Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Poezie

Iubirea ta cu aripa neruptă

1 min lectură·
Mediu
Iubirea ta cu aripa neruptă,
În mine-a prins să sângere lăstari,
De nopți și de beție ne-ntreruptă,
Cu foșnete uitate sub arțari,
Mă fulgeră fantasmele frumoase,
De lebede care plutesc pe lac,
Și dorul urcă lunecând prin oase,
Iar nuferii în mine se desfac.
Te prind la piept în plină insomnie,
Unde dorințele-s de necuprins,
Și noaptea varsă numai iasomie,
În focul care încă nu s-a stins…
Și te sfărâm împurpurând tăcerea,
Cu sunete de Mozart sau de Bach
În noaptea ce se scurge-n noi ca mierea,
Și-n păsările nopților ce tac.
002.352
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
92
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Vanghele Ion. “Poezie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vanghele-ion/poezie/1779011/poezie

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.