Poezie

atelier

1 min lectură·10 iulie 2007

Mediu

Mă privesc în oglinda

norilor cenușii și

nu știu cine

mi-a împrumutat

trupul și gîndurile:

pe mîini

mi-au crescut flori seci

de nisip, iar în locul degetelor

au înflorit spinii cu care am sfîșiat

speranța și întunericul!

Îmi amintesc:

noaptea trecută am stat de vorbă

cu Dumnezeu

la un pahar de apă rece

de la izvorul cel interzis,

al firii...

I-am spus ce cred și mai ales în ce!

M-a ascultat.

I-am mărturisit că L-am pierdut

demult și că am uitat drumul

înapoi!

Nu s-a supărat!

Mi-a dat doar să beau

și a tăcut;

acum știu ce s-a întîmplat:

m-am prefăcut în cel de care am fugit mereu...

Sînt un simplu cactus,

m-am retras în el și caut neputiincios

asfințitul

ca să pot să mă dezbrac de spini

și să alerg nebunește

pe orizontul însîngerat

și veșted.

003.170

Adriana Butnariu. “atelier.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-butnariu/poezie/1735447/atelier

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.