poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2075 .



Nimicul
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [chiasma ]

2005-01-23  |     | 



Sunt un nimic pierdut intr-o vale uscata, fara viata... nici valea, nici eu. Nu sunt decat o pata de sange care vorbeste, asa cum gandea odata Nichita Stanescu. Nimicului i-au obosit picioarele de atata umblat in zadar. A inceput sa se desfaca in lacrimi crispate... De altfel, ca orice nimic. Si totusi, nimicul poate fi totul. Dar nu in acest caz. Nimicul pierdut si de negasit se scurge, alunecand usor pe valea secata si indreptandu-se spre albia fostului rau. Nici un nor de ploaie, nici o adiere racoroasa. Doar caldura. Peste tot, canicula. Uscaciune. Sete neadaptata. Moarte. Nimic. Si totul este altfel. Zilele nu se mai succed, este numai intuneric, un zat nocturn de nepatruns. Doar o stea, acolo sus. Nimicul sta si o priveste. O stea atat de rece, de rea, de dura, dar atat de stralucitoare, atat de superioara, atat de sus... Si caldura. Nimicul nici nu se gandeste sa o atinga, pt ca stie cat ii e de inferior, de mediocru stelei puternice si orbitoare de atata mandrie. Doar steaua mai troneaza in intunericul nimicului, care a intepenit, contempland-o. O mandrie si un egoism atat de aprig... Nimic nu se aude. Se simte doar puterea covarsitoare a stelei verzi. Nimicul e negru, mediocru, abject, steaua e verde, superioara, mandra. Si canicula. Pana se vor prabusi impreuna. Pana vor sta fata in fata, pana se vor judeca. Atunci stralucirea stelei se va topi treptat, se va face tot mai mica, mai rotunda, va invata e la nimic ce inseamna sa fi engru, mediocru, abject, pana se va topi culoarea de tot. Si nimicul va fi si mai singur. Singur in vecia inevitabila. Va fi inconjurat de banalitatea neagra... Pana va rasari o stea alba, de zapada, dar calda, care ii va da sperante nimicului de a ajunge cineva, de a se metamorfoza treptat. Si atunci lumea se va schimba. Si nu va mai fi atat de cald. Vantul va adia lin...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!