Seara
de Ugo Foscolo(2012)
1 min lectură
Mediu
Seara
Fiind icoana liniștii fatale,
Vii, poate, așa de gingașă spre mine,
O, Seară! Și când te-nsoțesc agale
Nori blânzi de vară și-adieri senine,
Și când, prin ger, în nesfârșite pale,
Tenebre-n lume-aduci, de spaimă pline,
Mereu cobori la timp, și-ascunsa cale
A inimii mi-o ții, suav, în tine.
Mă faci să bat, în gând, câte-o cărare
Ce dă-n eternul Hău, și-ntr-asta fuge
Perfidul Timp, și orice supărare
Mi-o ia, și-n ea cu mine se distruge;
Și pacea ta privind, nu mai tresare
Acel războinic duh ce-n mine muge.