doar atunci când...

mi se înșiră rândurile de priviri

și se pun în rânduri de câte trei toate visurile

toate clădirile care mă vizitau noaptea,

și mi-era teamă să deschid ochi,

mi-era teamă de mine gol

atunci când în fiecare colț se aprindea un bec,

la fiecare margine de pădure sau de piață pustie.

mi se împart gândurile ca frimituri pe pervazuri

și peste zi mi-aduc aminte de șanțul din fața dilemelor mele,

din fața câmpului meu magnetic,

în orice moment când prefer să stau mut

să deschid ochii pe fundul pământului și să-mi întorc glasul spre mine șoptindu-mi: ah, da,

de mâine e noapte.