efemeridă într-un târg al tristeților
mi-a fost furat curajul de a privi în ochi
oamenii sunt demoni cu aureolele zaharisite în coarne
rostogoliți ineluctabil de câte o întâmplare în travesti. ieri
pentru nimic în lume n-aș fi putut păstra saliva gurii de foc.
preursit vagabond sub poduri de palmă și farduri
am iubit o stricată.

știi, cu juma’ de normă poți comanda pe sprânceană
facile plăceri (cu pedigree) vor veni să te cerșească la ușă
aduse de același băiat amabil
cu ochelari negri pantaloni cadrilați
și manierele șterpelite din paginile revistelor franțuzești.

la colțul gurii – aceleași – pieile de maimuță mi-au servit debordant
dintr-o menajerie ani sacralizați în saluturi protocolare
este un paradox dar trebuie să mărturisesc
- tresar la gesturile prea strânse iar orice clădire cu peste patru etaje
mă trimite să tremur
între șovăială și umbre… omerta
omerta… poate că acesta este firescul îndosariat în tencuiala pereților
și poeții mai ascund prin suflet o târfă (pedalând pe statutul de sferă)
sau doar frunzele unui șoarece verde. apropos,

sunt spații prin care strigi aruncat în delir
iar strigătul arde
într-un exhibiționism anonim-cronic pe jugularele macaralelor
masca masei rămâne inertă
doar lehamitea curge ca o feșă pe o apă bolnavă
dincolo de limita animalității
levantini cu mâna stângă sub haină
cioplindu-ne nouă înșine dumnezei (de ghips) rococo
într-o montură calaminată
alergăm în reflexe decolorate
pe o jupă cu panseluțe
de la o zi la alta.

ochiul alb al spitalului m-a închis
mă privesc dintr-un semn de întrebare am fobii
într-o vorbă cu punct mă tratez de meandrele S-ului
de cianopsie (re)ziduri și tot ce e crin peste noapte
de ce găsesc dimineața printre cearșafuri
în baie
sub preș
pe stradă
și noaptea în patul expierii ea mă pierde
înfășurat în cordonul tetanic

nu pot visa femeile virgine. atât.