poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 94 .



Metalifera armonica
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pip ]

2019-03-22  |     | 



Florile de primăvară trecuseră în mâna lui. Le vedea dilatate în pete mari, umed colorate, fără să le găsească nume. Ţinea buchetul cu stângăcie, temător că degetele ar putea rupe firele, că unghiile ar fi în stare să zdrenţuie rotunjimea formelor. Dintr-o dată, oricare alt element devenise îndepărtat. Mult în afara unui abajur de aer încins căzut din senin peste trup. Mănunchiul scurgea o lichefiere, împingea un val verde-galben-violet în tot corpul. Două seve cu izvoare pe care le înţelegea. Una, numai şi numai din femeie. Cealaltă, numai şi numai din floare. Ce nu înţelegea erau efectele atât de rapide. Locul interior neştiut, care creştea mineral. Întâi, cât un grăunte. Apoi, cât un nasture. La sfârşit, cât o piatră ovoidală, şlefuită până la luciu. Lată, din umăr în umăr; lungă, de la gât pînă la vintre. Piatră zvâcnitoare. Prin carne şi oase, prin piele, până la forma cea mai îndepărtată pe care ochiul o putea zări, până la semnificaţia cea mai adâncă la care mintea putea răzbate, trimitea unda ei febrilă, inunda cu lumini de chihlimbar ce palpitau.
Ar fi vorbit, dar vorbele nu puteau să iasă. S-ar fi mişcat, dar mişcările rămâneau intenţii. Siluete îndepărtate se agăţau de ceafă şi tâmple, laţuri care-l imobilizaseră pe aleea trasată cu linii late de vopsea galbenă. Pielea ei – un fel de glazură de pe amandină - nu-l mai putea scoate din încurcătură. Nici ochii pedunculari, repetat căutaţi în spatele ochelarilor cu rame groase. Abia reuşise un mulţumesc răguşit, continuat de ricoşeul sărutului pe obraz cu manevra aparent amabilă a apucării de cot. Pentru retragerea dincolo de uşile mari de tablă groasă. Sub cerul liber, la adăpost. De curiozitatea celorlalţi pentru roşeaţa care-i ardea pielea. De rânjetele malacului în salopetă mult prea interesat de capre – Ţapul, strigat de toţi, nu în glumă. De priviri înfipte în fesele ei şi degete masculine plimbate prin buzunare gonflate obraznic. La adăpost de acolo. Încerca să facă un paravan din el însuşi, un fald care să înconjoare fata şi buchetul, convins că - înainte de a avea vreme să înţeleagă ce se întâmplă – o să-i vadă striviţi, împroşcaţi, retezaţi. Imediat, sub ochii lui, acolo.
Acolo, metalul smulgea metal.
Maşinării butucănoase împungeau scule cu durităţi de diamant. Unele pulverizau straturi groase dintr-o singură trecere. Le transformau în nori de fum albăstrui-înecăcios prin care alunecau pulberi grunjoase. Ajungeau iar şi iar, încât nu se mai desprindeau anotimpuri la rând cu nicio maşină de spălat, niciun detergent şi nicio batistă, dintre fibrele textile ale hainelor, dintre rizurile minuscule ale degetelor, din adăpostul umed al nărilor.
Alte maşinării scoteau interminabile fire încinse, de pe bucăţi de metal rotite în strânsori de menghine oţelite. Despicările porneau sunete. Grave şi puternice, tânguiri ce durau cu orele. Gemete îndelungi de agonie, umpleau aerul cu nelinişti confuze. Sau chiote. Atât de ascuţite, încât traversau craniul din creştet până la bărbie, cu o senzaţie de mâncărime dureroasă de-i venea să scurme cu degetul în os.
În primele zile, văzuse un fratricid. Matahale de fier ciopârţeau alte matahale de fier. Cu timpul, învăţase că sensul era diferit. Ciozvârtele scobite în forme geometrice erau umplute în câteva luni. Cu viscere din pinioane, roţi dinţate şi cremaliere pe care mustea sânge vâscos de ulei pentru angrenaje. Cu vene şi artere din conducte înguste de cupru şi plastic, cu nervi din fire electrice, cu muşchi de pistoane hidraulice şi pneumatice, cu inimi de mari motoare electrice. Asamblate, fixate, centrate, conectate, vopsite. Închise în cutii mari din lemn de brad, luau drumul altor oraşe, altor ţări. Continuau smulgerile metalului, pentru ca, la rândul lor, să provoace alte gemete, să depene alte ghemuri de şpan, să împrăştie altă pulbere.
Uneori, inhala placid mirosul tare de arsură, fixa de la distanţă norii de pulbere. Prin roiurile de faţete punctiforme ce licăreau rostogolindu-se în aer, un spot al minţii îl micşora, îl amesteca în zborul fărâmelor de aliaj carbonic. Imponderabil, trăia secunde enorme printre sute de sclipiri căzătoare. Nici asta nu ajuta prea mult. Lună după lună, suflul greu al locului trecea în măruntaie. Vărsa muchiile ascuţite, pilitura, unsorile de fiecare zi. Ajungea la obsesia că fiecare gram de corp se îngreuna, se comprima până când trupul devenea un grăunte dintr-un compozit în care era îngropat de viu. Viul său, infim şi metalic, alături de alte mii şi milioane, cuprinse fără scăpare într-o carapace întinsă peste oraşe şi generaţii. O dinastie metaliferă grăbită să strivească sub gloria ei întunecată anii lui de tinereţe şi speranţă.
De după uşa masivă, acolo nu mai avea nicio putere. Nu mai trecea ostilitatea pe care o sorbea docil zi de zi, ca pe un medicament cu gust rău despre care doctorul spusese c-o să-l vindece. Ar fi vrut s-o întrebe pe fată cum a făcut scamatoria cu buchetul, ce era efectul care-l zăpăcise. Dar nu reuşea, cum nu reuşea de obicei. Nici să-i spună că e pe placul lui de înaltă, că are şolduri amabil de ample şi coapse pe care cusătura blugilor călătoreşte într-un fel de care nu se plictiseşte niciodată. Nici s-o invite la Intim, pentru porţii duble de grill. Peste care să toarne însorit-oleaginosul Chardonnay, cât să izbucnească amândoi în râs din motive cum ar fi şerveţelele, şireturile pantofilor sau feliile de pâine. Nici să alerge apoi, mână în mână, peste drum, la gară. Să mai treacă odată peste vechiul pod, cum s-ar da într-un balansoar agăţat de malurile Mureşului. Să prindă sub tălpi valul, efectul înmiit al sutei de ani din fiecare nit subţiat. Pradă temerilor, pradă poftelor. După care, fuga iar, până la Vânătorul. Pentru dans. Grandfinalul: ţopăiala pe muzică de fanfară. Dincolo de orice reguli de mişcare, fiecare în parte şi cum îi vine. Dincoace de vin, cu simţurile la vedere. Smuciţi de bufnituri, izbiţi în piept de sunete. Tubă, talgere şi tobă mare. Ritm, ritm, ritm.
Ce cuvinte spusese în locul gândurilor, nu-şi mai amintea. Bruneta trecuse de cantină, se pregătea să intre în clădirea administrativă. Mai avea puţin şi urma să intre pe uşa de la etaj cu plăcuţă de plexiglas roşietic pe care scria Contabilitate II. Cine era? Nici iubită, nici prietenă, colegă studiată de la distanţă, salutată de câteva ori pe săptămână aproape cu aceleaşi vorbe. Plimbată între desirabilă şi improbabilă chiar în acele clipe. De data asta, lăsase în urmă un senin care îl însoţea oriunde, capabil să pornească ştiutelor de până atunci o surprinzătoare schimbare în bine. Până şi în camera lui de cămin. Cu pereţi goi, pardoseală neacoperită, fără perdele. Cu piese decolorate de mobilier, puţine, lipite de pereţi, ce dădeau impresia că sunt una cu zidăria. Camera despre care un coleg spusese că aduce a cavou cu fereastră. Una deschisă larg, multe ore pe zi, indiferent de anotimp. Pe care, după apusul acelei zilie de aprilie, privea în zare, cu picioarele depărtate şi degetele palmelor împreunate pe creştet. Noaptea lui preferată de octombrie era acolo, la etajul patru. Sub cupole scobite portocaliu în întuneric, urmărea luciul ocolit al apei, dealurile luminate. Pe miriştile incendiate în vale, traversau creste de focuri alungite în şiruri. Peste toate-toate, găsea că invocările din faţa ferestrei nu aduseseră nimic nepotrivit, nimic contradictoriu. Probabil întâmplările zilei îl purtaseră aici. Probabil găsise în sfârşit. Sentimentul acela cu fe... cuuu.... Fulguie, fir-ar să fie.




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!