Jurnal
Căutându-mă de tine
Iubindu-te, te salvez de mine
2 min lectură·
Mediu
Într-un final târziu încep să înțeleg. Totul! Cu precădere cât de mult ai însemnat pentru mine. Nu mi-a fost teamă niciodată să rostesc „te iubesc-ul” normalității, deoarece deși simțeam autenticitatea și unicitatea acestui simțământ, eram paralizat ca un adolescent abdicând primei iubiri. Până la tine nu am înțeles și apreciat real frumusețea. Tot ce-mi subjuga privirea s-a dovedit a fi o reflexie fantomatică a frumuseții în oglinda afectului. Niciodată până la tine, deși te descopăr tardiv, nu am putut trece de acea formalitate estetică a aspectului carnal. Cu tine trecusem dincolo de instinct; mi s-a întâmplat pentru prima oară în viață să-mi îngheț poftele carnale, să lupt cu tot ce au cultivat în mine rațiunile, pentru a-ți înțelege și accepta farmecul. Mirajul frumuseții tale îmi era ascuns de o anume eleganță austeră a firii tale. Te priveam și cădeam în istoria umanității, pentru că-mi păreai o reflexie în timp a eleganței medievale, o adevărată opera de artă. Veneai dintr-o epoca interzisă mie, mă obligai la atitudini infantile stârnite de atingerea limitelor. Orice aș fi fost în contemporaneitatea ta, menestrel, poet sau pictor, aș fi frizat ridicolul. Nimic din ce am trăit, ce am acumulat empiric, nu m-a pregătit pentru întâlnirea cu tine. Înainte de a te afla, de a te avea, am trăit o iluzorie independență. Fiecare relație a fost o amăgirea a singurătății. Făceam dragoste cu aviditatea veșnicului învins, pătruns până-n adâncuri de acea dulce pasiune a răzbunării dinaintea ratărilor mele. Cu fiecare nouă iubire închipuită, îmi răzbunam ego-ul sfărâmat pentru a-mi reda încrederea de sine. Acum când nu mai ești, deși îmi este de ajuns un gest pentru a te auzi doar, sau a primi un semn de la tine, îmi înțeleg fuga. O accept pentru că este singura cale de a-mi reîntregi întrucâtva ființa. Sunt pierdut fără tine; afectului meu îi asortez diferite măști de ocazie ascuzându-i umanității diformitatea. Voi ramâne fidel iubirii noastre, las regretele să mă ascundă acestei lumi, implicit ție, salvându-te astfel de mine ...
Cluj Napoca
aprilie, 2009
Cluj Napoca
aprilie, 2009
053.677
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- florin otrocol
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 335
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
florin otrocol. “Căutându-mă de tine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-otrocol/jurnal/1831763/cautandu-ma-de-tineComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
FODominșoară Adela,
sărut mâna.
Credeți-mă pe cuvânt, că nu mă mai țin ocupat cu jertfele de vreo jumătate din viață. Este mai importanta și mai utila arta, cea a cuvântului, a dragostei, ș.a.m.d..
Nu insist, dar îmi permit să vă răspund zâmbind.
Mulțumesc de trecere.
Reverență,
Florin O.
sărut mâna.
Credeți-mă pe cuvânt, că nu mă mai țin ocupat cu jertfele de vreo jumătate din viață. Este mai importanta și mai utila arta, cea a cuvântului, a dragostei, ș.a.m.d..
Nu insist, dar îmi permit să vă răspund zâmbind.
Mulțumesc de trecere.
Reverență,
Florin O.
0
AMRevin, fără să insist :), nu fiindca nu am înțeles zambetul născut din resemnată înțelepciune, ci pentru că arta, despre a cărei utilitate primordială vorbeați, exprimă sufletul, mai ales atunci când poartă amprente \"personale\". Scrierile care vă poartă semnătura și pe care le citesc mereu cu plăcere și mai ales înțelegere, rareori ating un gând optimist. Reflectă dezamăgiri filtrate prin inteligența, filozofia și sensibilitatea unui autor care a trăit multe...
Mă regăsesc în multe din gândurile personale pe care ni le împărtășiți, simțindu-le la fel, iar faptul că le exprimați cu mai multă și exersată elocință, mă determină ca uneori să mă abțin să scriu eu. Îmi devine suficient să citesc! :)
Mă regăsesc în multe din gândurile personale pe care ni le împărtășiți, simțindu-le la fel, iar faptul că le exprimați cu mai multă și exersată elocință, mă determină ca uneori să mă abțin să scriu eu. Îmi devine suficient să citesc! :)
0
FODomnișoara Adela,
cred că am parcurs replica dumneavoastră de câteva zeci de ori până la a mă decide să vă răspund. Dețin complementar defectul sincerității. Nu am nimic de ascuns și în general mă feresc în a oferi răspunsuri comentarilor postate. Unele chiar nu merită deranjul de a fi citite, cu toată libertatea de exprimare. Inclusiv interpretarea artei este o percepție personală, dar țin să vă mulțumesc pentru aprecieri. Dumneavoastră, vă rog, a continua să scrieți chiar dacă reprezintă doar un exercițiu. În timp veți găsi cea mai scurtă cale de comunicare între rațiune, trup, spirit și suflet.
Vă doresc numai bine.
Reverență,
Florin O.
cred că am parcurs replica dumneavoastră de câteva zeci de ori până la a mă decide să vă răspund. Dețin complementar defectul sincerității. Nu am nimic de ascuns și în general mă feresc în a oferi răspunsuri comentarilor postate. Unele chiar nu merită deranjul de a fi citite, cu toată libertatea de exprimare. Inclusiv interpretarea artei este o percepție personală, dar țin să vă mulțumesc pentru aprecieri. Dumneavoastră, vă rog, a continua să scrieți chiar dacă reprezintă doar un exercițiu. În timp veți găsi cea mai scurtă cale de comunicare între rațiune, trup, spirit și suflet.
Vă doresc numai bine.
Reverență,
Florin O.
0
AMMultumesc pentru răspuns, deși era nesperat si nesolicitat!
Infirmitatea sincerității o posed și eu, drept pentru care nu mă pot abține să nu ofer o justificare lungă pentru replicile mele, la care, insist, să nu vă pierdți timpul pentru a-i oferi un răspuns!
Nu știu dacă meritau cuvintele mele parcurgerea de câteva zeci de ori. Demersul dumneavostră ar trebui poate să mă neliniștească, trezindu-mi interogații cu privire la puterea cuvintelor mele de a transpune limpede gândul.
Poate am debutat cu stângul în subsolul paginii dumneavoastră, fiindcă primele rânduri le-am scris noaptea și în grabă, fără să fiu atentă la nuanțe sau la impresia literară, fără să îmi doresc să epatez prin erudiție sau să provoc un \"duel\" de analiză sau critică literară. Noaptea exagerează și propriile simțiri și ecoul emoțiilor celorlalți. Îmi fac mea culpa și revin, mărturisind că, probabil, îmi erau destinate cuvintele pe care am crezut naiv că vi le adresam.
Pentru că arta beneficiază de avantajul propriilor interpretări, permiteți-mi o abordare personală, cu riscul de a fi fost catalogată, de dumneavoastră, ca defectuoasă sau aparținând unei neavenite.
În ceea ce privește calea de comunicare între trup, rațiune, spirit și suflet, ar fi inutil să o mai caut. Am găsit-o de mult fără ca aceasta să îmi ofere satisfacții superioare, fiindcă de cele mai multe ori a însemnat renunțare.
Probabil voi șterge contul acesta, apărut într-o răscruce de viață apăsătoare prin consecințe, când, nefiind posibile cuvintele rostite, am căutat un subterfugiu pentru a le ține în viață, fără să nutresc ridicole pretenții de autor.
Cu regret, că nu vă voi urma, pentru moment cel puțin, rugămintea de a continua exercițiile mele care mimează literatura fără să i se poată substitui sau fără a o împlini, vă asigur că nu se pierde nici un talent. Se mai eliberează puțin site-ul, de amatorism și neinspirați! (zâmbeam reținut și trist).
Cu prețuire pentru ceea ce păstrați în umbra cuvintelor și în lumina lor,
Adela
Infirmitatea sincerității o posed și eu, drept pentru care nu mă pot abține să nu ofer o justificare lungă pentru replicile mele, la care, insist, să nu vă pierdți timpul pentru a-i oferi un răspuns!
Nu știu dacă meritau cuvintele mele parcurgerea de câteva zeci de ori. Demersul dumneavostră ar trebui poate să mă neliniștească, trezindu-mi interogații cu privire la puterea cuvintelor mele de a transpune limpede gândul.
Poate am debutat cu stângul în subsolul paginii dumneavoastră, fiindcă primele rânduri le-am scris noaptea și în grabă, fără să fiu atentă la nuanțe sau la impresia literară, fără să îmi doresc să epatez prin erudiție sau să provoc un \"duel\" de analiză sau critică literară. Noaptea exagerează și propriile simțiri și ecoul emoțiilor celorlalți. Îmi fac mea culpa și revin, mărturisind că, probabil, îmi erau destinate cuvintele pe care am crezut naiv că vi le adresam.
Pentru că arta beneficiază de avantajul propriilor interpretări, permiteți-mi o abordare personală, cu riscul de a fi fost catalogată, de dumneavoastră, ca defectuoasă sau aparținând unei neavenite.
În ceea ce privește calea de comunicare între trup, rațiune, spirit și suflet, ar fi inutil să o mai caut. Am găsit-o de mult fără ca aceasta să îmi ofere satisfacții superioare, fiindcă de cele mai multe ori a însemnat renunțare.
Probabil voi șterge contul acesta, apărut într-o răscruce de viață apăsătoare prin consecințe, când, nefiind posibile cuvintele rostite, am căutat un subterfugiu pentru a le ține în viață, fără să nutresc ridicole pretenții de autor.
Cu regret, că nu vă voi urma, pentru moment cel puțin, rugămintea de a continua exercițiile mele care mimează literatura fără să i se poată substitui sau fără a o împlini, vă asigur că nu se pierde nici un talent. Se mai eliberează puțin site-ul, de amatorism și neinspirați! (zâmbeam reținut și trist).
Cu prețuire pentru ceea ce păstrați în umbra cuvintelor și în lumina lor,
Adela
0
Nu este un comentariu tipic ci mai mult concluzia că mulți încercăm să îl salvăm pe celălalt printr-un act de iluzorie jertfire a propriilor sentimente.Și eu am spus cândva: \"ca să te salvez de mine...\" Azi mi se pare o mare eroare!
Aruncă măștile și spune acel singur cuvânt salvator! Uneori fuga, care vrea să fie protectoare, nu este decât un gest de a negare a destinului. Lucrurile incepute în miracolul unui neprevăzut intempestiv și sfârșite voluntar prin voința unuia din cei doi, revin obsesiv fără să lase șansa \"reîntregirii ființei\". E o nouă mutilare a sufletului care te urmărește, fără să îți lase șansa vindecării. Cât nu este târziu, ar trebui să găsim cuvintele și să avem curajul salvărilor în doi.
Cu un gînd bun,
Adela