Aseară am văzut o stafie,
Îmbrăcată-ntr-o mantie argintie,
Cu bratele lungi, firave, cu ochii de cristal,
Tinând o carte veche si-un pumnal.
S-a apropiat de mine si m-a înjunghiat;
Mi-am văzut
Te-am văzut în prima seară,
Ocolindu-mi des privirea,
Stând în cuibul meu de vise
Si-arătându-mi pal uimirea.
Am intrat în al tău suflet,
Misterios si plin de basme
Si-am plutit în zeci de
N-o să mai dorm în astă seară,
Amurgul îmi face inima să tresară.
Nu pot să dorm si nici nu am de ce,
Dar nu pot nici să stau de veghe.
O stare, de nestare mă cuprinde,
Făcându-mi mai mult rău
S-a întâmplat ceva cu mine!...
O clipă de neatentie! În fine!...
De ce plâng mereu când mă uit la stele?
De ce m-agăt de sperante, vise, dar nu fac deosebirea între ele?
De ce mă cert mereu cu
Ultimul loc, din nou, e doar o perspectivă.
Nu te marginaliza, crezându-l o barieră imobilizabilă.
Locul acela poate însemna mai mult decât crezi,
Dar asta doar daca vrei să stii să
Tu esti pustiul de mi-a furat privirea,
Iar eu, neantul ce ti-a umplut uimirea!
Tu esti golul ce-l am acum in suflet,
Iar eu, durerea din al tău cuget!
Cuvintele apuse suntem noi
Si tot noi
Îti aduci aminte când te-am învătat să zbori?
Mai tii tu minte oare acel zbor de cocori?
Mai stii cum aripile-ti tremurau în vânt
Si cerul era al tău, precum si-ntregul pământ?!...
Îti amintesti
De ce-a trebuit să-mi pese de urmări?
De ce-a trebuit să mă gândesc c-ai să mori
Sau c-o să fii închis în infinitul negru
Si sufletu-ti va fi-nnegrit si sumbru?!...
De ce-mi adâncesc amarul
Am plecat în căutarea fericirii acum câtva timp,
Dar n-am găsit decât frânturi de yang si nimb.
Pe vremea când începusem căutarea,
Nici nu prea stiam ce caut nici care-mi e chemarea.
Cu timpul,
Am venit să-ti spun ceva,
Ce mi-a spus si mie cineva.
Am venit cât de repede am putut
Să-ti spun că iubirea-i mereu un început;
Să-ti spun că pentru noi e făcută lumea
Si pentru noi e si
În orizontul gri mi-am aruncat pedeapsa,
Pe care am cules-o apoi fără regret,
Din sufletul celui ce si-a vândut mireasa,
Pe-un pol, o căpsună si doua grame de pigment.
Din cafeaua seacă am
Am urât timpul ce-a trecut
Si l-am urât mai mult apoi!
L-am plâns, l-am blestemat si mi-a plăcut
Si l-am urât mai mult apoi!
Acum nu mai stiu cât a trecut,
De când uram timpul din trecut.
Nu-l
Din momentul ăsta nu vreau să te mai iubesc!
Din acest moment nu vreau să te mai regăsesc
În fiecare amintire, în fiecare suspin
Si-n fiecare vârf de spin...
De-acum încolo nu mai vreau să te
Lacrimi de piatră-mi încarcă sufletul
Nemuritor si-absent din întâlnirea cu pământul,
Ce-mi suieră sub picioarele goale,
De-atâta mers prin văgăunile din Soare.
În prima zi am aprins un chibrit
