„Stand Up”, cât pe ce să fie campanie de prevenție a hărțuirii stradale, până când limba română i-a dat la gioale
<p>Nimic mai simplu. Născut la Bucureşti, absolvent de liceu industrial cu diplomă de electrician de întreținere, alte diplome culese prin Ungaria, în litere şi limbi străine, un job la privat şi o eternitate la stat, la costum şi cravată. Printre ele, interludii în diplomația culturală.</p>
Zilele trecute am scris un editorial dedicat tuturor femeilor românce, cu ocazia zilei de 8 martie. Se intitula „Avem și noi curentul Girl Power, și ce mai Girl Power, dar nu îl vedem din cauza lui Mirel din Turnu Măgurele”, hai că îl știți, l-ați citit, că altfel nu avea cum să ajungă în 5 zile la 250 vizualizări, și contorul continuă să se învârte. E vorba despre un text nonconformist, în care, făcând eforturi să nu fiu subiectiv, m-am mulțumit să vă ofer un colaj de texte din 3 femei românce care AU ÎNVINS: Lena CONSTANTE - artist plastic, publicist, memorialistă, deţinut politic, Erika ISAC – cântăreață, probabil omul momentului urmare a conflictului de idei generat de piesa cu sample Macarena și Simona HALEP – jucătoarea internațională de tenis care tocmai ce a învins un sistem.
Condamnată pe nedrept la 12 ani de închisoare, dintre care 8 de recluziune totală și 5 ani de anchetă dură, Lena Constante a făcut parte din „lotul Pătrășcanu”, victimă a unui proces politic prin care Gheorghe Gheorghiu-Dej trebuia să scape de adversarii săi, paradoxal, tot comuniști. Erika Isac este autoarea unui manifest, a unui îndemn pentru femeile din România de a-și asuma feminitatea, și de a se lepăda în societate de stigmatul celei condamnate la cratiță și la statutul de victimă, iar Simona Halep este, după părerea mea o sportivă care a câștigat atât pe teren, cât și atunci când a fost cazul să își reabiliteze numele, după mine, o dublă câștigătoare. Am folosit citate din volumul de memorialistică al Lenei Constante, din piesa „Macarena” și din câteva dintre declarațiile din presă ale Simonei Halep, în ordine cronologică.
Nu mare mi-a fost surpriza să constat că, deși până acum eram constant combătut/ criticat sau felicitat, de această dată s-a instalat tăcerea. Și mi-ar fi imposibil să nu constat că motivul este FEMEIA. Probabil că subiectul e neinteresant, să descrii o femeie prin realizările ei este ca și cum ai prezenta la teleshoping răzătoarea Borner, ale cărei binefaceri le știm cu toții, pe dinafară. Și mai cred și că nu ne pasă, viețuind precum cârtițele în marele nostru habitat patriarhal, în care dacă Erika Isac folosește cuvinte fără perdea pentru a vorbi despre o stare de fapt este sfârșitul lumii, în schimb Cheloo e liber să ne prezinte în detaliu intimitățile sale cu sindromul tourette. Iar asta este o mare problemă, pentru gradul de abrutizare în care am ajuns, și din care categoric nu ne va mai scoate nimeni, niciodată. Suntem și vom rămâne țara în care o femeie care deschide gura „și-o caută”.
Ieri am dat, într-o stație de autobuz peste un afiș al campaniei „StandUp”, o campanie care, contrar numelui său ambivalent nu ar fi trebuit să fie una de comenie, ci una dedicată conștientizării hărțuirii stradale la care sunt supuse constant femeile din România. Am atașat, în imagine afișul care m-a făcut să mă întreb cine a fost responsabilizat cu textul în limba română: un traducător prost, un copywriter prost sau un om prost. Pentru că nu poți vorbi despre ceva atât de grav, nu poți amenda faptul că doamnele și domnișoarele din jurul nostru sunt abordate stradal de la glume de autobază, până la atingeri sau briceag în gât folosind doar un adverb molcom precum: VREODATĂ. „Hărțuirea stradală nu este NICIODATĂ vina ta! asta ar fi trebuit să poată fi citit, prin dubla negație întărindu-se mesajul că hărțuirea stradală nu este o consecință a vestimentației provocatoare. Înclin să cred că vorbim despre un traducător lamentabil, probabil din engleză în română. Deși jamais tradus prin vreodată are mai mult sens decât never tradus prin vreodată, când niciodată ne este oarecum la îndemână. Dar traducătorul român în cauză este chiar unul precar. Intrând pe site-ul campaniei am constatat că mai departe limba română dă dureri de cap: „Hărțuirea stradală este întotdeauna ceva important.” O platitudine mai mare nici că am mai întâlnit. Și uite așa, o campanie inițiată de L'Oréal, probabil pentru țările civilizate, a trebuit să aibă în vedere și România, de care s-a achitat, atât cât să nu declanșeze un conflict intern. Spre satisfacția polițistului Godină, cel care consideră că totul se datorează garderobei.
Și uite că, la capătul zilei, am rămas cu aceeași dilemă: oare chiar nu ne pasă de doamnele sau de fiicele noastre? Oare suntem chiar atât de ipocriți să râdem de George Becali când afirmă: „Să se lase de arbitraj, sau să se ducă la femei, să arbitreze la femei. Să nu mai arbitreze ea bărbații. Și o va ajuta Dumnezeu să-i împlinească dorințele, știa ea la ce mă refer. Pentru că ea vine la noi, acolo, la biserică, la Berceni, la bază. Eu stiu ce dorințe are ea. Du-te la arbitraj, la femei, tu esti din coasta bărbatului”, în realitate gândind că unele lucruri chiar nu li se cuvin femeilor?
Ca să revin la subiectul cu Girl Power: există toate condițiile pentru ca prin Girl Power să se corecteze câteva cutume sau prejudecăți, nu ducem lipsă de femei emblematice, dar reușim, de parcă am fi sabotați, să le aruncăm cu totul în derizoriu. Ne dezmeticim apoi puțintel, câteva schimburi aprige de idei și revenim la ale noastre, evitând pe cât posibil roșul din vestimentație, de parcă am viețui printre tauri (animale), deși tot din același regn este și cel comunal.
Cum sa citezi
Bogdan Geana. “„Stand Up”, cât pe ce să fie campanie de prevenție a hărțuirii stradale, până când limba română i-a dat la gioale.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2024/03/stand-up-cat-pe-ce-sa-fie-campanie-de-preventie-a-hartuirii-stradale-pana-cand-limba-romana-i-a-dat-la-gioaleComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Ar trebui să fie campanii televizate. Violența nu e niciodată scuzabilă. Hărțuirea sexuală nu e niciodată vina victimei.
Mai ales că e o nuanță aici. Cu cât femeia este mai tânără, cu atât este mai expusă. Cu cât se maturizează scade riscul. Nu pentru că devine mai puțin atrăgătoare, ci pentru că agresorul știe că ea se va apăra mai bine.
Apoi mai e și legea care pedepsește violența fizică foarte îngăduitor. Cine intervine se expune și, din păcate, consecințele pentru agresor sunt de multe ori minime.
De aici mai departe, totul este în minus. Lipsa reclamei tv și audio reduce această campanie la o simplă panotare stradală, de multe ori defectuoasă și atât. După ce se introduce afișul, printat bine, pe bani frumoși, se face o poză și se justifică investiția și gata. A doua zi afișul este fie prăbușit din ramă, fie sfâșiat pe strada. Aceasta a fost reclama noastră, atât s-a putut! Dacă totuși aveți ghinionul să vă întâlniți cu agresorul, cu prădătorul, rugați-vă să mai fie prin preajmă o tipă mai tânără, exact cum spui tu, ca să se ia de ea și nu de tine. Vorba cântecului: „tonight thank God is them instead of you!”
Suntem ani lumină de lumea bună, cum am fost mereu... Mi-ar fi plăcut însă ca anumite rețete de succes pe care le francizăm să nu fie preluate alterat prin neștiința unui executant și ignoranța supervizorilor. Toți plătiți cu bani frumoși. Între timp, tot ce implică femei puternice continuă să ne sperie, Mama era ok, puternică, dacă ne punea la punct era de înțeles că e mama. Mai departe mai greu. Soția oricum, pentru soacră tot noră rămâne, cum și reciproca rămâne valabilă.
1. Concepția generală și
2. Atitudinea oficială: "demonstrează mai întâi că ești victimă".
Aș vrea să adaug că nici Eva Longoria nu spune "dă-i cu poșeta în cap". Toată campania îndeamnă la o acțiune cât mai indirectă, din ce am văzut. Rămâne cumva în coadă de pește ce e de făcut dacă se ajunge la violență.
E drept că atunci când ești în public, lume în jur, e mai simplu. Mai rău e când nu mai sunt și alte persoane de față.

Din păcate, din punctul meu de vedere, cauza feminismului s-a decredibilizat masiv in tara noastră prin două atitudini de tip cauză și efect: prima ar fi un feminism de budoar, căldicel, folosit doar in campanii convenabile care să ne țină conectati cu Occidentul civilizat; a doua atitudine ar fi un feminism extrem, împins până la misandrie, că reacție la prima atitudine.
Revenind la textul de față, mi-e și groază să mă gândesc cum ar suna o campanie L'Oreal pornind de la recentul caz Alex Matei.