Poezii

Lacrimi de piatră-mi încarcă sufletul Nemuritor si-absent din întâlnirea cu pământul, Ce-mi suieră sub picioarele goale, De-atâta mers prin văgăunile din Soare. În prima zi am aprins un chibrit

În orizontul gri mi-am aruncat pedeapsa, Pe care am cules-o apoi fără regret, Din sufletul celui ce si-a vândut mireasa, Pe-un pol, o căpsună si doua grame de pigment. Din cafeaua seacă am

Am plecat în căutarea fericirii acum câtva timp, Dar n-am găsit decât frânturi de yang si nimb. Pe vremea când începusem căutarea, Nici nu prea stiam ce caut nici care-mi e chemarea. Cu timpul,

Ultimul loc, din nou, e doar o perspectivă. Nu te marginaliza, crezându-l o barieră imobilizabilă. Locul acela poate însemna mai mult decât crezi, Dar asta doar daca vrei să stii să

Am urât timpul ce-a trecut Si l-am urât mai mult apoi! L-am plâns, l-am blestemat si mi-a plăcut Si l-am urât mai mult apoi! Acum nu mai stiu cât a trecut, De când uram timpul din trecut. Nu-l

Tu esti pustiul de mi-a furat privirea, Iar eu, neantul ce ti-a umplut uimirea! Tu esti golul ce-l am acum in suflet, Iar eu, durerea din al tău cuget! Cuvintele apuse suntem noi Si tot noi

Din momentul ăsta nu vreau să te mai iubesc! Din acest moment nu vreau să te mai regăsesc În fiecare amintire, în fiecare suspin Si-n fiecare vârf de spin... De-acum încolo nu mai vreau să te

N-o să mai dorm în astă seară, Amurgul îmi face inima să tresară. Nu pot să dorm si nici nu am de ce, Dar nu pot nici să stau de veghe. O stare, de nestare mă cuprinde, Făcându-mi mai mult rău

Am venit să-ti spun ceva, Ce mi-a spus si mie cineva. Am venit cât de repede am putut Să-ti spun că iubirea-i mereu un început; Să-ti spun că pentru noi e făcută lumea Si pentru noi e si

Te-am văzut în prima seară, Ocolindu-mi des privirea, Stând în cuibul meu de vise Si-arătându-mi pal uimirea. Am intrat în al tău suflet, Misterios si plin de basme Si-am plutit în zeci de

Aseară am văzut o stafie, Îmbrăcată-ntr-o mantie argintie, Cu bratele lungi, firave, cu ochii de cristal, Tinând o carte veche si-un pumnal. S-a apropiat de mine si m-a înjunghiat; Mi-am văzut

S-a întâmplat ceva cu mine!... O clipă de neatentie! În fine!... De ce plâng mereu când mă uit la stele? De ce m-agăt de sperante, vise, dar nu fac deosebirea între ele? De ce mă cert mereu cu

De ce-a trebuit să-mi pese de urmări? De ce-a trebuit să mă gândesc c-ai să mori Sau c-o să fii închis în infinitul negru Si sufletu-ti va fi-nnegrit si sumbru?!... De ce-mi adâncesc amarul

Îti aduci aminte când te-am învătat să zbori? Mai tii tu minte oare acel zbor de cocori? Mai stii cum aripile-ti tremurau în vânt Si cerul era al tău, precum si-ntregul pământ?!... Îti amintesti