Poezie
Mers pe sârmă
2 min lectură·
Mediu
Poate că doar atât avem şi doar atât e,
eşti ce faci, faci ce eşti, dar nu ştii în ce ordine;
restul e insecta cadavrului tău,
cimitirul creşte şi fără tine, şi fără alţii, dar nu ştii ordinea.
Nu contezi mai mult decât un bec,
moliile tale la fel se vor roti-n jurul luminii,
problema este electricianul.
Ne părem şi cumva, şi undeva, şi liberi,
pisicile fug de noi care-ncotro, dar numim asta personalitate,
câinii ling tot ce apucă, şi numim asta loialitate,
oamenii şi fug, şi ling, dar pe asta n-o mai numim.
Găsim animale mult mai bune decât noi,
mulţumiţi suntem că orice cântăreşte mai mult decât omul,
căci omul vede, întreabă, şi judecă –
condiţionarea asta arbitrară, drogată fără a se droga,
nenorocirea asta a sângelui ne-a anulat,
suntem venă la venă, dar ne acuzăm de seringă.
Ceva se-ntâmplă în timpul nostru, totuşi ceva bun se-ntâmplă,
ceva tragic, dureros, nespus, dar bun,
ceva parfum de tei peste-o ţinere de mână
care ne face să uităm, iertăm, să ne credem stăpâni,
ceva neimportant, de neatins în poezie,
ceva amintire care-n carne se praface,
carnea o să ajungă din urmă, sufletul veni-va din faţă,
amândouă zice-vor:
ce dracu’ s-a-ntâmplat cu noi în afară că ne-am născut?
11870
1
Ș