Cimitirul de cartier
(din volumul Via Dolorosa)
de Vasile Moldovan(2006)
2 min lectură
Mediu
Moto:
DE NEÎNLOCUIT -
cimitirele pline
cu-astfel de oameni
Coif de războinic –
firele de iarbă
pe urma glonțului
Pruni în cimitir –
Învierea de apoi
a și început
Cruci dalbe de brad.
fluturii fac dragoste
fără sfială
Răstignită pe cer,
deasupra norilor
o ciocârlie
Poarta cerului –
ciocârlia stă la sfat
cu serafimii
Mâini în rugă
înaintea furtunii
firele de iarbă
Meșterul de cruci...
Cine o să-i cioplească
piatra de mormânt?
Bătrânul meșter
scriind pe-o cruce nouă
propriu-i epitaf
Dangăt de clopot:
va mai spori cu un prun
livada din deal
Leagăn și cruce –
pădurea se oferă
amândurora
Din pomul vieții
ieșind pe bandă rulantă
coșciugele
Bătrâni pe prispă –
mlădițele năpădesc
sicriul din pod
La loc de cinste
peste gropile goale
cruci de marmură
La parastas
vorbesc toți deodată...
Nimic despre mort
Vechiul cimitir...
Ploaia spală-n mare zor
noul epitaf
În tactul ploii,
identitate postumă
spulberată
Jos sub lespede
mai albe ca marmura
osemintele
Șoapte printre cruci...
boarea serii numărând
firele de iarbă
Focuri în noapte –
flăcările Iadului
luminează cerul
Peste genune
suflete răscumpărate
părăsind Iadul
Pământ de oase...
orbitoare lumină-n
puterea nopții
O stea părăsind
în grabă firmamentul...
A cui e oare?
În crucea nopții
în icoana din altar
Luna-n odăjdii
Sub lampa Lunii
un pribeag deslușește
numele pe cruci
Aripi întinse
ca pentru rugă –
zborul de Apoi
Aidoma frunzei
curând îmi vor lua zborul
spre Nicăierea
Mâini cucernice
întinse-a rugăciune –
copacii, toamna
Îngropat de viu
sub lespedea opacă
a propriului trup
Poame uscate
pe deasupra crucilor –
pomeni pentru ciori
Autodafe:
esența sufletului
sărând cenușa
Câine de pripas...
printre cruci răsturnate
urlă Crivățul
Scara-n osuar –
tigvele adversarilor
față în față
Un imens nimic
acoperă orașul:
fumul crematoriului
Încă un mormânt...
Ploaia de bulgări
și bocetele
La despărțire,
cot la cot cu groparii
lucrează ploaia
Blânde duminici...
Se lucrează-n cimitir
ca-n orice zi
La crematoriu
printre cioburi și fiare vechi
sora-soarelui
Mormântul proaspăt,
dar florile din cununi
deja veștede
Piatră funerară...
iarba o năpădește
din toate părțile
În miezul verii
țărâna despicată
până la sicrie
Printre pruni și cruci
respirând tot aerul
o sperietoare
Ziua morților...
Singur vântul, măturând
ziarele vechi
Alai funebru...
Între două dangăte,
câtă tăcere!
Înspre cimitir...
bastonul unui orb
pipăind pietrele