Poezie
Resuscitare
1 min lectură·
Mediu
spatiul era iluzie perfecta,
eram si noi pierduti in micii detalii
eu ma simteam fiinta cea abjecta
intrand in catedrala cu vitralii
tu ma iubeai ciobit, cu margini dure
chiar mult mai mult decat puteam pricepe
gaseai comori in amintiri impure
si inc-o data forta de-a incepe
nu fu botezul decat o privire
si-am renascut inalt ca niciodata
cresteam cat altii-n sapte in iubire,
aveam o zana blonda, bucalata.
ne regasim in spatiul cu iluzii
in cifra sapte a trairii noastre
avem pe buze, din priviri, contuzii-
te recunosc batandu-mi intre coaste.
033.283
0

Numai bine!