Către seară
de Ugo Foscolo(2011)
1 min lectură
Mediu
E poate fiindcă-al morții chip în tine
îl văd înscris, c-atât de dulce-o, seară,
mi te cobori! Că te-nsoțesc senine
blânde-adieri sau norii albi de vară,
că din văzduhu-înzăpezit străine
lungi umbre-aduci spre noi ce mă-nfioară,
mereu dorită tu cobori în mine
și tainele-mi pătrunzi din zbor, ușoară.
Pe urmele neantului cu gândul
să rătăcesc mă-ndemni; și timpul fuge,
rău timpu-acesta*, și cu el de-a rândul
durerile ce mă muncesc; mi-ajunge
pacea să-ți sorb, ca să-mi adorm flămândul
războinic suflu care-n mine muge
* Epoca de subjugare napoleonică a Italiei de nord. (n. tr.)
(traducere de Eta Boeriu)