under-vals
despre Daniela Victoria Luca
Anticanonice (critica literara,Tritonic,2009), Tandru si rece (roman, Cartea romaneasca, 2007);Homo imprudens (eseuri de literatura comparata, Editura Muzeului Literaturii Romane, Bucuresti, 2006), Eroismul eminescian (Istorie si critica literara,Editura Perpessicius, Bucuresti, 2003) Colaborari cu poezie,proza, eseu si cronica literara in Adevarul literar si artistic, Arca, Caiete critice, Cuvantul, Feed-Back, Literatorul, Luceafarul de dimineata, Observator cultural, Oglinda literara, Poezia, Steaua,Tomis,Ziarul de duminica, Ziua literara. Membru USR Anticanonics (literary criticism, Tritonic, 2009)Tender and Cool (novel, Cartea romaneasca, 2007), Homo imprudens ( essays on comparative literature, Romanian Literature Museum Publishing House, Bucharest, 2006),"Listening to the Skies" (poetry, Arca Publishing House, Arad, 1995), "Conquering the Laughter" (poetry, Mirador Publishing House, Arad, 1996), "The Inventions Saloon" (poetry, Multimedia Publishing House, Arad, 2002); Eminescu's Heroism (literary criticism, Perpessicius Publishing House, Bucuresti, 2003); Collaborations with poetry, essay and literary reviews at magazines like: Arca, Caiete critice, Cuvantul, Feed-Back, Literatorul, Luceafarul, Observator cultural, Oglinda literara, Poezia,Steaua,Tomis, Ziua literara. hamsun10@yahoo.com http://felixnicolau.blogspot.com/

Literatura română, care mai mereu a fost cu un pas în urmă, a trăit neo-alexandrinismul prin poeziile optzeciștilor. Dată fiind conjunctura politică, era firesc să prospere onirismul și evazionismul estetic. La fel de firesc a fost ca, după Revoluție, gruparea optzecistă să facă implozie și să irumpă beatnicii tardivi.
Poezia Danielei Luca traversează toate aceste etape și încearcă să le asimileze în sens modern. De la prima vedere sare în ochi feminitatea acestei scrieri: „beau ceai de inima lunii/se spune că dimineața devin/pătrar de femeie/și veghez copii nelegănați”. Poeta însă este conștientă de inflamarea anima-ei și face tot posibilul să o reprime prin două metode. Mai întâi nuditatea sentimentelor este cenzurată printr-o deasă țesătură stilistică. Daniela Luca dispune de o matură conștiință artistică – producția ei poetică, deși îmbelșugată, este bine strânsă într-un corset de metafore, alegorii, comparații: „mă tăiam în muchiile dimineților/ascuțite de lama coșmarului tău/până la măduvă/îmi aminteam cum decupai celule/de inocență”.
În al doilea rând, discursul liric este îndeajuns de bine psihanalizat încât analiza să predomine asupra efuziunii: „nu mai am demult nevoie de anestezie/simt până la nefiind” ori „eu nu înțeleg. sunt un personaj mic parcă așa avea/jumătate dintr-un părinte/și atât”. Eleganța expresiei, ondularea cuvântului, încărcătura de yin aduc aminte de poezia Constanței Buzea.
Însă Daniela Luca, un temperament funciarmente romantic, nu uită de voința de modernitate. Așadar, ea va apela la titluri nervoase ori creatoare de suspans: \"Vânăt și fără potcoavă\", \"Salonul 22\", \"Înălțarea din pântec\", \"non-objectal night\". De multe ori ele nu sunt înrudite cu ceea ce li se așterne dedesubt.
O altă strategie anti-tradiționalistă este renunțarea la punctuație, la majuscule și, uneori, utilizarea ingambamentului. De asemenea, porția de autenticitate este asigurată de chemarea în vers a vocabularului din zona informaticii, a numelor proprii fără rezonanță și de inserarea de propoziții în limbi străine: „nu mai am noțiunea emoție în buzunar/găsesc un typo în meniu/primesc o brazilian coffee” sau „îmi amintesc de adrian de iarna paralelă”.
Neîncetat autoarea își combate excesul de sentiment prin conceptualizare, prin comprimarea metaforei în simbol, deci prin intelectualizarea șuvoiului inspirației: „să nu clintim clipa nașterii. bunica ascunde în scrin/șapte ouă. fără coajă” sau „cineva a uitat/trei foițe de amiază prin scrumiere”. Conștientă de pericolul entropiei poetice („neantul acesta are o calitate/se multiplică”), Daniela Luca recurge la o simbolistică sofisticată: „dintr-o dată keturah îmi spune/ești îndrăgostită de ater?”, consecința fiind că „eu aveam lacrimi în amforă/danaidă închisă printre magnolii”. În poezia \"amintirea nordului\" se pleacă de la macedonskianul Iuliu Săvescu și se ajunge în plin expresionism: „nordul nu mai există. viața mea e acest trup de animal boreal/ca o auroră răsfrântă în memoria pământului/îmi prelungesc uneori mâna până la descompunere/să pot atinge embrionul luminii/în această iluzie îmi rotunjesc un iglu/unde să îmi adorm sângele până la sfârșit”. Și totuși, frigul lucidității rămâne conectat la caloriferul afectivității: „acopăr memoria cu inima”.
Soarta poetică a Danielei Luca este legată de lupta ei cu îngerul propriu. Într-un fel sau altul trebuie să încheie un pact cu diavolul postmodern: cultivarea jocului, a demitizării, a haosului planificat, într-un cuvânt, a experimentului. Spre deosebire de naturile posace sau de cele futile, ea își poate permite acest lucru. Oricât de incontrolabil s-ar dovedi experimentul, condeiul ei predispus la duioșie, la abstractizare, dar și la zăgăzuirea viiturilor lirice, va ști să-l strunească la timp. Un autor de fibră romantică, însă de formație clasică, se poate hazarda pe tărâmul ludicului și al satiricului și chiar al trivialului. Diagnosticul e pus pe baza defulărilor sincopate ale pacientei: „astăzi/e deschisă primăvara la nasturi/orele devin franjuri negri/și dansez rumba pe umbre”.
Cum sa citezi
felix nicolau. “under-vals.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2006/07/under-valsComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mișto articolul, însă nu mă încîntă prologol(devenit obișnuință) în care pleci cu vorbe prea mari încît, poate sperii cititorul, și poate nu se mai lasă vrăjit de partea importantă a textului, critica la volum.
Cosmin, gracias și ție pentru semn, nu e o recenzie a volumului aici, este impresia lui Felix asupra colajului de 10 poezii de la cenaclu. :) Pentru volum, vă aștept pe 23 iulie, așa cum este scris. Și mă bucură mult să fiți aoclo, așa, cu echilibrul instrumentelor critice și cunoașterea voastră deja bine întemeiată și argumentată. :)
Ela
ela, ieri noapte nu intrase poza si mi-a parut tare rau. ma bucur ca o vazui azi - e manu propria, nell\'italia. ma gandisem ca iti vine ghinisor
\"Soarta poetică a Danielei Luca este legată de lupta ei cu îngerul propriu\"
Ceea ce urmeaza in articol, aduce din nou discursul in zona formala, aici Felix ca un adevarat cavaler, schimba din nou subiectul. De aceea as dori eu sa-l continui cu doar cateva cuvinte.
Se intampla adesea (ca in cazul Elei) \"non-actiunea\" sa fie vecina cu cea mai exuberanta dintre extravagante, cum ar fi aceea a mersului pe sarma deasupra unei cascade, imbracata intr-o rochie de mireasa. Se zice ca Simion (zis \"Stalpnicul\") a trait cateva zeci de ani in varful unui stalp, de neconceput pentru ratiunea umana, unii oameni si-au gasit un rost in a-si duce viata pana la capatul unei verticale pe care as numi-o \"drastice\", ca niste varfuri de sageti indreptate catre Cer tintind insusi Raiul. Nu cred ca gresesc daca spun aici ca Daniela Luca face parte dintre acesti oameni care, mimand imposibilul, se misca riscant si extatic pe hotarul dintre viata si moarte, dintre om si inger.
Bobadil.
Ela
al treilea, au fost mai multi stalpnici, se aude ca chiar si femei. deci daca voi va cocotati, ma cocot si eu alaturi de voi, ca imi creati o companie placuta
Succes Ela pentru data de 23 !
