Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

PISCUL ADÂNC

1 min lectură·
Mediu
Din lutul ars am năzuit
Să-nalț o creastă cu izvoare,
Mângâiată de lună,
Răsfățată de soare,
Înconjurată de vulturi,
Rămasă sub cocoare.
Prin timp, însă, piscul
Nu s-a zărit sub soare;
În schimb, la poale,
Mlaștina se-ntinde
Tot mai mare.
Și-n apele-i tăcute, de smoală și uitare,
Se-neacă rând pe rând visările de piatră,
Iar vulturii de-alt'dată, topiți în depărtare,
Nu mai coboară zborul spre stânca solitară.
Izvoarele se pierd în tina grea și mută,
Lumina se destramă prin trestii și prin ceață,
Iar în pustia rece, de vânturi străbătută,
Rămâne doar fantasma unui castel de gheață.
Dar chiar și-n prăbușire, când totul pare stins,
În lutul rece încă o flacără veghează;
Din propriile-mi ruine voi crește neînvins,
Mai sus de orice noapte, spre-un cer ce scânteiază.
Căci lutul ce-și cunoaște adâncul și căderea
Își poartă-n sine cerul, chiar prins în rădăcini —
Din bezna lui tăcută va înflori-nvierea,
Iar piscul cel pierdut va crește din lumini.
Și-n liniștea înaltă, când zorii prind să-nvie,
Izvoarele-și revarsă cântarea de cristal,
Iar omul ce-a învins abisul din sine
Va fi el însuși pisc, lumină și ideal.
005
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
184
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Marin Corneliu Dobre. “PISCUL ADÂNC.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14206947/piscul-adanc

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.