adela m.

Știu că nu răspundeți des comentariilor și vă înțeleg. Nici eu nu îndrăznesc să notez prea des în subsolul altor pagini,cu atât mai mult cu cât, reamintesc cu umilință, nu cred că voi transforma tendința uneori acută de a nota câte ceva, într-un real demers literar (timpul nu-mi permite să dedic acestui mugure de pasiune, o preocupare constantă), dar cuvintele dumneavoastră trezesc un ecou de gând pe care nu mă pot abține să nu-l aștern.
Dezamăgire este cam peste tot, în multe pagini- în consecință și prin paginile mele, dar la o altă scară. (Poate aceași scară care separă volumul și conținutul scrierilor unor profesioniști ai cuvintelor de rândurile mele)
Revenind ....
Prenumele comune ale semenilor sunt desfrâu, fariseu, demagogie, dar, deși atât de comune, nu sunt din fericire generale. De-ar fi așa, ce rost ar mai avea să le trimitem gândurile noastre născute în profunzimea simțirii? Nu i-ar atinge.
Într-o lume în care totul este permis, dar nimic nu este posibil, orice soluție este de preferat prăbușirii. Nici această topică nu schimbă sensul inutilității oricărui efort, dar vina nu este a tuturor, iar limitele între ceea ce este permis și ceea ce poate fi realizat țin de structura fiecăruia, de demnitatea din fața vieții și a morții, de răbdarea cu care ne căutăm și ÎL căutăm, de reușita de a ne găsi.
Cât despre împăcarea Sa cu propria creație, am fi tentați să credem că este resemnarea aproape egală celei cu care ne împăcăm noi cu noi, noi cu ceilalți...în ploaie sau în arșiță.

Cu un gând de bine, într-o perioadă în care ÎL găsim poate ceva mai ușor sau ceva mai aproape,
Adela

Trist, sensibil și profund adevarat! Pentru prea mulți copii Moșul va rătăci drumul și darurile, în acestă noapte. Pentru ei există însă, ca o palidă recompensă, gândurile unor oameni sensibili, ca tine Vali, oferite cu dragoste și umbra unei lacrimi și cît ele mai există nici aceștia nu sunt uitați total.

Multumesc pentru răspuns, deși era nesperat si nesolicitat!
Infirmitatea sincerității o posed și eu, drept pentru care nu mă pot abține să nu ofer o justificare lungă pentru replicile mele, la care, insist, să nu vă pierdți timpul pentru a-i oferi un răspuns!
Nu știu dacă meritau cuvintele mele parcurgerea de câteva zeci de ori. Demersul dumneavostră ar trebui poate să mă neliniștească, trezindu-mi interogații cu privire la puterea cuvintelor mele de a transpune limpede gândul.
Poate am debutat cu stângul în subsolul paginii dumneavoastră, fiindcă primele rânduri le-am scris noaptea și în grabă, fără să fiu atentă la nuanțe sau la impresia literară, fără să îmi doresc să epatez prin erudiție sau să provoc un \"duel\" de analiză sau critică literară. Noaptea exagerează și propriile simțiri și ecoul emoțiilor celorlalți. Îmi fac mea culpa și revin, mărturisind că, probabil, îmi erau destinate cuvintele pe care am crezut naiv că vi le adresam.
Pentru că arta beneficiază de avantajul propriilor interpretări, permiteți-mi o abordare personală, cu riscul de a fi fost catalogată, de dumneavoastră, ca defectuoasă sau aparținând unei neavenite.
În ceea ce privește calea de comunicare între trup, rațiune, spirit și suflet, ar fi inutil să o mai caut. Am găsit-o de mult fără ca aceasta să îmi ofere satisfacții superioare, fiindcă de cele mai multe ori a însemnat renunțare.
Probabil voi șterge contul acesta, apărut într-o răscruce de viață apăsătoare prin consecințe, când, nefiind posibile cuvintele rostite, am căutat un subterfugiu pentru a le ține în viață, fără să nutresc ridicole pretenții de autor.
Cu regret, că nu vă voi urma, pentru moment cel puțin, rugămintea de a continua exercițiile mele care mimează literatura fără să i se poată substitui sau fără a o împlini, vă asigur că nu se pierde nici un talent. Se mai eliberează puțin site-ul, de amatorism și neinspirați! (zâmbeam reținut și trist).
Cu prețuire pentru ceea ce păstrați în umbra cuvintelor și în lumina lor,
Adela

Revin, fără să insist :), nu fiindca nu am înțeles zambetul născut din resemnată înțelepciune, ci pentru că arta, despre a cărei utilitate primordială vorbeați, exprimă sufletul, mai ales atunci când poartă amprente \"personale\". Scrierile care vă poartă semnătura și pe care le citesc mereu cu plăcere și mai ales înțelegere, rareori ating un gând optimist. Reflectă dezamăgiri filtrate prin inteligența, filozofia și sensibilitatea unui autor care a trăit multe...
Mă regăsesc în multe din gândurile personale pe care ni le împărtășiți, simțindu-le la fel, iar faptul că le exprimați cu mai multă și exersată elocință, mă determină ca uneori să mă abțin să scriu eu. Îmi devine suficient să citesc! :)

Nu este un comentariu tipic ci mai mult concluzia că mulți încercăm să îl salvăm pe celălalt printr-un act de iluzorie jertfire a propriilor sentimente.Și eu am spus cândva: \"ca să te salvez de mine...\" Azi mi se pare o mare eroare!
Aruncă măștile și spune acel singur cuvânt salvator! Uneori fuga, care vrea să fie protectoare, nu este decât un gest de a negare a destinului. Lucrurile incepute în miracolul unui neprevăzut intempestiv și sfârșite voluntar prin voința unuia din cei doi, revin obsesiv fără să lase șansa \"reîntregirii ființei\". E o nouă mutilare a sufletului care te urmărește, fără să îți lase șansa vindecării. Cât nu este târziu, ar trebui să găsim cuvintele și să avem curajul salvărilor în doi.
Cu un gînd bun,
Adela

Cred că ai reușit să stârnești păreri critice sau laudative! :) Mă abțin să fac aprecieri asupra metaforelor, asupra intenției de a induce o imagine sau alta. E dreptul fiecăruia de a-și imagina și crea poezia pe care o simte. E dreptul fiecăruia de a folosi propriului limbaj poetic. Noi receptăm cu canalele sensibilității deschise, putem fi impresionați sau neatinși de o anumită emoție. Nu sunt critic literar, deci nu-mi permit să critic! Unii dintre noi o fac însă și o fac cu delicatețea unui bisturiu. Firesc ar fi să ne permitem opinii personale, interpretări personale, construcții ale versului, să sugerăm ceea ce este exagerat, fără să anulăm și să reformulăm emoția poetului. Doar el știe cu câte femei a făcut dragoste într-o noapte! :) Poate a fost FEMEIA!

Daniel, cred ca fiecare toamna poate fi prilej de \"curatenie\". Mi-a plăcut transformarea anilor într-o gramada de frunze \"ruginii\", adunate și aruncate împreună cu regretele caderii.
Interesantă mi s-a părut și fraza în care, în locul busolei, cineva își construieste o barca. Este poate contradicția dintre nevoia de a gasi drumul și plutirea unei barci intre maluri, fără repere.
Cred ca vei avea și barca și busola pentru a naviga prin Marea Cuvintelor!