Anul Nou
(Selecție din \"Poezii creștine\")
Anul Nou Din cireșul veșniciei S-a mai scuturat o floare După ce-a visat sub lună După ce-a surâs sub soare. Și-n clipita-n care
Hristos a înviat!
(Învierii Domnului)
Hristos a înviat! Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă! Îți simți de lacrimi calde ochii uzi Și-n suflet parcă serafimii-ți cântă De câte ori
Vorbe cu Tâlc
Către cititorii mei:
,,Aceste Vorbe cu Tâlc au izvorât dintr-o adâncă iubire de oameni. Scrise cu dorința de a folosi poporului - drept o cinstită călăuză pe căile
Cozonacul, mămăliga și plugarul
Cozonacul, mămăliga și plugarul Nu mai spun prin ce \'ntâmplare, - Într\'un lan de grâu cu mac, Se\'ntâlniră pe carare Mămăliga de la țară cu
Leul și măgarul
Leul și măgarul Un leu care pe vremuri fusese Împărat, Însă pe care soarta apoi l-a detronat, Intrase, -pe cât spune un mare cronicar, - În
Sub tricolor
Neam Român ce vii din vifor, Neam ce-ai sângerat din greu, Dar, cu pieptul tău, dușmanii ți-i-ai biruit mereu; Neam viteaz care urcat-ai culmea
Sătulul si flămândul
Nascut in zodie ferice, ca toti acei de-un neam cu sine, Un porc bogat, al carui pantec era de-a pururea satul Si care n\'avusese parte in viata
Recunoștința măgarului
Recunoștința măgarului Un măgăruș, odată, Având abia un an Și care rămăsese, de mama și de tată, Orfan, - Nemaiavând nici o hrană, Nici pic
Comoara păiajenului
Odata un paiajen ve vietuia la vie, Tesu\'ntr\'o noapte plina de Mai, cu maestrie Si fara nici un gres, O plasa uriasa, in chipul unei stele, pe-o
Rugăciune
(către Maica Domnului)
Rugăciune către Maica Domnului Prea Curată Maică, Pururea Fecioară, Sufletul din mine nu-l lăsa să moară, Ci revarsă, Sfântă, peste el, de
Rugăciune de seară
(Domnului)
Rugăciune de seară Cu de lacrimi gene ude, înalț rugă Domnului: Sufletul păzește-mi, Doamne, în tot ceasul somnului; Gânduri ce mă tulbur, cu
Legea Lupului
Legea lupului Impărat fiind pe vremuri, lupul, -fire înțeleaptă Si milos cu toți supușii, - a făcut o lege dreaptă, Prin a cărui rânduire,
Ifosul cocosului
Din cate mii de lighioane lasat-a Dumnezeu prea sfantul Sa umple pururea pamantul, Sunt unele cu mintea seaca si care cred ca, fara ele Sub soare
O primăvară nouă...
O primăvară nouă ni-s\'a ivit în țară Cu raze mângâioase, cu blânde adieri, Sub care Neamul, harnic, cu plugurile-i ară, Cu noi nădejdi în suflet,
Păianjenul și viermele de mătase
Păianjenul și viermele de mătase Păianjenul ce s\'aciuase În ungherul unei case, A văzut un vierme mic Torcând fir de borangic. Au trecut:
Ploaia și soarele
La\'nceput, când plugul încă nu ara ogoarele, - Pentr\'un bob de linte fiartă, S\'au luat, mă rog, la ceartă Ploaia și cu Soarele. Fiecare,
Purtătorii torței
(dedicată Studențimii Legionare)
Spre voi, azi, purtători ai torței, durutul suflet mi\'l îndrept, Căci soartă bună pentru țară, doar de la voi am drept s\'aștept... În codrul
Neamului Valah Strigare
Frați Valahi din patru unghiuri, frați de viață Geto-Dacă, Frați pe care nici o liftă n\'a putut robi să ne facă, - Iată-ne azi robi sub lifta
Anul Nou
Din cireșul veșniciei S-a mai scuturat o floare După ce-a visat sub lună Dupa ce-a surâs sub soare. Și-n clipita-n care floarea A căzut
Măgarul și oglinda
Măgarul și oglinda Un măgar nerod și care cu vre-o câțiva ani în urmă Viețuise lângă turmă, - Când era silit să care Pe spinare Mii și sute
Ploaia și soarele
Ploaia și soarele La\'nceput, când plugul încă nu ara ogoarele, - Pentr\'un bob de linte fiartă, S\'au luat, mă rog, la ceartă Ploaia și cu
