Poezie
Se fac listele
... percepții
2 min lectură·
Mediu
am așternut pe hârtie scaieți și frunze noi de brusture
le-am învățat să dea din aripi
asemeni copiilor ce ne-au lăsat singuri
în ușa altarului să trudim
înainte de a debarca
apoi am văzut freamătul încolăcit
de gâtul oamenilor simpli
și vraja ruptă când mi-am lovit coapsele
cu amândouă mâinile
ți-aș zâmbi am șoptit dar nebunii au ieșit în stradă
într-o ceremonie tainică
ce se va sfârși cu cină după cuviință
cineva a greșit apele
și toate metaforele și-au întors fața să moară aici
peste limes
***
am jertfit un cocoș mirelui
îi crescuseră sub pene semne
apoi nimicul s-a rostit plin de splendoare
în căutare de suflete mă legăn
ca un copil ce mi-a arătat dragostea
acoperindu-și ochii
plutind peste asfalt
oblojindu-mi rănile ciudate
legate de timpul și elegia unei lumi vulgare
piatra cenușie îmi spune că nu exist
aruncată departe mult prea departe
***
încrederea am primit-o de la bărbatul desăvârșit
ce vinde aurore imaculate la colț
el înalt eu înalt ispitindu-mă
că n-am ajuns în lume degeaba
dar acum azvârl călimara și îi spun
n-am ce face cu tine
pe aici galina blanca nu și-a găsit adăpost
restul nu mai contează
privesc printre creneluri și cuprind cu ochiul
doar oameni cosiți cu frunze roșii
gratii ce se pierd în sunete grave
estetul aruncă piatra
eu trag apa de limbă
tot mai adânc
***
hai să mă vezi tată
fugărind cuvintele babele și soldatul de plumb
om liber pornesc la ospăț
în ceasul al unsprezecelea
002.672
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Florin Andor
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 247
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
Florin Andor. “Se fac listele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-andor/poezie/249469/se-fac-listeleComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
