Poezie
Bunicul
1 min lectură·
Mediu
Bunicul meu
era cel pentru care
săptămâna avea șase zile lucrătoare
pentru simplul motiv
că weekend-ul nu se inventase încă.
El nu știa să spună:
nu pot, nu am timp, nu știu,
viața desfășurându-i-se sub alte auspicii,
cum ar fi: încerc, învăț, fac tot posibilul.
Și, da, bunicul meu
nu era obosit niciodată,
nu se plângea de nimic,
nu știa ce-i supărarea,
nu-și simțea viața ce pe o povară
ci, ca pe un dar de la Dumnezeu,
primind și bune, și rele,
cu seninătate și credință.
Avea zilnic câte un deadline
pe care-l respecta cu sfințenie,
deși habar n-avea de marketing
și nu aștepta niciun feedback,
fiind capabil să comunice perfect
în trei limbi,
așa, de nivelul 5,
sau C2,
pentru toate:
ascultare, citire, conversație,
discurs oral și scriere.
Nu, nu și-a făcut niciodată vreun
curriculum vitae european
scriindu-și rar,
frumos, corect, ordonat și...
necomputerizat,
banala autobiografie.
Singurul lui target fiind fericirea familiei
și nu îmbogățirea imediată,
nu s-a lăsat coordonat de stres
ci de liniște, speranță și dragoste.
Bunicul meu era...
Să-i fie pomenirea veșnică!
002956
0