apoi, nimic...
te oprești și spui simplu:adio!
parcă viața și-ar fi ținut respirația;


alergi cu viteza unui tren sălbatic,
și brusc te izbești de nimic,
de zidul singurătății,liniștite


ca și cum mintea ta încearcă
să iasă,
să explodeze,
chiar dacă degetele ți-au rămas
înțepenite
pe mânerul iubirii

apoi,nimic,
ca un chiștoc aruncat la întâmplare,
râzi,deși știi,că n-ar fi trebuit
să exiști


te oprești,și,uimit,îți privești
umbra, care rămâne în urmă...


apoi,nimic...