Poezie
Fără titlu
2 min lectură·
Mediu
Cealaltă jumătate din viața mea-cea nevăzută-’i o groapă
locuiesc mănânc mă cac și mă cheltui ca reptilele într-o groapă
trag cu dinții de ea doar doar mi-oi lepăda pielea și solzii...
Superbii mei solzi albaștri și grei
De la o vreme îmi cam scutură mâneca
Amintindu-mi scopul și durata vizitei
Se-ntâmplă tot mai des să confund cerul cu un planșeu de beton
Cerul meu chiar înseamnă un planșeu de beton
În care tocuri și tălpi se topesc
Leagă și rup alianțe dimineață și seara
Bărbașifemeicopii care cum se nimerește... de-a valma-
un miorlăit prelung umple aerul
Ca într-un ritual păgân de după facerea lumii
Să fie foarte clar!-
Aici acum în acest cavou
Stăpânii sunt excrementele și tampoanele unui înger de fată
Iar mucegaiul e legea
Ssst! Adevărul suprem stă ascuns într-o barbă
Astăzi la lecția de biologie vom vorbi... evident că despre reptile
și totuși cine își va mai aminti mâine de o biată reptilă?
Dumnezeu e prin iarbă undeva la patru metri deasupra
Scarpină câinii pe burtă le așează zâmbetul le plombează și dinții dragu’ de el
Le și mestecă-mama lor de javre!-însă ezită mereu să coboare
Ceva nu știu ce mă împinge să cred că
Zeului meu îi e teamă de șobolani și-ntuneric
Că solzii mei... superbii mei solzi albaștri și grei îi irită retina
Anxietățile și constantele mele dureri de lombago ar trebui să arate că nu sunt o ficțiune...
Dumnezeule agnostic și-alergic la jumătate din viața mea
La jumătatea mea de viață coboară-te!
002.396
0
