Cântec despre mine
Cântul 31
de Walt Whitman(2008)
2 min lectură
Mediu
Cred că firul de iarbă nu este mai neânsemnat
decât ziua stelară.
Și furnica-i la fel de perfectă, și un fir de nisip,
sau un ou de pitulice,
Și brotăcelul e o capodoperă comparabilă cu cele
mai mari,
Și rugii murelor ar putea-mpodobi saloanele
cerurilor,
Și încheieturile degetelor mele fac de rușine orișice
mecanică,
Și boul care rumegă cu grumazul în jos întrece
orice statuie,
Și un șoricel e un miracol ce poate convinge
sextilioane de necredincioși.
Recunosc întrupate în mine gnais, cărbune, mușchi
cu lungi filamente, fructe, grâne, rădăcini
bune de mâncat.
Ca un zid tencuit sunt de sus până jos căptușit cu
patrupede și păsări,
Dintre acestea multora le-am luat-o înainte din
pricini știute;
Dar mi-l amintesc pe acela pe care-l doresc.
În zadar fug, ori se înspăimântă,
În zadar rocile plutoniene își împroașcă străvechea
văpaie ca să nu mă apropii,
În zadar mastodontul se refugiază sub pulberea
oaselor sale,
Zadarnic stau lucrurile la sute de leghe distanță
și iau forme multiple,
Zadarnic oceanul se-afundă-n genunea-i și marii
lui monștri se-ascund în adânc,
Zadarnic șoimanul se-adăpostește-n văzduhuri,
Zadarnic șarpele se strecoară printre iederi și
trunchiuri căzute,
Zadarnic elanul se-afundă-n păduri neumblate,
Zadarnic pinguinul cu ciocul tăios se trage spre
nordul extrem, în Labrador,
Eu îl urmez fără preget, mă cațăr până la cuibul
din fisura falezei.