Poezie
Ultim suspin
1 min lectură·
Mediu
Cu fiecare gând ce trece pe secundă,
Cu fiecare gol ce-mi las în sânge,
Simt ca-ntr-un vis cum spaima mă inundă
Și cum alunec spre un timp ce plânge.
Ne-nduplecat m-așez în calea vieții
Și mă cobor încet spre rădăcină,
Să nu mă vând la prețul mic al pieții,
Să nu mă pierd pe-o mână de țărână.
Și mă cutremur fără de credință.
Într-un vârtej amețitor, continuu...
Și palid, după-o lungă suferință,
M-așez să dorm strângând la piept destinul.
004.041
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ileana Lucia Floran
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Ileana Lucia Floran. “Ultim suspin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ileana-lucia-floran/poezie/169988/ultim-suspinComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
