Ada Albu

Se cutremură pământul. Furnicile numără extrapământenii, Și totuși ele au rămas mai multe. Oamenii numără furnicile, Și totuși extratereștrii au rămas mai interesanți. Pe un ac de ceas, Unde

ne plângem de faptul că nu știm cine suntem dar vrem sa trăim viața celor pe care-i iubim și pentru mine, cei pe care-i iubesc nu știu nici ei cine sunt. cerc, și ajung tot la mine și tot mă

Nu-mi va fi apreciată critica, știu. Știu că mă veți ruga totuși, Veți zice că nu sunteți ca toți Și totuși toți spun așa. Veți zice că-i prostesc să nu încerc. E prostesc să încerc când știu

Înghețat de câini cu respirația rece.. Îmi mănânc mâinile, îmi mănânc mâinile ce mai puteau cândva creea.. Și ochi-mi ce mai puteau cândva vedea. îmi mănânc chiar și gura ce mai putea cândva

supradoză? supradoză zici, copile? ești mai mare decât mine! și totuși supradoză! mă arunci în sunete stranii și reci. te iubesc, iar tu zici \"supradoză\"... oare ai murit deja? ai promis

Cât de departe sunt toate. tot ce mă unește și mă desparte - fum. cât de-nvârtite sunt toate. și eu - o față din mulțime. îmi place lumea asta: eu îi văd pe toți și pe mine - nimeni. din

într-o stare străină mie, străină ție. nehilism apatic. atâta ură către cei pe care-i iubim. străină mie, străin ție. sunetul dispare distorsionat între realități. ne îmbrăcăm în corpuri ce

Împărțim timpul în doze mici și îl trăim cu folos. Oglindă fragmentată în bucățele mici-mici, fiecare din ele conține întreg desenul. Împărțim viața în doze mici-mici, și ba o trăim, ba ne

adorm și nu mă pot opri, sar visele unul după altul, ca niște fulgi nudiști sinucigaiși, în mare... pantera roz nu-i ușoară, ea este miiiică, un loc în care te poți ascunde de

Îmi aud inima cum bate ca un ochi înfipt în vid. Brațe mă cuprind ca umbre ale visurilor spare închid câte puțin din tot ce am, să am mai mult ce prețui. Sunt viu, sunt mort... Un corb ce

Iarnă Totul e un alb gros și înșirat. E pufos pământul și se rupe ușor, scârțîie când pășesc pe dânsul. Gheața e mai tare decât pământul. Toată muzica ce mi-a plăcut vreodată acum mi se pare

Maturitatea vine odată cu conștientizarea proprilor minusuri. Ea apare ca o sumedenie de pătrățele, care nu se pot înțelege între ele, care să fie mâncată de care... Până la urmă se așează

Arta este trei strune căzute dintr-o comisie cerebrală \"Stai bine cu capul?\" te întreabă. Ne ținem de noi mergând prin miros urât și tavane extensibile franceze de calitate

mai am ceva de spus bah! lovit, rănit, împușcat bah! mai am ceva de spus bah! taci... bah! lovit, rănit... bah! în ritm de pas grăbit bah! fugi, fugi și ascunde-te bah! să nu te mai

Nu pot percepe nicidecum că mâine e o zi responsabilă. Eu tot rămân în ziua de azi, așteptând să se întâmple ceva, tot aștepând mereu... Veacul e deja pe sfârșite, iar în jur nu se întâmplă

Asta încă nu e poveste demnă de poezie, e doar un tic nervos. Așa trăim noi, nevrotic, ambii complexați, la fel de maniacali ambii, în orice caz ar fi tragedie dacă cineva din noi ar fi mai rău

Mă tem că lumânarea nu va vrea să stea la o masă cu noi. Vom trăi în amurg mereu, mai luminos decât întunericul, mai întunecat decât lumina. Tu de-o parte a visului, iar eu - de cealaltă, nu

E ilegal să te-mpiedici E ilegal să fii singur, Ilegal să iubești, Să fii fericit, să fii liber... Am trăit ilegal, Departe de polițiști... Dar ei știau, Și apoi s-a-nceput... Mită pentru

afară-i ceață și e frig în casă e pustiu, doar o bătrână care-adoarme lângă foc, și eu, stând pe-al meu loc, gândindu-mă la îngeri... la unul mic... Ies afară, e iarnă, ea e