De Sfântul Nicolae

Astazi i-am pacalit pe copii.
Adica, dupa ce le-am spus ca Mos Nicolae vine de la Sfantul Nicolae si bineinteles le-am povestit cate ceva despre el, le-am spus ca la mine, n-a venit niciodata si ca eu sunt foarte suparata, pentru ca, chiar si o \"spiriduta\" ca mine, il asteapta cu nerabdare.
I-am rugat sa ma ajute ei, sa ma sune la emisiune si sa-mi spuna ei ce sa fac si cum sa procedez, ca sa-mi vina si mie Mos Nicolae, anul acesta.
Si cum credeti ca au reactionat? S-au imbulzit cu telefoane si cu un altrtuism extraordinar, sa-mi explice ce si cum sa procedez. Adica sa nu cumva sa-l pandesc si sa nu uit de ghetute, de scrisoare si de rugaciunea de seara. Asa ca, in seara asta, am avut surpriza sa am de trei ori atatia copii cati ma sunau la concursurile cele mai atractive. Iar eu le-am daruit o poveste pe care, cu bucurie si cu ingaduinta voastra, imi permit sa o aduc aici si sa o dedic tuturor copiilor membrilor site-ului www.poezie.ro si bineinteles si copiilor ascunsi in sufletele voastre.
_____________________________________________________________________


Povestea Sfântului Nicolae


A fost odata ca niciodata un om si o femeie care aveau trei fete. Una mai cuminte si mai frumoasa ca cealalta. Dar într-o zi, omul ramase vaduv de sotie si mare mai fu supararea lui. Seara când ramase singur cu fetele, ofta adânc si tot vorbi, el cu el, de unul singur.
- Draga mea sotioara, ne-ai lasat si-am ramas singur cu fetitele noastre. Oare ce-o sa ne facem noi? Ce-o sa ma fac eu singur cu ele? Cum sa le spun fetitelor necazul nostru? Of, of, of! se supara el si apoi le înveli pe cele trei fetite, care adormira lânga foc, dupa care, se culca si el, amarât.
A doua zi de dimineata, omul nostru se trezi si suparat, pregati masa in liniste, apoi merse în curte si dadu de mâncare animalelor. Le lasa pe fetite dormind si pleca de cu zor, la lucru. Dar cu gândul, tot la copilasii lui si la cum s-or gospodari ei fara o mâna de femeie la casa, dar mai ales, cum ar trai ele, fara dragostea mamei. Dar uite ca fetitele, trezindu-se si negasindu-si mama, începura sa deretice prin casa, asa mititele cum erau, pentru ca voiau sa-si bucure parintii. Si învatara ele iute cum sa se gospodareasca în lipsa tatalui lor, asteptându-l în fiecare seara, cu mult drag.
Mare mai fu si bucuria omului când vazu ce fete are, harnice si cuminti.
- Dragele mele fetite, mamica voastra care e sus în cer o stea, va priveste în fiecare noapte si va vegheaza si mare-i e bucuria când va vede atât de cuminti si harnice.
- Da, taticule, dar noua ne e dor de ea si asteptam în fiecare seara sa ne spuna povesti, ii raspunse fetita cea mica.
- Stiu, fetele tatii! Stiu.
Si în noaptea aceea era un cer senin si straveziu, iar stelele se iveau sus, stralucind pe bolta.
- Vedeti steluta aceea de lânga frumoasa luna noua? Acolo e mamica voastra care va vegheaza somnul...
Si tot povestindu-le astfel, fetitele adormira visând-o pe mamica, cea care le alina dorul în fiecare noapte.
Si tot asa trecura zi dupa zi si omului nostru îi slabira puterile si de ce lucra înainte pâna în faptul serii, acum abia daca mai putea lucra pâna în miezul zilei. Si mai dete si-o saracie peste acele locuri, de nu mai aveau oamenii ce mânca. Apoi omul îsi vându animalele din ograda pe-o nimica toata si mai traira un timp cu socoteala, din ceea ce vândura.
În cele timpuri, sosi o baba prin satul acestor oameni. Batrâna era singura-singurica pe lumea aceasta si tare-i mai placeau copiii. Ei, dar vezi ca... baba era plina de nestemate si de banuti de aur, caci ea sluji o viata la curtea unui împarat si acesta, vazând-o batrâna si neputincioasa îi dadu drumul sa umble prin lume si o rasplati cu vârf si îndesat pentru toata viata petrecuta în slujba, la curtea sa. Si cum stia ca iubeste copiii, îi dete acele bogatii si-i spuse sa umble prin lume sa-si caute copii de suflet, prin satele nevoiase. Caci da-de s-ar gasi niste oameni sarmani care sa-si vânda copilasii, ca sa-si poata duce traiul. Si asa facu batrân pâna ce ajunse în satul omului nostru. Batu ea ce batu pe la portile gospodarilor, dar nu gasi pe nimeni care sa-si vânda copiii, caci, de bine, de rau, mai aveau oamenii câte ceva sa puna pe masa. Si iacata ca ajunse la un vecin de-al omului nostru, pe care îl întreba de n-are copii, sa-i vânda.
- Ei, matusa, eu n-am ce-ti da, caci n-am copii si nici nevasta. Si atâta cât sa pot trai, mai muncesc si eu. Dar tocmai bine-ai nimerit, ca uita-te si dumneata peste drum, la casa ‘ceea. Acolo sta un om necajit si sarman, care, a ramas vaduv cu trei copii. Ia du-te de-ncearca-ti norocul, ca poate ti-i pricopsi c-o mândrete de fetita. Caci dupa câte stiu, omul e bolnav, si-a vândut animalele si nu cred ca mai are cu ce sa-si duca zilele, caci saracia asta ne-a facut pe toti nevoiasi.
- Multumesc, omule, sa-ti deie Dumnezeu sanatate!
Si o data salta baba la usa omului si batu de se auzi în toata ograda.
- Oameni buni, hai deschideti sa facem un târg frumusel pentru voi. Am de toate, câte si mai câte...
- Mergi, femeie, striga omul bolnav, din pat, du-te sanatoasa ca n-am ce-ti da!
- Ehei, omule, chiar tu ai ce sa-mi dai. Dara deschide usa, sa-ti arat eu ce banuti de aur si nestemate ti-oi da, daca facem impreuna târgul. Si-apoi vei trai fericit si-ti vei lua leacuri sa te vindeci si multe cele.
- Du-te de-i deschide, îi spuse omul fetei sale mai mici, si pofteste-o, sa vedem ce vrea sa ne spuna.
Si intrând baba, se uita cu atâta drag la minunile de fete, de-i scânteiara ochii, nu alta. Apoi se apropie de barbat si-i spuse sa-si trimita fetele de-acolo, caci numai asa îi va spune ce târg avea pentru el. Omul îsi trimise fetele si asculta pe baba.
- Uite, eu ti-oi da tot ce-am agonisit într-o viata, slujind la un împarat, daca mi-i da tu mie una din aceste mândrete de fete, ca tare dragi mi-s copiii, si-om trai bine în lumea mare, nu te-ngriji tu de asta. Apoi si tu cu fetele care-ti ramân, veti duce o viata linistita daca te-oi ajuta cu banutii astia.
Dar omul se supara tare si mai ca-i venea a plânge.
- Nu pot, nu pot, femeie, caci numai atâta bucurie mai am eu pe lumea asta. Si daca ni-i sa traim saraci, apoi asa sa fie, numai ca tare mi-e frica sa nu ma sting si eu ca mamica lor si sa ramâna ele singure pe lume, în saracia asta.
- Ei, omule, facu baba, d-apoi bine ti-a fi când îi stii ca fetele tale se usuca de foame, singure pe lume?
- Nu pot, femeie, nu pot, se supara barbatul.
- Taticule, se auzi atunci vocea fetitei mezine, pentru ca ascultase toate cele spuse de batrana, lasa-ma pe mine sa merg cu ea în lume, caci vreau sa te stiu sanatos, iar pe surioarele mele, sa nu le stiu flamânde. Si-apoi, nici mie nu mi-a fi greu, doar ca dorul îmi va da uneori târcoale. Dar vreau sa te stiu sanatos, taticule.
Omul plânse si ofta, caci draga îi era fata, dar mai cu rugaminte, mai cu lacrimi, se învoi.
- Bine, femeie, numai sa nu mi-o lasi pâna mâine dimineata, sa ma mai bucur putin de ea. Batrâna se învoi si pleca povatuind-o pe fata sa-si pregateasca haine groase pentru drum, ca afara era frig si zapada. Toata seara statura împreuna, tatal si fetele lânga foc si povestira ce povestira, apoi se rugara la Dumnezeu sa iasa bine din aceasta încurcatura. Dar vezi, ca numai o minune ar fi putut sa-i scape de aceasta învoiala. Insa ei se rugara cu atâta credinta în suflet si pentru ca stiau de puterea mare a lui Dumnezeu, mai nadajduiau într-o minune. Apoi adormira cu sufletele împacate. Caci, uitasem sa va spun, dar în acea seara era chiar ziua de 5 decembrie, iar Sfântul Nicolae vazând atâta credinta, iubire, harnicie si bunatate, se îndupleca si înfaptui o minune. Sfântul Nicolae veni sa vada acei copii minunati dormind lânga foc. Coborî pe horn si-i privi cu mare drag, îi binecuvânta, iar când dadu sa plece, vazându-le cizmulitele curatate lânga horn, le lasa acolo daruri multe si frumoase dar si o punga plina cu arginti si pleca iute sa nu-i trezeasca.
A doua zi dimineata, fetitele se desteptara si cand isi vazura cizmulitele incepura sa salte de bucurie.
- Taticule, taticule, ia uite ce minune!
Si privind el cu luare-aminte spre daruri intelesese ca minunea era un dar ales.
- Astazi e ziua Sfantului Nicolae si el ne-a adus aceste daruri, pentru ca s-a induiosat de noi. Dragele mele fetite, haideti sa cinstim aceasta zi, caci e un prilej de mare bucurie pentru noi.
Dar nu apuca bine sa termine de zis ca hop, in usa si batrana.
- Dar ce se intampla aici?
- Uite, Sfantul Nicolae ne-a trimis aceste daruri, asa ca nu mai suntem nevoiti sa ne vindem fetita. Si batrana se ruga atat de tare de planse o data cu o lacrima care umplu o covata. Iar cand o vazu fetita, se indupleca de dansa si pe loc ii veni gandul cel bun.
- Lasa matusica, nu fi trista! De ce sa pleci in lume, cand poti sa stai aici cu noi si sa ne spui povesti in fiecare seara.
- Eu as putea sa va ajut cu ce-am agonisit pana acum, dar imi ingaduiti sa stau cu voi, aici in casuta voastra?
- Da, matusica, dar stii sa ne spui o poveste?
- Cum sa nu, fetitele mele. Iaca, a fost odata un imparat. Si acest imparat avea o slujnica. Ea munci pentru el pana la adanci batranete...
Si asa isi depana batranica firul vietii pana ajunse la seara Sfantului Nicolae, noapte care ii aduse atata bucurie in suflet.
Si de atunci traira impreuna, fericiti, sarbatorind cu drag si cinstind in fiecare an ziua Sfantului Nicolae, care, batran fiind, au inceput sa-i spuna \"Mos\".




Cu scuzele de rigoare, pentru ca am intervenit atat de repede peste editorialul anterior,
Adina Ungur
______________________________________________________________

Si alergand eu de la un internet-caffe la altul, pentru ca in noaptea aceasta, se pare ca pica netul peste tot in Cluj-Napoca, si pentru ca ma incapatanam sa aduc povestioara mea pe site, m-a acostat o masina. Era politia. N-aveam la mine decat legitimatia de presa, pe care n-o uit, pentru ca-mi faciliteaza tot felul de \"intrari\".
- Aha, dumneavoastra lucrati la...
- Da.
- Si ce invartiti acolo?
- Redactor.
- Bine, bine, ma gandeam ca nu sofer. Da\' ce emisie aveti?
- Realizez emisiunea de seara. Pentru copii. Si un soi de magazin, sambata.
- Da\' nu se poate! Sunteti...
- Spiriduta Adia.
- Pai, v-a sunat copilu\' in seara asta. Ala mic, de trei ani. Ca-i tot sopteam eu la urechi.
- V-am auzit. Soptiti-i mai incet, ca se aude cam tare pe post.
- Acuma va recunosc si vocea.
- A, nu, asta nu. Vocea mea e alta cand imi vorbesc copiii. Dar cum il cheama?
- Nicolae. Nicusor.
- Sa ascultati si maine.
- Dar ce-aveti in mana?
- Povesti. Povestea lui Mos Nicolae.
- Bine, acuma va las, sau te las, ca si copiii iti spun pe nume. He, he... Bine, te las spiriduto si ai grija cum umbli noaptea pe strazi, chiar daca-s luminate.
- Salut, atunci, si spune-i sa asculte. Va fi o emisiune cu dedicatie pentru el. N-ai frica. Nu patesc nimic, Sfantul Nicolae are grija de mine. Noapte buna!
- He, he... ce ti-e si cu spiridutele din ziua de azi... Noapte buna, din ce-a mai ramas!

Asa ca, am reusit sa gasesc un loc de unde sa postez povestea Sfantului Nicolae si totusi, eu cred ca mie nu-mi va aduce nimic in anul acesta. Pentru ca eu, in loc sa dorm ca si copiii cuminti, am umblat pe strazi, intr-o noapte linistita de decembrie, cu povestea lui, dupa mine. Dar daca pe mine copiii m-au intrebat ce vreau eu, Spiriduta Adia,sa-mi aduca Mos Nicolae, eu le-am spus:
- Mosule Nicolae, eu nu ti-am scris ce sa-mi aduci. Dar tu stii ce-mi doresc eu: sanatate, intelepciune si liniste sufleteasca.






5 pe 6 decembrie, 2002