Poezie
altădată
1 min lectură·
Mediu
bătrânul meu a murit într-o uzină
când vara încă își mai ascuțea săgețile
când turbinele se încălzeau la foc de tabără
era pornit ca o lege nescrisă,
într-un tărâm interzis
bătrânul meu cunoștea toate limbile
de la dreapta la stânga
de sus în jos ca un lift spre paradis,
când toamna se tăvălea de frig
îmi apucam penele să nu mă tem de nicio moarte
când va veni, va veni
despuiat de conștiință ca un bărbat bun,
eram aproape de ușă
când bătrânul meu s-a stins într-o uzină
ce-i drept fără aburi, fără iarnă
eram stângaci la femei și la părinți
purtam aceleași haine mereu,
dar eram om de dimineață până seara
și m-a prins deodată noaptea
cu părul ciufulit, în pragul uzinei
când mi-am dat seama că bătrânul meu
se năștea în altă lume.
022968
0
Figura de stil cea mai atrăgătoare este cea a încălzirii turbinelor la foc de tabără. O personificare-metaforă, foarte originală. Cunoașterea limbilor pe dinafară ca un lift spre rai este o comparație ușor ilogică. Versul următor, cu toamna personificată, zvârcolită de frig, este un adaos cam gratuit. Nu înțeleg, de ce să știe limbile de sus în jos! Fii mai explicit, pentru că limbajul tău poetic e abia în formare, cum a fost și al altora (și al meu). Poți să surprinzi cu emoție și curaj realitatea. Modestia de caracterizează. E un lucru mare în ziua de astăzi.