Poezie
după oglindă
1 min lectură·
Mediu
Murim prostesc, în masă,
dacă dintr-o parte bate cumva vântul mai tare,
ne vom pierde echilibreul căzând...
de multe ori am căzut așa.
Nu ne-am ridicat niciodată,
ne tot afundam în oglinzi,
pretinzând că suntem fără măști...
Ne autolinișteam, ne amăgeam...
Oricât de foame nu mi-ar fi,
voi rămâne loială cartofilor prăjiți.
Există lucruri care rămân neschimbate,
există calități ce nu pot fi mascate.
Faci parte din ele,
Ești cartoful meu prăjit...
Nu îmi mai pasă de mine.
E tăcere, ești departe,
sunt trist.
Poți să mă ai în cel mai pervers mod,
să mă folosești și să mă uiți,
nu-mi pasă... doar tu să fii fericit.
Mă tot holbez la fața de după oglindă
și nu mă recunosc, te recunosc în schimb, pe tine în ea.
001965
0