mă prind în hora morții
și mâinile-mi sunt arse...
și ochii-mi sunt mai tulburi...
și-obrajii mai aprinși...

m-arunc în valul morții
și simt cum mă sfâșie,
cu bulgări de țărână
de flăcări verzi cuprinși...

înfometat, neantul,
în palme mă cuprinde;
și-mi risipește vrerea
de tot ce-i omenesc,

privindu-mă-n oglindă
rămas-am doar un spectru,
alunecând spre „tihna”
imperiului drăcesc...