poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1707 .



Sufletul pământului
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mr.Nick ]

2012-11-26  |     | 



Luna se gudura pe lângă niște nori tuciurii și zdrențăroși, promițându-le teritorii în noapte de vor alunga degrabă soarele ori măcar de-i vor lua din strălucire, doar așa, pentru orgoliu propriului halou. Nu de alta, dar cine altcineva să grăbească drumeții să găsească un han sau să trezească haitele de lupi flămânzi?
Soarele roșu însă mai clipi de două-trei ori și vânticelul iscat deșiră norii năimiți la rele. Lupii s-au întors în bârloguri, căutând nedumeriți care la lună, care la soare. Șeful haitei a urlat prelung și a ieșit iar din bârlog. Lupoaicele l-au urmat de îndată, în ordinea autorității câștigate cu colții, adulmecând mirosurile pădurii. Puii cei mari stăteau încă ascunși, pe când cei mici își făceau de lucru printre picioarele adulților.
Încă un urlet înfiorător și haita porni în goană prin noapte. Ierbivorele se grăbiră care încotro căutând șansa unei noi zile de teamă...
”Sunt ai noștri și ei...” și-a spus moș Manole care tocmai ieșise din pădure și căuta să ghicească drumul spre sat. Căra în spate un coș mare plin cu pământ galben, trebuincios la oalele lui. Era greu tare, că-l umpluse peste măsură, așa ca gospodarul care decât să facă două drumuri cu umplutură pe jumătate, mai bine face unul singur și cu folos. Timpul câștigat îl petrecea mângâind pământul și din mâinile lui fecunde izvorau forme nemaivăzute de oameni. Nu-i vorbă, făcea și oale pentru vânzare, că altfel din ce să trăiască?
Dar și oalele abia de mai aveau căutare. De când cu libertatea, până și-n satele pădurenești ajunsese civilizația și chiar dacă se construiau încă din lemn, casele ascundeau de-acum televizoare, frigidere și mașini de gătit cu gaz ori plite electrice. Ei, și o dată cu aparatura veniseră și felurite oale, cratițe și farfurii din te miri ce materiale. O dată a și râs, când a venit o cucoană să le vândă niște oale făcute, zicea ea, din materialul din care se fac și rachetele americane, alea de se duc pe lună.
- Și ce, io-mi trimit tocana în spațiu? a întrebat-o Manole pe doamna cu oalele și sătenii au râs. Apoi, cât se poate de serios i-a spus femeii că ce bagă muierea lui în cratiță o dată, nu face nici a cincizecea parte din cât costă cratița minune și că de-aia nu găsește rostul minunii spațiale. Dar ca să nu se simtă ofensată de cele zise, Manole a invitat-o acasă, că nevasta tocmai făcuse sarmale într-o oală de-a lui, de pământ. Femeia era uimită și încântată. A zis că n-a mâncat niciodată ceva atât de bun și la plecare a cumpărat cinci oale de la moș Manole.
De cele mai multe ori mergea dimineața în pădure. Știa el câteva locuri unde pământul se păstra mereu umed și, sub stratul de frunze și o pojghiță negricioasă, găsea lutul galben ca aurul. Dar acum rămăsese fără pământ fiindcă avea de onorat o comandă mai mare. Erau unii din Anglia, care mai cumpăraseră de la el. Pe englezi îi adusese acum câțiva ani un nepot, cam pușlama el, dar și descurcăreț foc de multe ori. Îi văzuse la oraș că le plac obiectele ceramice și le-a vorbit de unchiul lui.
Când i-au poposit în curte, englezii s-au minunat atât de tare de oale încăt au cumpărat tot ce le arătase. Nici măcar n-au încercat să negocieze, atât erau de încântați. Asta i-a reproșat nepotul mai târziu, că de-l lăsa pe el să spună prețurile, cu siguranță ar fi avut cu jumătate mai mulți bani în chimir. Dar moș Manole avea preț fix pe oalele lui și nu căuta să păcălească pe nimeni. Ca să-și înveselească nepotul i-a dat și lui ceva bani de buzunar.
La vreo două luni englezii i-au intrat iar în curte. Așa a aflat că erau anticari și că produsele de ceramică aveau mare căutare în magazinele lor. Acum veniseră cu o dubiță albă, hotărâți să-i ia și mai multe oale, dar moș Manole nu avea prea multe făcute. Englezii i-au spus că pot aștepta două săptămâni și că-și vor căuta cazare la oraș. Dar casa în care copilărise olarul era goală, că mamă-sa numai ce trecuse în lumea drepților. Acolo i-a cazat pe englezi și aceștia s-au bucurat și de două săptămâni de olărit cu moș Manole. Nepotul, cu gînd să sporească banii în buzunarul unchiului, gândind că va primi și el parte de-acolo, le-a vorbit de formele ciudate pe care moșul le făcea și pe care nu le arăta multor oameni. Asta nu i-a plăcut lui moș Manole, dar a cedat stăruințelor englezilor. Când au văzut că ceea ce pe dinafară părea un hambar dărăpănat era de fapt la interior un adevărat muzeu, englezilor li s-a tăiat respirația. Pe pereții văruiți în alb strălucitor erau fixate rafturi din lemn negeluit și pe ele stăteau lucrările olarului. Erau felurite spirale, globuri perfecte, forme neregulate, animale, păsări și pești, toate din pământ ars, unele smălțuite și vopsite în culori vii, altele în stare brută.
- Ce sunt astea? a întrebat un englez când i-a revenit vocea.
- Sufletul pământului! i-a răspuns moșul și englezii au râs. El n-a râs. Atunci au priceput și ei că omul vorbea serios. L-au rugat să le vândă din obiecte, erau pregătiți să plătească oricât. Moșul i-a dezamăgit spunându-le că aceste obiecte nu părăsesc locul și cu siguranță nu pleacă din țară.
Cu gândul la profit, unul i-a propus să vină în Anglia, că-i pune la dispoziție tot ce are nevoie, numai să-i facă și lui obiecte ca cele de pe rafturi. Și moș Manole a acceptat, mai devreme decât se aștepta până și nepotul. A acceptat cu gândul la bani, că pruncul unuia dintre feciori i se născuse cu o malformație, dar din lipsă de bani nici nu gândeau la operație.
În Anglia l-a luat și pe nepot, să-i fie translator. A ars mult pământ pe-acolo și anticarii erau mulțumiți. A strâns bani pentru operația pruncului și i-a trimis în țară. Lucrurile mergeau bine pentru toată lumea, poate mai puțin pentru pușlamaua de nepot. Acesta prinsese gustul pariurilor și mai mereu era prezent la cursele de cai. Deși avea parte din ce lucra olarul, nepotul mereu se plângea de bani. Moș Manole simțea că-și scăpase nepotul din mână și că drumul pe care apucase acesta sigur îl va duce la pierzanie. Ș-apoi îi era dor de casă, de muiere și feciori, de nepotul operat care deja putea alerga prin curte.
Când le-a spus că pleacă, englezii l-au înțeles. Nepotul sub nicio formă nu înțelegea și a făcut tot ce i-a stat în putință să-l facă să se răzgândească. N-a reușit și cum anticarii nu-i găseau rostul în lipsa unchiului, a revenit și el în țară.
Moș Manole era fericit. Englezii îl vizitatu de două ori pe an și se mulțumeau cu vase, căni și oale de pământ. De-acum și feciorii lui aveau televizoare în casele lor, frigidere și mașini de spălat rufe. Cu banii câștigații din oale cumpărase încă două dealuri cu pruni de la unii de-au plecat de tot din țară și le-a dat în grija băieților. Cu fânul de pe dealuri dat crescătorilor de animale și din sutele de litri de țuică vândute orășenilor în târg, familia lui moș Manole n-avea grija zilei de mâine.
Și el continua cu oalele lui. Asta până într-o zi, când a găsit lacătul de la hambar spart. Îi dispăruseră lucruri. Se întâmpla asta după ce nepotul îi adusese niște nemți și insistase să le arate și lor muzeul. S-a lăsat convins într-un târziu, numai să scape de gura pușlamalei. Nemții puseseră ochii pe două obiecte și erau gata să plătească cinci sute de euro pe ele. Moșul i-a refuzat. Dar tocmai alea două îi dispăruseră din muzeu...
A doua zi l-a prins pe nepot în hambar.
- Unchiule, mai lasă-mă să iau două bucăți, că pe-alea de ieri le-au spart nemții, s-a rugat nemernicul de nepot. Cu banii luați mă fac om de treabă! a promis el.
Moșul nu l-a certat. L-a luat de braț și l-a dus în casă. Dintr-un scrin a scos o sumă mare de bani și i-a spus:
- Ia-i și pleacă din țară, că ai vândut sufletul pământului. Pleacă și nu te mai întoarce, că locul tău nu mai e aici. Du-te după nemți...
La sfârșitul săptămânii, după slujbă, i-a chemat pe toți oamenii din sat să-i vadă muzeul, apoi împreună cu feciorii lui a pus toate obiectele în saci de cânepă și au plecat cu căruțele către lacul de acumulare din apropiere. Optzecișiopt de saci au descărcat din căruțe și opt drumuri au făcut cu barca până în mijlocul lacului. Acolo moș Manole le-a deșertat cu grijă, că nu voia să le spargă. Voia să le redea pământului exact așa cum sufletul lui le modelase.
De-atunci făcea doar oale, căni și străchini. Și lumea cumpăra încă. Cele mai multe i le cumpărau englezii. Pentru comanda lor fusese acum, seara, în pădure, că-și anunțaseră vizita.
- De ce nu-ți chemi feciorii să te ajute? l-a întrebat un vecin când l-a văzut trecând prin fața crâșmei. Moș Manole s-a apropiat, a sprijinit coșul de zid și a intrat.
Cucul ceasului din crâșmă tocmai cânta de nouă ori când s-a așezat pe un scaun.
- Dă-mi o bere, a cerut el crâșmarului. Apoi i-a răspuns și vecinului că dacă l-ar ajuta cineva, copiii lui sau vreun străin, n-ar mai putea spune cuiva că oalele sunt ale lui și n-ar mai putea garanta pentru ele. Omul n-a înțeles dar nici n-a insistat. Avea însă altă nedumerire:
- De ce oare te-oi fi întors tu, Manole, io nu pricep nici să mă arzi cu ceară...
”Că-mi era dor de familie, de pământ, că nu știu nici măcar cum se zice dor în engleză...” gândea moș Manole, dar cum o spusese de-atâtea ori și lumea tot nu pricepea, a oftat și a arătat cu degetul către ceasul de pe perete.
- Vezi, vecine, eu sunt ca orătania din ceas, am și io un arc ce m-a tras înapoi...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!