Poezie
Intuiția
- la mâinile faptei -
1 min lectură·
Mediu
odată mi-a fost foame și mi-am adus aminte de tine
am alergat până la parter
și ți-am luat mâinile
ca să dansăm un deceniu.
aveai și atunci genele asfaltate și degetele ca de mort,
în ziua aceea am făcut nunta.
cu timpul mi s-au împreunat venele și sângele-mi alerga altfel
aveam un restaurant și o terasă
unde recitam blaga și cântam rapsodia română
eram nepoți
și făceam incest zi de zi
ca niște secunde violate de spațiu:
cândva am dezgropat un cimitir întreg
și din fundul pământului
am venit la tine în bloc ca un pescăruș cu aripile ruginite sculptat în piața unirii-
eram bătrân
aveam trupul în sicriu de trestie
și bastonul în mână atârnând pe lângă câinele ce-mi lingea pleoapele
era prima noapte cand ma înșelai
și m-am sinucis în scara ta.
după aceea a mai ploat 2 nopți
și-au venit să-ți recruteze plodul
erai în spital în comoție cerebrală când lumina a făcut scurt.
dezbrăcați până la piele
stăteam să ne ningă 5 ianuarie ca și cum ne-ar picta picasso.
ne-am luat de mână și am divorțat de moarte ca de un scut
era prima zi de paști.
pe gâtul tău înfloreau mormintele.
022.676
0
ps. mi-am amintit de finalul din ”love me if you dare”