Strada Norocului

A doua zi după ce o pietricică îi ciobise parbrizul, tocmai când se apropia de casă, domnul Silviu trece din nou pe strada unde întâlnise pisica neagră. Este convins că ghinionul i se trage de la întâlnirea cu felina. Unii le numesc, pe nedrept, superstiții. Pentru Silviu, sunt legături misterioase de cauză și efect, încă nedescoperite de oameni. El știe bine asta! Astăzi a ajuns mult mai devreme. Abia s-a luminat de ziuă. Trage mașina pe dreapta, aproape de locul nefast. Coboară încet, închizând portiera cu grijă, ca să nu-și facă simțită prezența. În mâna stângă ține o sticluță ascunsă în podul palmei, din care stropește discret asfaltul și gardul, cam pe unde își amintește că trecuse pisica aceea neagră și rea. Speră că agheasma va înlătura toate relele pe care afurisita le-ar putea aduce celor ce trec pe acolo. Privește mereu în stânga și în dreapta. Se întoarce la mașină și, după câteva clipe, iese cu o lumânare aprinsă. Se așază în spatele mașinii, murmură câteva cuvinte, face trei pași înapoi și își face trei cruci. Pentru mai multă siguranță, mai face câte una spre dreapta și spre stânga. Apoi se apleacă lângă gardul din dreapta și așază lumânarea aprinsă pe trotuar. Urcă în mașină și pleacă. ________________________________________ În casa de alături locuiește o femeie casnică, liniștită, credincioasă și cu simțul grijii față de gospodărie. În fiecare dimineață iese să scuture lenjeria de pat. Zăbovește puțin pe pragul casei, privind spre stradă, atentă la orice mișcare. Îl zărește pe Silviu și rămâne cu ochii ațintiți asupra lui. Îl vede coborând din mașină, uitându-se în stânga și în dreapta, apoi aplecându-se spre trotuar. După câteva clipe, îl vede din nou, de data aceasta cu lumânarea aprinsă în mână. Bărbatul se închină, mai face câțiva pași înapoi, își face iar cruce, lasă lumânarea pe trotuar și pleacă. Femeia intră în fugă în casă și strigă către soț: — Nicule, cred că s-a întâmplat ceva îngrozitor pe strada noastră! — Ce spui, nevastă? — Am văzut un om... A coborât din mașină, s-a uitat în toate părțile, a aprins o lumânare și s-a închinat. — Și ce-i cu asta? — Dacă a călcat pe cineva cu mașina? Poate s-a întors să-i aprindă o lumânare, că-l mustră conștiința... — Măi, Mărie, tu te auzi ce spui? — Păi de ce se ferea să nu-l vadă nimeni? Și de ce tocmai acolo? — Du-te și vezi, dacă ești așa curioasă! — M-aș duce, dar parcă nu-mi vine... Tanti Maria își pune în grabă un halat pe ea și iese tiptil în stradă, cu o teamă vagă, dar împinsă de o mare curiozitate. Ajunge la locul cu pricina. Pe trotuar arde o lumânare. Atât. Nedumerită, se uită în lungul străzii, într-o parte și în alta, apoi își face o cruce mare și murmură: — Ferească Dumnezeu... ce-o fi fost aici peste noapte? Se întoarce în curte. După puțin timp, apare din nou, cu o mână de flori, pe care le așază lângă lumânare. Apoi mai aprinde încă cinci, pe care le pune alături de cealaltă. ________________________________________ Două case mai încolo locuiește tanti Veta, o femeie care nu crede în coincidențe. Dacă se sparge o farfurie, cineva i-a purtat pică. Dacă i se usucă mușcatele, sigur are cineva ceva cu ea. Iar dacă vecinii nu o salută, înseamnă că pun ceva la cale împotriva familiei ei. În dimineața aceea, după un vis urât, tanti Veta se trezește mai devreme decât de obicei. Își bea cafeaua la fereastră când zărește un bărbat coborând din mașină. Îl urmărește cu atenție. Este sigură ca nu locuiește în zonă. Bărbatul, pare că are ceva în mână și face niște mișcări nefirești la acea oră, pe o stradă pustie. În plus, se uită mereu în stânga și în dreapta, ca un infractor. Apoi se întoarce la mașină. Când apare cu lumânarea aprinsă, femeia lasă ceașca pe pervaz. — Aha! Știam eu! Silviu face trei pași înapoi, se închină de trei ori superficial, încă de două ori, spre dreapta și spre stânga. — Doamne ferește! Ăsta face farmece! Femeia se repede către soț: — Vasile, ți-am tot spus eu că aici e ceva necurat și că trebuie să vindem casa! Uite, acum ai și dovada! — Ce dovadă, femeie? — Unul care face vrăji în mijlocul străzii! Stropea gardurile cu ceva, se închina, mergea cu spatele... Și a aprins și o lumânare și vorbea ceva! — Păi, dacă se închina, poate se ruga. — Înțelegi că mergea cu spatele? Și se uita în jur să nu fie văzut? Și a pus o lumânare vizavi de casa noastră! — Bine, nevastă, cheamă preotul să facă sfeștanie. Poate scăpăm și de trosnetele din mobilă. Și de cucuveaua aia... ________________________________________ Băiatul care bătea mingea în curte vede pe trotuar câteva lumânări aprinse și un buchet de flori. Se apropie de poartă, privește nedumerit, apoi strigă: — Mamăăă! Vino repede! Cred că a murit pisica! Sora lui apare prima. — Care pisică? — Aia neagră, de ieri! Uite, au pus lumânări și flori exact unde a trecut strada! — Și ce dacă? De unde știi că a murit? — Păi de ce-ar pune cineva lumânări acolo? Eu doar am speriat-o cu mingea, dar ăla cu mașina cred că a lovit-o. Fata se apropie de gard și privește florile. — Vai, sărăcuța! Și avea cinci pui! Ce-or să facă acum fără mama lor? — Poate n-a murit... — încearcă băiatul s-o consoleze. — Cum poate? Adineauri ai spus că a murit! — Am spus cred că a murit! — Dacă n-o speriai tu cu fotbalul tău, nu se întâmpla nimic! — Dar n-am lovit-o! A sărit gardul înainte să vină mașina! — Și de ce a sărit gardul? De dragul tău? — Nu știu! Poate avea treabă! — Da, avea treabă să-și hrănească puii! Și tu alergai după ea cu mingea! Fata începe să plângă. În prag apare mama, atrasă de gălăgia celor doi. — Ce-i aici? Iar vă certați? — Mamă, a murit pisica neagră! — spune fata printre lacrimi. A călcat-o o mașină din cauza lui! — Nu-i adevărat! N-am văzut nicio mașină călcând-o! — Păi atunci de unde știi că n-a călcat-o? — întreabă sora lui. Băiatul deschide gura, dar nu găsește imediat răspunsul. Mama privește peste gard, vede florile și lumânările, apoi se întoarce spre băiat. — De câte ori ți-am spus să nu mai sperii animalele cu mingea? — Dar, mamă, n-am... — De acum înainte nu mai bați mingea în curte! Ești pedepsit. Săptămâna asta mingea rămâne la mine! — Dar nici măcar nu știm dacă a murit! — Tocmai! Până aflăm ce s-a întâmplat, nu mai vezi mingea! — Și... dacă aflăm că trăiește? — Mai vedem atunci! — Dar, mamă... — Niciun cuvânt! Mama ia mingea din curte și intră în casă. Băiatul rămâne lângă poartă, cu lacrimile în ochi. Privește lumânările și florile, apoi se întoarce spre sora lui: — Mergi tu la Alina, că sunteți prietene, și întreab-o dacă pisica ei e bine. — Și în felul ăsta să afle că trebuie să-ți tragă o bătaie? ________________________________________ Operatorul sistemului de supraveghere a străzii Norocului scoate cardul de memorie al camerei și, după ce urmărește înregistrarea de câteva ori, își sună un prieten care lucrează într-un laborator de prelucrare a imaginilor. — Cristi, te rog ceva. Am nevoie de o prelucrare a unei filmări. La voi, în laborator, poate ai posibilitatea... — Despre ce e vorba? — Uite, pe strada Norocului nu sunt stâlpi de iluminat. Camera a înregistrat ceva peste noapte, dar zona care mă interesează este cam departe și n-am reușit să disting mare lucru. Când s-a luminat de ziuă, s-a văzut bine: un bărbat a coborât dintr-o mașină, a făcut niște gesturi ciudate, s-a închinat și a aprins o lumânare. După un timp, o femeie a venit cu flori și a mai aprins câteva lumânări. — Și? — Și mai târziu apar doi copii. Se apropie de lumânări, discută ceva și pare că au început să plângă. — Aha... deci e ceva. — E clar că s-a întâmplat ceva acolo! Poate un accident, poate o bătaie între golani, habar n-am. Trebuie să vedem ce s-a petrecut în timpul nopții. — Deci există martori care știu. — Ai dreptate! Da, oamenii ăia știu ceva! Numai să vedem ce s-a întâmplat. Mă gândesc să anunț sectoristul. — Bine. Hai să vedem ce vedem, dacă vedem. ________________________________________ În ziua următoare, domnul Silviu merge pe aceeași stradă către serviciu, liniștit, convins că a neutralizat ghinionul. Dar observă cu surprindere, la locul pe care și-l amintea ca nefast, șase resturi de lumânări pe trotuar, un buchet de flori alături, o mașină de poliție oprită în zonă, un polițist care făcea poze, în timp ce un altul bătea la poarta de alături. — Doamne ferește! Oare ce s-o fi întâmplat aici? — își spune. Și își face cruce cu limba în cerul gurii. În oglinda retrovizoare îl vede pe polițist că privește spre mașina lui care se îndepărta. De atunci, domnul Silviu nu a mai trecut niciodată pe acea stradă. ________________________________________ În mașina de poliție, șoferul aproape își termină sandvișul. Zărește o pisică apropiindu-se timid pe trotuar și îi aruncă o bucățică de salam. Pisica o înșfacă și se îndepărtează spre puii ei care o așteaptă. Era neagră.