Acu Calin Ioan

Am făcut acei pași Pe care toată lumea-i face Încercând să ajung De la gândul neâmplinit La bucuria realității născute Din nimic, din speranțe, din vis Am învățat tot ceea ce Lumea

Un gând În care lumina Învață să acopere Formele, Lumea în care știutul Nu are nici un sens, Umbrele ce încearcă Să se ridice Din nimic, Din cerul rece Al unei zile Ce încă nu a

Strigăt sau tăcere Învelit într-o formă, Goliciunea adevărului Se ascunde Și astfel Încep să apară Diferite păreri Ce nu ne ajută Să avem curaj. Uităm începutul Puritatea și liniștea Unei

Am încercat să aflu Care este limita Până la care Sufletul poate să reziste Fără să rupă legătura Cu divinitatea Am încercat să înțeleg De ce adevărul Are două fețe Iar noi dorim să

Norii Nu ne despart De soare Și nici nu ascund Lumina de noi Răutatea Și ura Ne ascund Soarele Și ne despart De lumina Ce dă sens Vieții Nu mi-e frică De ce știu Că ne desparte De

Puține sunt clipele În care poți înțelege Cât de firav Îți este sufletul În care se reflectă Ca într-o apă lină Umbrele suferințelor

Atunci când tăcerea Va cuprinde trecutul Când cei ce au fost Nu mai pot Nimic să ne spună Atunci lumina va dispare Și viitorul Nu va mai fi Decât un simplu cuvânt Iar OMUL O amintire

Dacă din ceea ce am fost devenim ceea ce vom fi înseamnă că sufletul nostru l-am răstignit din proprie voință/ purtați de valurile unei mări din lacrimile noastre vărsate pe plajele pustii/ Dacă din

Nu plâng Doar pentru A deschide suflete, Nu cerșesc Milă și respect Þinând în mână Idoli pe care Poate nu-i înțeleg Nu mint Doar pentru Ai uimi pe ceilalți, Nu cerșesc Zâmbete și