Poezie
Întârzii
1 min lectură·
Mediu
Mă tem că lumânarea nu va vrea
să stea la o masă cu noi.
Vom trăi în amurg mereu,
mai luminos decât întunericul,
mai întunecat decât lumina.
Tu de-o parte a visului,
iar eu - de cealaltă,
nu vom ști că stăm la o masă,
pe-același loc.
Vom crede că suntem un om,
nu vom ști nimic în acel amurg,
nici lumină nici întuneric,
doar un adevăr puternic,
dar bolnav de dureros,
suntem un om, un singur suflet,
ce nu se poate autocuprinde sau săruta.
Tu întârzii mereu, iar timpul fuge
ca un nebun ce-a evadat de-acasă,
El nu se va opri nici ca să salveze un copil,
mai mult, doi.
Se-apropie un infinit,
de-aici încă nu putem vedea cu siguranță ce-i,
capătul tunelului, ce-i?
Cândva vom înțelege că nu-i nimic,
nici nu contează...
Acest infinit se va apropia o veșnicie minus unu.
Totuși, cred, tu întârzii mai mult.
001357
0