Poezie
să nu
1 min lectură·
Mediu
noi doi mamă semănăm și ție ți s-a spus să nu
și ție ți-au dat peste mâini ți-au spus
măi fată nu
să nu iubești și să nu spui și să nu faci copil și să nu privești sus spre turla catedralei
să nu ai bani de rochii albăstrii să nu faci Eva tu să nu
noi semănăm
noi doi
și mie mi se spune des să nu
Andrei să nu
să nu fumezi în spațiu public și să nu cunoști
să nu mai defăimezi să nu mai defăimezi să nu să nu căci nu
să nu privești spre turla catedralei
noi doi semănăm
să nu nimic noi doi nimic nimic nimic
ca să ne bucurăm pe-ascuns
că noi
nu mai avem nimic
să mai
001.294
0
