ADRIAN ANGHELESCU

Dacă-i primiți așa la nesfârșit Pe dezertorii care azi trădează N-aș vrea să credeți c-acest gest pripit Electoratul nu-l sancționează Iar dacă azi veți crește în

Privirea ta mereu mă zăpăcește Iar dacă și zâmbești mă simt vrăjit Fiindcă mai tare inima-mi zvâcnește Fără să știi cât sunt de fericit Numai că nevrând vraja ca s-o

Suntem stabili econmic Și stabili și-n sărăcie Iar aspectul tragicomic E chiar prilej de mâdrie Dar degeaba premierul Se bate cu cărămida Deoarece „mititelul” A pierdut

Ni se vorbește mult de competență Cu vorbe ce-s pompos meșteșugite De oratori ce vor audiență Cu orice preț și cu orice cuvinte De parcă s-ar fi strâns toți

A hotărât să-L răstignească Vândut pe treizeci de arginți O nație cămătărească Dogmatică și fără minți Pe motiv că Iisus Cel Sfânt S-ar fi dat Fiu de Dumnezeu Trimis

Alungă supărările departe Nu le mai face loc la tine-n gând Și-adună toate cioburile sparte Ca să le azvârli-n patru zări zburând Iar zâmbetul ce te-nfrumusețează Să nu

De-acum poți să visezi la tot ce vrei Și să obții tot ceea-ți ce dorești Că ai destul potențial să iei Dar și ambiție să reușești Și te poți avânta în zborul tău

Fiecare om se naște C-un destin și-o stea a lui Care nu și le cunoaște Nici în ruptul capului Fiecare are parte De mai bine și mai rău Cum i-au fost sau nu fost

Lacrima e legătura Dintre simțuri și trăiri Lacrima e picătura Care-nmoaie atâtea firi Lacrima este preaplinul Fericirii nesperate Însă lacrima-i și chinul Durerii

„Pușcăriabilii” și Voiculescu Nu-ți vor doar casa din Mihăileanu Ci și ciubucul de la Umbrărescu Poate și marmura de la Videanu Mai vine-apoi „țiganca impuțită” Care-ți va

Dintre cei ce ne oferă Tot ce vrem doar la alegeri Cei mai mulți ne cam disperă Cu minciuni și cu prelegeri De parcă cei ce votăm Am trăit degeaba, zău! Fără ca să

Trăncănitorul șef al națiunii Un șarlatan cum nu s-a pomenit Ne ceartă vehemnet pe toți românii Pe lângă faptul că ne-a tot mințit El reproșează astăzi tuturor Că

Suntem orbi sau nu-nțelegem Ce-am ajuns și cum trăim Și nicicum nu vrem s-o dregem Să nu ne mai chinuim Dar suntem mereu fuduli De nu ne-ajungi cu prăjina Însă și

Trăsnăile copilăriei mele Erau așa de multe și ciudate Că m-aș dezice uneori de ele Deși sunt sigur că nu se mai poate De pildă într-o vară călduroasă Când ne-adunam

Te-aș fi iubit cu toată ființa mea Și te-aș fi luat mereu în gând la mine De n-ai fi fost deja a altuia Și de-aveai o fărâmă de rușine Dar te-arătai mereu

Visăm cu ochi deschiși de când ne știm Visăm câte-s în lună și prin stele Și niciodată noi nu obosim Iar visele nu obosesc nici ele De când percepem lumea tot

Eu cred că n-am în cap decât prostie De-aceea nici n-am prea băgat de seamă Că nu prea știu ce-nseamnă o poezie Și că, doar „relatez”, cum zice-o damă, Citeam ceva de

Cărări prin lume nesfârșite Ce se-ntretaie în calea lor Sunt mai mereu bătătorite De călcătura pașilor Vin și se duc în patru zări Mai drepte, mai întortocheate, Mai

Ploua mărunt prin fumul dens și greu O ploaie roșiatică, murdară Și zgomote mă-mpresurau mereu Mă speriasem pentru-ntâia oară Acolo, lângă poale de furnal, Mă rătăcisem

Prea multe gânduri răvășite Se-nghesuie la mine-n minte Iar unele sunt prea grăbite Să fie primele-nainte Să pună ele stăpânire Pe ordinea din viața mea Ori pe întreaga

Am început să mă oglindesc în ochii cu privirea limpede și clară a căror lumină era ca și-un magnet și oglindindu-mă sorbeam din cupa fericirii strop cu strop nectarul

Îmi ceri să cred în vorbele ce-mi spui Să-ți dau azi votul meu și să te-aleg Ca să faci ce, și-n interesul cui ? Iar de nu reușești, să te reneg Dar asta numai după

Zadarnică e orice încercare De-a întoarce râurile înapoi Să nu mai curgă toate înspre mare Așa cum patimile curg în noi Zadarnică este nemărginirea Ce-am vrea ca s-o

Săriți români că iar veniră hoții Și vânzătorii de promisiuni Care se-nghesuie pe-aici cu toții Ca să ne fure iar, vânzând minciuni Săriți să apărați democrația Acaparată