioasă Cu care-atunci măicuța mă dezmierda mereu E vorba ce mă cheamă ca să mă-ntorc acasă Dar mama nu mai este și-mi pare foarte

Grădina raiului de pe pământ E-ntinsă peste lanțul carpatin Unde-au făcut românii legământ C-o vor păstra ca pe un dar divin Aceasta-i țara ce ne-a fost lăsată Ca

Băiețaș ai furat startul Ca să nu ți-l fure altul Numai că mai slab de minte O luași singur înainte Dorind să câștigi raliul Tu și cu portocaliul La fel ca și socrul

În infinitul fără de hotare Unde exist dar nu însemn nimic Imensitatea este atât de mare Încât sunt mai puțin decât un pic Iar existența mea e limitată De timpul

La poarta cotroceneană Stă și-așteaptă de ieri seară Guvern votat pe sprânceană De masa parlamentară Însă alcătuitorul Acestei majorități Nu exprimă ce poporul A votat în