Poezie
din potopul de cuvinte
întru lumină și mai ales întru adevăr
1 min lectură·
Mediu
(varianta)
pentru acum
chiar știind că în această odaie intercostală
începuse să plouă mai întâi ușor a primăvară
cu semne de bizare interogații care mă plesneau
apoi din ce în ce mai grele uimindu-mă uneori
pentru acum chiar n-am să mă voalez n-am să
mă-ntunec și n-am să mă-ndoiesc deși mă știu
de-un pumn de ani traversele șinelor și culoarele
văzduhului suferind tacit de claustrofobie de
alergii de răul mărilor și mai ales de răul de
mitomanii oh nu nu am de gând să plec acum când
aerul se umple printre particule de uimiri cu
raze și chiar acum când m-a lovit în creștet un
topor de lumină ah nu ci dintr-o coardă vocală și
poate un unghi al privirii verticale cu neobișnuită
cerbicie îmi construiesc o barcă și-o undiță îmi
extind spațiul acesta circumscris în piept să
încăpem confortabil iată un nebun strigă vulgul
iată în ce fel de furtuni se avântă de dragul
verității om la apă se aud vocile înfundate întoarce-te
din larg mi se flutură nerostite semne cu steagurile
roșii dar eu navighez în silențiul tihnit al unui
pacific lăuntric și pescuiesc din potopul de
cuvinte adevărul pentru hrana zilelor ce vin și
pentru atunci
064.740
0

suferind tacit de claustrofobie de alergii de raul
marilor si mai ales de raul de mitomanii oh nu nu am
de gand sa plec acum cand aerul se umple printre
picurii uimirilor cu raze si chiar acum cand m-a
lovit in crestet un topor de lumina ah nu ci dintr-o
coarda vocala si poate un unghi al privirii verticale
cu neobisnuita cerbicie imi construiesc o undita
imi extind spatiul acesta circumscris in piept
și pentru că nu mă trec \"bizare interogații\" cu privire la talentul de a rămâne în liric, dincolo de limitele oricărui curent, remarc acest \"potop de cuvinte\". \"Întru lumină și mai ales întru adevăr\", evidențiez.
Ela