Liniște-n tendoane, furnicături în carne
Cuprindu-mi corpul îmbălsămat cu stres.
Ascult în căști Sibelius,
Pletoase sălcii ude
Pe-un mal lutos, nocturn peisaj ales
Mi se-nfiripă-n față...
Membrana cântăreață
Și meșterul timpan mă fac să uit de mine
Și bine-mi vine, Doamne,
Să zbor puțin,
Să uit de chin,
De-organica teroare ce m-a ținut atâta
Departe de ozonul, azurul cel sublim.
Îl prind acum și îl respir...
Nu mă fenta! Pe viața mea, vreau să te gust!
O, lume stearpă,
Þie nu vreau să mă închin!
Mă mișc: din umeri dau
Și din picioare,
Iar mintea plină-mi zboară prin stomac,
Prin fiere,
Iar inima se desfereacă
Și-mi încălzește fața...ce să fac?
Nu sunt posac
Nicicum acum,
Când totu-n mine zboară!
Și mă ridic...Puțin...Un pic...
Veni-voi înapoi,
Să fiu din nou ca voi,
Oameni cumpliți,
Chirciți,
Cu nasul în noroi!
Sunteți ai mei până la urmă,
Deși urâți și aiuriți.
Urât și dobitoc
Și eu sunt, că-mi zice om!
Dar, frații mei,
V-o zic cu dor:
Zburați și voi,
Căci și eu zbor!!