Cum sa (nu) cumperi un pat

— Bună ziua, aș dori și eu un pat. Vânzătoarea îmi zâmbește profesional: — Sigur. Doriți doar pat sau… pat complet? — Păi… pat. Să dorm pe el… — Înțeleg. Cadrul de pat costă 700 de lei. Dacă doriți și tăblia… Punem și tăblia din capăt? — Păi, fără tăblie mă dau cu capul de perete… Da, trebuie. — Se adaugă 500 de lei. — Uau… Cam scump… Dar e necesară. — Și mai trebuie să alegem salteaua. Doriți și saltea, nu-i așa? — Păi… fără saltea dorm pe… bancă. — Saltelele costă între 900 și 1.800 de lei. — Cum adică? În funcție de mărime? Ce fel de saltele aveți? Cu burete, cu arcuri, cu straturi? Și ce știe fiecare să facă? — Aceasta, de 1.500 de lei, este o saltea din burete cu memorie, răspunde vânzătoarea mândră. — Cum adică, memorie? — Vă memorează. — Pe mine?! — Exact. Ține minte forma corpului dumneavoastră și dormiți perfect. — Stați puțin. Dacă plec în concediu o săptămână sau peste weekend și nu doarme nimeni pe ea? — Vă memorează până reveniți. — Aha… Pauză. Un gând negru îmi vine… — Dar dacă nevastă-mea aduce pe cineva, ipotetic, în pat? Adică întreb ipotetic despre cineva concret… Vânzătoarea înlemnește lângă mine. — Îl memorează pe ăla? continui eu. — … — Și eu mă întorc și nu pot să dorm… Înseamnă că m-am trântit în amintirile altuia? — Nu avem feedback pe situația asta. — Dar poate să… uite? — Puteți să o întoarceți pe partea cealaltă. — Aha! E ca viața: întorci pagina și gata. — Sau o lăsați 72 de ore fără presiune. — Păi, toată presiunea e pe mine… Până și salteaua are nevoie de timp să treacă peste relație… Vânzătoarea notează ceva în caiet: client interesat de psihologia produsului. — Dar dumneavoastră dormiți… Adică dormiți doar cu o parteneră? — Păi, normal, dorm cu soția. Ce întrebare e asta? — Noi avem tot felul de clienți. Unii nu sunt atât de însurați… Înțelegeți ce vreau să zic. — Nu aveți una fără memorie? — Avem cu arcuri. — Aia ce face? — Nu ține minte nimic. — Perfect! Aia e pentru bărbați liniștiți. — Dar uneori scârțâie. — A, deci se aude tot. — Exact. Oftez. — Cea cu memorie știe prea mult, cea cu arcuri face gălăgie… — Mai avem una ortopedică. — Cum adică? E pentru mâini sau picioare rupte? Aia ce face? — Nuuu… E o saltea normală, pentru toată lumea. Dar e țeapănă. Tare. — O iau. Cred că e bine să fie tare în pat. — 1.600 de lei. Deci puneți patul pe jos? — Păi, unde aș mai putea? Dumneavoastră unde l-ați pus? — Vreau să zic: doriți să-l puneți pe picioare? Sunt persoane care îl preferă fără picioare, ca să nu intre praf sub el. Avem picioare de 5 cm — incluse. Dar dacă vreți de 10 cm, mai adăugăm 150 de lei. Și vă oferim cadou, doar azi, protecție împotriva zgârieturilor. — Uau… Păi, lăsați-mă să mă mai gândesc la picioare. — Montajul: 200 de lei. — Normal… — Transportul: 150 de lei. — Firește… — Pentru cadru și tăblie, dacă vreți altă culoare — roz, albastră —, adăugăm 150 de lei. — Adică, culoarea costă? De ce?! — Pentru că… e colorată. Simt că realitatea devine maleabilă. — Bun… Și șuruburile sunt incluse, nu? — Nu aveți șuruburi? Setul de șuruburi costă 50 de lei. — Dar găurile sunt făcute? întreb, uimit de multitudinea de opțiuni. — Da, dar dacă vreți fără perforații, scădem 50 de lei. Clipesc lung. — Atunci nu mai vreau șuruburi. — Cum doriți. Dar… fără șuruburi se desface patul, pierdeți garanția și înălțimea la care dormiți, plus confortul. Pierdeți tot. Eu cred că șuruburile sunt cele mai importante componente ale patului. Mai importante decât patul. — M-ați convins, le iau, dar dau eu găuri. — Nu puteți. Dacă greșiți și nu se potrivesc găurile? — Atunci iau și șuruburi, și găuri… — Sigur. 50 de lei. Vânzătoarea tastează. — Totalul provizoriu este de 3.200 de lei. — De ce provizoriu? — Păi, n-am discutat toate detaliile. Doriți și manualul de utilizare? — Manual de… utilizare?! Există manual pentru pat? — Da, 30 de lei. — Ce scrie în el? — Patul se folosește culcat. Sunt instrucțiuni de curățare, de întreținere a tapițeriei, condiții de garanție, excluderi, clauze diverse. — Și dacă nu îl iau? — Dormiți pe propria răspundere. — Îl iau. — Doriți și garanția extinsă? — Ce acoperă? — Dacă nu dormiți bine, nu e din vina noastră. Avocații au introdus niște clauze… — La cât a ajuns totalul? — 3.230 de lei. Dar am uitat ceva: ce fel de tapițerie doriți? — Uau! — Nu avem „uau”. Avem tapițerie rezistentă la umezeală, dacă vărsați ceva în pat, sau rezistentă la foc, sau la abraziune, sau la zgârieturi de pisică. Ori finuță, plăcută la atingere. — Și astea cât costă? — Oricare alegeți costă 300 de lei. Cu încă 170 de lei pentru prinderea în capse invizibile, totalul ajunge la 3.700. — Și am pornit de la 700 de lei… E tot ce îngăim, mai mult în gând. Pe fața mea se citesc deja toate stările posibile ale omului șocat. N-aș fi crezut niciodată cât de complicat poate să fie să cumpăr un pat pe care să mă întind să dorm. — Mai există o variantă, spune vânzătoarea cu un ton conspirativ. Putem să vă dăm cadrul fără tapițerie. — Adică… să dorm între patru scânduri? Mă și imaginez într-un pat așa… gol. — Nu sunteți gol. Adică patul nu e gol. Îi puneți o husă detașabilă. O scoateți, o spălați, o puneți la loc. Și vă scădem 200 de lei din preț. Mi se încurcă în minte toate opțiunile. — Aha… Și husa cum e? — E… husă. — Adică? — Pe model. Conturată pe cadru. — O fac eu. Soția o coase. Vânzătoarea încremenește. — Nu recomandăm. Dacă iese strâmb, o să dormiți în pantă. — Nu-i problemă, și viața tot o pantă e. Să trecem mai departe. Haideți să revenim la picioare. Îmi puteți arăta picioarele? — Poftim?! — Doamnă, ați zis că aveți și picioare de 10 cm. Adică patul. Eu le văd pe astea de 5 cm. Hai să vă explic. Știți, eu am un robot acasă care trebuie să intre sub pat. — Cum adică, robot?! — Un robot, da, care spală pe jos, aspiră, mai găsește șosete dispărute, face ordine. — Și… intră pe sub mobilă?! — Intră peste tot, pe sub mobila cu picioare mai mari de 10 cm. E de marcă. Vânzătoarea lasă catalogul jos. — Și spală?! — Și spală. — Și nu se încurcă în cablu? — Păi, nu are cablu. Se autoghidează cu laser în tot ce face… pot spune. — Așa ceva nu există! Cât a costat? — 800 de lei. — Nou?! — Foarte nou. Și în rate. Pauză lungă. — Știți ceva… Mie îmi trebuie unul din ăsta. De unde l-ați luat? — Doamnă… eu am venit să cumpăr pat. — Dar ce culoare are robotul? — Alb, dar culoarea nu costă… — Și nu zgârie parchetul? — Nu. — Și… vorbește? — Pot spune că mai mult mă ceartă. — Cred că vreau și eu. Îmi dați adresa? Sau numele magazinului? — Doamnă… eu vreau să cumpăr un pat, dumneavoastră vreți să cumpărați un robot. Ce facem? — Depinde… Vă dau găurile, dacă îmi dați magazinul. — Nu, că plec fără pat, dar iau o comandă de robot. — Atunci nu vă mai dau reducerea pentru husă. — Atunci nu vă mai dau linkul pentru robot. O privesc în ochi. Vânzătoarea privește departe, prin mine. Prima negociere sinceră din istoria comerțului. — Bun… Facem schimb? — Ce schimb? — Eu cumpăr patul, dumneavoastră cumpărați robotul. — Cu montaj inclus? — Dar nu mi-ați arătat picioarele. Și… cine vine să-mi dea găurile? Scot telefonul. Deschid aplicația de comparare a prețurilor. — Doamnă… am ajuns la aproape 3.900 de lei. Hai să optimizăm. Vânzătoarea intră în modul consultant financiar. — Sigur, haideți. — Salteaua… Am găsit mai ieftin în altă parte. O tăiem. — Se poate. Cadrul suportă și saltele străine. — Bun. Cadrul e 700 de lei. Dacă nu pun husă, scădem 200 de lei. — Exact. — Și dacă nu iau cadru? Pauză. — …Este alegerea dumneavoastră. — Perfect, îl scoatem. — Desigur. — Tăblia? — Opțională. — O scoatem. — Picioarele? — Mai puține picioare — mai puțin praf. Și pot să dorm așa? — E opțional și dormitul. — Aaaaa, nu mi-ați spus care e termenul de livrare. — Păi, pentru pat e de 30 de zile. Picioarele sunt pe stoc. După 20 de minute de negociere strategică, Excelul imaginar arată spectaculos. — Perfect, zic. Am terminat. Plec la bancomat să scot bani. De fapt, eu vreau la toaletă sau să fumez. Vreau să plec oriunde. Ies pe ușă ușurat. Pentru prima dată simt că am făcut o afacere. Iau saltea din altă parte. Pentru cadru, aștept să văd ce găsesc să se potrivească. Și de aici iau o husă fără culoare și fără capse, dar rezistentă la îngheț, dezgheț, foc, apă, vin roșu vărsat, bomboane și bombardamente, zgârieturi… Se aude un strigăt din magazin: — Alo! Domnule! Stați puțin! Mă întorc. — După optimizare au mai rămas doar transportul, montajul, șuruburile, găurile și picioarele. — A… Bun… — Dacă le luați acum, o să dormiți mai bine. — Doamnă… cred că o să returnez robotul. — De ce? — Pentru că fără robot nu mai am nevoie de picioare la pat. Fac doi pași spre ieșire. — Și oricum de acum nu mai pot să dorm. Poveste bazată pe fapte reale. Autorul declară că n-a adăugat nimic. A scos doar lucrurile prea improbabile.